Prima pagină » Actualitate » Copil încuiat în debara de educatoare la o grădiniță din Cisnădie. S-a deschis dosar penal

Copil încuiat în debara de educatoare la o grădiniță din Cisnădie. S-a deschis dosar penal

Nicolae Oprea

Poliţia Sibiu a deschis un dosar pentru rele tratamente aplicate minorului şi lipsire de libertate, înntr-un caz în care un copil a fost închis într-o debara la o grădiniţă din Cisnădie, au anunțat, vineri, reprezentanții IPJ Sibiu.

„În urma verificărilor preliminare efectuate de către poliţişti, în cauză s-a deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal”, a transmis, vineri, IPJ Sibiu.

Potrivit comunicatului, anchetatorii vor continua verificările şi vor lua măsurile care se impun.

„Copilul meu a fost închis într-o debara, cu lumina stinsă și încuiat”

Un copil de şase ani de la o grădiniţă din Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost încuiat de educatoare într-o debara, el fiind eliberat de un alt cadru didactic.

Conducerea Liceului Tehnologic din Cisnădie, de care aparţine grădiniţa, a anunţat că începe o anchetă, iar Poliţia a demarat propriile verificări, după ce mama băieţelului a făcut plângere.

„Copilul meu a fost închis într-o debara, cu lumina stinsă și încuiat. Motivul a fost „să se calmeze”. Copilul a fost găsit în debara de o altă educatoare. Nu este normal să sperie astfel un copil de șase ani. Nu am fost informată, nu am știut ce se întâmplase cu David la grădiniță”, a spus Cristina Olariu, mama copilului, citată de Ora de Sibiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scenariu de coșmar! Băncile se pregătesc pentru dezastrul provocat de inteligența artificială
Digi24
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Avem prima REACȚIE a Claudiei Ion după ce l-a lovit pe Eduard Vlădescu: Totul a pornit de la nişte...
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Oamenii de știință au creat gheața care rivalizează cu betonul. Cât de rezistentă este?
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic