Prima pagină » Actualitate » Deși Nicușor Dan a dat în scris că TVA nu va crește dacă el devine președinte, Bolojan susține că niciun GUVERN nu va putea evita creșterea de taxe

Deși Nicușor Dan a dat în scris că TVA nu va crește dacă el devine președinte, Bolojan susține că niciun GUVERN nu va putea evita creșterea de taxe

Olga Borșcevschi

Liderul interimar al PNL Ilie Bolojan a declarat, vineri, că niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creştere, din păcate, de taxe şi de impozite, iar aceste măsuri vor fi decise foarte probabil zilele următoare. 

”Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creştere, din păcate, de taxe şi de impozite. Care vor fi acestea, vor fi decise, foarte probabil, zilele următoare, dar este evident că trebuie să ne scădem urgent, cât mai rapid, cheltuielile statului în general”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la Senat.

Liderul Senatului a precizat că ”aceste reduceri nu se pot face însă de pe o zi pe alta, pentru că înseamnă contracte, înseamnă audit, înseamnă proceduri şi e nevoie să facem o eşalonare de investiţii”.

De menționat că Nicuşor Dan a semnat, în luna mai, într-o dezbatere la Antena 3 CNN, o hârtie pe care a scris că, în mandatul său, dacă va fi ales, TVA nu va creşte.

CITEȘTE ȘI:

Bolojan prezintă situația ECONOMICĂ a țării / „În anumite sectoare avem prea mulți angajați”

Bolojan: Prea puțini români muncesc și prea multe CHELTUIELI cu salariile la stat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...