Cum le explicăm celor mici ce se întâmplă în Ucraina și cât de mult au de suferit copiii care fug din calea războiului

În contextul izbucnirii războiului în Ucraina, există tot mai multe întrebări pe care și le pun părinții referitor la cum ar trebui să le explice copiilor ceea ce se întâmplă dincolo de granițe. Specialiștii spun că mai întâi trebuie să facem o diferență între copiii care trăiesc această traumă a războiului și copiii care văd ce se întâmplă de la distanță, însă au nelămuriri, fiind nevoie de explicații adaptate vârstei lor.

Medicul psihiatru Raluca Prepeliță, de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, spune că cei care fug din calea războiului se manifestă acum ca la o reacție de stres acut, însă dacă trec trei luni și apar simptome specifice tulburării de stres posttraumatic, lucrurile sunt mai complicate.

Patrick André de Hillerin: Incompetența ucide

20:25

FLASH NEWS „Criza invizibilă” din Strâmtoarea Ormuz. Cum afectează războiul din Orientul Mijlociu producția de cipuri de ultimă generație

20:25

„De obicei, copiii au coșmaruri referitoare la aceste evenimente, corelează de exemplu sunetul unei bombe și tresar la un ticăit de ceas sau la ceva care cade, un pahar care se sparge. Sunt stimuli care pot declanșa retrăirea acestor evenimente. Inclusiv fuga de acasă într-o altă locație mai sigură este pentru ei un eveniment traumatic”, a explicat medicul ieșean.

Medicul Raluca Prepeliță spune că este firesc ca, la puțin timp după acest eveniment, să mai existe simptome de reacție acută la stres, însă dacă acestea durează mai mult, peste trei luni, atunci se poate pune diagnostic de tulburare de șoc posttraumatic.

„Poate avea o stare disociativă în care să fie pur și simplu absent în acel moment, de la câteva secunde, câteva ore sau zile, să spunem că parcă trăiește în altă lume, e detașat de noi. De asemenea, este o problemă dacă observăm că nu își mai face activitățile pe care le făcea anterior. Poate avea comportamente agresive, care pot să meargă până la automutilare sau heteroagresivitate față de cei din jur, iar la vârste mai mari, chiar către componente suicidare. Dar asta înseamnă evoluția foarte mare a tulburării de șoc posttraumatic care nu este tratată și nu are susținere psihologică”, a explicat dr. Raluca Prepeliță.

Este indicat să facem apel la emoții și empatie

Părinții care în această perioadă sunt dispuși să primească refugiați în casa lor trebuie să le explice copiilor, pe înțelesul lor, de ce este necesar să facă acest gest. De asemenea, trebuie să le spună și de ce familiile care ajung în țară sunt formate în special doar din mamă și copii.

„Este nevoie să le explice că ceea ce se întâmplă într-o țară învecinată este ceea ce s-a întâmplat și în celelalte războaie de-a lungul istoriei. Sunt copii, după clasa a V-a, care la orele de istorie au citit deja despre războaiele anterioare, despre luptele între nații și atunci ne putem lega de un subiect și un exemplu astfel încât ei să înțeleagă că este într-adevăr o situație de risc”, a completat medicul psihiatru.

Pentru copiii mai mici, care nu au acces la date istorice și nici la emisiuni care tratează acest subiect, discursul trebuie să fie unul centrat pe emoții.

„Explicațiile trebuie să intervină aici pe partea socio-emoțională si socială, la cei care găzduiesc familii de refugiați, să le explice de ce, cum trebuie să ajutăm, să facem apel la umanitatea fiecăruia. Astfel, facem apel la emoții și la empatie, iar copilul va defini la nivelul psihicului această empatie și va ști, i se va impregna. Nu va uita că ajutorul poate veni oricând și oriunde și la oameni străini”, a mai spus dr. Raluca Prepeliță.

Părinții care adăpostesc persoane refugiate trebuie să aibă calmul și răbdarea să le explice fiecare pas în parte, astfel încât copilul familiei să nu simtă că există o răceală față de el și o dragoste mai mare față de ceilalți, pentru că pot interveni sentimente contradictorii, a adăugat medicul.