Prima pagină » Actualitate » Conducerea DGASPC Sector 4, DEMISĂ în urma controalelor cerute de premier. S-a deschis „Cutia Pandorei”, după ororile de la „azilele groazei”

Conducerea DGASPC Sector 4, DEMISĂ în urma controalelor cerute de premier. S-a deschis „Cutia Pandorei”, după ororile de la „azilele groazei”

Mara Răducanu
Conducerea DGASPC Sector 4, DEMISĂ în urma controalelor cerute de premier. S-a deschis

Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, a luat măsura demiterii conducerii DGASPC Sector 4, urmare a deficienţelor constatate de comisia de control la una dintre locaţiile în care erau găzduiţi şase minori aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.

Acţiunea de control a avut loc luni, în cadrul seriei de verificări făcute la nivel naţional, în toate centrele sociale destinate adulţilor, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

Înainte de anunțul venit de la Primăria Sectorului 4, jurnaliștii „Gândul” au publicat luni o informație exclusivă despre o psiholoagă de la DGASPC Sector 4,  concediată pentru că ar fi ascuns posibile abuzuri asupra minorilor instituționalizați.

Peste 5.000 de centre sociale din toată ţara vor fi controlate începând de luni

Reamintim că premierul Marcel Ciolacu a cerut măsuri imediate după situația din cele trei centre din Ilfov pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități, denumite, după perchezițiile DIICOT, „azilele groazei și ale terorii.”

„Locaţia respectivă a fost deja închisă, iar minorii au fost relocaţi în alte spaţii conforme”

”În cadrul acestor verificări, realizate în Sectorul 4, de o echipă mixtă de control, au fost constatate deficienţe în raport cu standardul necesar, precum cele în privinţa aspectului deteriorat al pereţilor interiori, al mobilierului, al echipamentelor sanitare, cât şi în privinţa condiţiilor de depozitare a alimentelor.

Până la momentul transmiterii prezentei informări de presă, locaţia respectivă a fost deja închisă, iar minorii au fost relocaţi în alte spaţii conforme, pentru ca toate deficienţele constatate să fie remediate în regim de urgenţă”, a precizat primăria Sector 4, într-un comunicat remis presei.

Psiholoagă de la DGASPC Sector 4, concediată pentru că ar fi ascuns posibile abuzuri

Conform unor informații publicate de Gândul, reieșite dintr-un raport intern al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 4, o angajată, de profesie psiholog, a fost depistată că ar fi tăinuit posibile rele tratamente la care erau supuși minorii instituționalizați, motiv pentru care a fost concediată.

Sursele GÂNDUL arată că, în loc să-i consilieze și să reclame eventualele probleme cu care se confruntau copiii, psiholoaga respectivă, angajată la un centru de specialitate din Sectorul 4, i-ar fi constrâns pe micuți să se plângă de tratamentele aplicate, înregistrându-i pe ascuns.

Mai mult, angajata ar fi ținut la sertar informațiile, deși avea datoria de serviciu de a le raporta superiorilor și organelor de poliție și, implicit, de a-i sprijini pe minorii aflați în astfel de situații.

Conform raportului care a intrat în posesia GÂNDUL, psiholoaga ar fi dosit mai multe informații relevante, afectând astfel capacitatea autorităților de a interveni.

Așa s-a întâmplat în cazul unui minor în vârstă de 15 ani, instituționalizat, care ar fi fost, la un moment dat, agresat fizic de două îngrijitoare, angajate în centrul în care copilul era găzduit. În ciuda situației ce ar fi trebuit semnalată în regim de urgență poliției, M.B. nu doar că a ascuns informația, dar a și refuzat, în mod deliberat, orice colaborare în vederea cercetării situației respective.

Premierul a cerut demiteri

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat măsurile decise în întâlnirea de lucru convocată, duminică, de la ora 14:00, cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma scandalului bătrânilor torturaţi în azile.

Marcel Ciolacu i-a chemat la discuţii pe ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu, precum şi reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC şi Inspecţiei Sanitare de Stat, conform agendei publicate de Guvernului României.

„Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei”

Umilințe, bătăi crunte, muncă forțată și înfometare, sunt situațiile reale din ”azilele groazei” descrise în referatul procurorilor DIICOT, prin care au trecut cele peste 100 de persoane aflate în centrele din Voluntari și Afumați.

„Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei. Iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru. Avem de a face cu o problemă de fond, o problemă de sistem. Un sistem corupt și inert. La fel, să vedem funcționari publici complici. Care în loc să fie de partea acestor oameni, s-au vândut acestor ticăloși..”, a spus Marcel Ciolacu.

„Trebuie regândit tot sistemul de la autorizare, monitorizare și control”

„Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulțime de instituții de control care își pasează vina una altei. Trebuie regândit tot sistemul de la autorizare, monitorizare și control. Cine autorizează și care sunt condițiile de autorizare, cine monitorizează, ce monitorizează, intervale și proceduri clare, cine verifică și ce verifică.

De aceea, vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ, astfel încât să nu mai existe portițe pentru nimeni. Cine are de făcut o treabă, să o facă, iar cine nu-și face treaba, să răspundă, iar cine nu înțelege să-și facă treaba, să plece acasă.

Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim, de fapt, de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni și persoane cu dizabilități. Sunt ferm convins că în viitoarea sesiune, împreună cu toți partenerii sociali, se vor face toate modificările legislative în acest sens. Vă mulțumesc mult”, a conchis șeful Guvernului.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | O psiholoagă de la DGASPC Sector 4 a fost concediată pentru că ar fi ascuns posibile abuzuri asupra minorilor instituționalizați

CONTROALE masive la centrele sociale din țară, după atrocitățile descoperite la „azilele groazei.” Marcel Ciolacu: „Termenul va fi unul foarte scurt”

Ciolacu: „Persoane neajutorate au fost jefuite de grupuri infracționale, le-au furat bunuri, case, pensii. Soluționarea cauzelor să fie o prioritate”

EXCLUSIV | Discuții halucinante din „azilele groazei”. Bătrânii erau bătuți, subnutriți, cu musculatura atrofiată. „Băi, ești nebună, e neagră toată!”

EXCLUSIV | Dezvăluiri șocante din ”azilele groazei”. ”A bătut-o folosind o bară din inox cu care a lovit-o peste spate și fese”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă