Prima pagină » Actualitate » De ziua lui Eminescu, oamenii legii au greşit titlul şi versurile poeziei postate. Ulterior, au postat un mesaj de scuze

De ziua lui Eminescu, oamenii legii au greşit titlul şi versurile poeziei postate. Ulterior, au postat un mesaj de scuze

Luiza Dobrescu
De ziua lui Eminescu, oamenii legii au greşit titlul şi versurile poeziei postate. Ulterior, au postat un mesaj de scuze

Ministerul Afacerilor Interne l-ar fi onorat mult mai bine pe poetul Mihai Eminescu, sărbătorit în fiecare an pe 15 ianuarie, dacă ar fi pus să scrie pe cineva care a citit versurile acestuia. Cel care se ocupă de promovare a încurcat versurile „De treci codrii de aramă” din poemul „Călin, file din poveste „cu ale celei intitulate „De ce nu-mi vii”. Ironiile nu au întârziat să apară şi nu numai. 

UPDATE Între timp, cei de la MAI au revenit cu un mesaj de scuze, prin care recunosc greşeala.

Un dicton care circulă neoficial printre oamenii legii este acela care spune că „poliţia veghează, dar nu garantează”. Cel puţin aşa pare că s-a procedat în acest caz, în care reprezentanţii MAI au vrut să onoreze memoria „poetului nepereche”.

Cei din MAI au încurcat versurile poemului „Călin, file din poveste” cu cele din „De ce nu-mi vii”.

Oamenii legii au avut nevoie de mai multe încercări până au dat de cea corectă. Lucru care se poate observa din istoricul postărilor.  La un moment dat, cineva le-a făcut cadou numele corect al poemului din care au citat.

Cei din MAI au încercat să limiteze comentariile, iar unele dintre ele chiar au fost făcute dispărute.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

15 Ianuarie, calendarul zilei: Se nasc Mihai Eminescu și Martin Luther King. Moare actorul Brad Renfro, la doar 25 de ani

Râsul nu va putea fi niciodată capturat. Colecția de glume la adresa arestării lui Nicolas Maduro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!