Prima pagină » Actualitate » Costeluș Pavel, nepotul liderului Partidei Romilor Gorj, a fost ARESTAT. El este acuzat de proxenetism și posesie ilegală de arme

Costeluș Pavel, nepotul liderului Partidei Romilor Gorj, a fost ARESTAT. El este acuzat de proxenetism și posesie ilegală de arme

Oana Zvobodă
Costeluș Pavel, nepotul liderului Partidei Romilor Gorj, a fost ARESTAT. El este acuzat de proxenetism și posesie ilegală de arme
Sursă foto: Gorj Online

Costeluș Pavel, nepotul lui Nelu Pavel, liderul Partidei Romilor Gorj, a fost arestat preventiv într-un dosar de proxenetism și posesie ilegală de arme.

Oamenii legii au făcut verificări în trei case care se aflau una lângă alta în Obreja, dar și în alte două case din cartierul Pandurașu, toate aparținând familiei lui Vasilică Pavel, tatăl tânărului cunoscut sub porecla „Damache Sentiment”.

În urma verificărilor, s-au descoperit trei arme de foc și muniția din dotare.

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Târgu Jiu, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma perchezițiilor, la domiciliu unui bărbat, de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu și la o altă locație deținută, tot în localitate, de același bărbat, au fost descoperite și ridicate o armă letală de vânătoare cu țevi lungi și lise, juxtapuse, calibru 12 mm, două arme letale cu tevi scurte, tip pistolet, calibru 6,35 mm, fără serii de identificare, 8 cartușe de vânătoare cu alice, calibru 12 mm având capsa nepercutată și 17 cartușe cu glonț calibru 6,35 mm cu capsa nepercutată”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Gorj.

Costeluș Pavel a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, după care instanța de judecată a hotărât arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

„În urma continuării cercetărilor și a probatoriului administrat, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.02.2024, fiind reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

CITEȘTE ȘI:

Fostul soț al Ronei HARTNER și-ar fi amenințat fiica pentru a o forța să se mute cu el. „I-a zis «Dacă nu vii la mine, te duc în plasament»”

Imagini ȘOCANTE la Spitalul din Botoșani. Pacient: „Mizerie ruptă parcă dintr-un film de groază”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! DNA schimbă încadrarea lui Fănel Bogos! Mai mulți lideri PNL, vizați în anchetă
Digi24
Putin: „Vrem să punem capăt războiului”
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
Mediafax
ȘOCANT! DNA, în alertă la Spitalul Militar din Constanța! Mita pentru operații, în bani și alimente
Click
Unde a ajuns averea Ancăi Pandrea după moartea actriței. Ce se întâmplă cu singura casă pe care o deținea
Digi24
Pastila pentru slăbit Wegovy ajunge în farmaciile din Europa. Care este prima țară din UE unde poate fi cumpărată
Cancan.ro
Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026. Pe ce dată ninge, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
Motivul pentru care picioarele oamenilor moderni sunt mult mai delicate decât cele ale neanderthalienilor