Prima pagină » Actualitate » DOLIU la Casa Albă. Fosta primă doamnă Rosalynn Carter a murit duminică

DOLIU la Casa Albă. Fosta primă doamnă Rosalynn Carter a murit duminică

DOLIU la Casa Albă. Fosta primă doamnă Rosalynn Carter a murit duminică

Fosta primă doamnă a Statelor Unite Rosalynn Carter, pe care președintele Jimmy Carter a numit-o „o prelungire a mea” datorită rolului său deosebit de activ în administrația sa, a murit duminică la vârsta de 96 de ani, a anunțat Centrul Carter.

Rosalynn Carter a murit liniștită, cu familia sa alături, se arată într-un comunicat citat de Reuters. În mai 2023, familia Carter declarase că aceasta suferea de demență, dar continua să trăiască fericită în casa cuplului din Plains, Georgia.

Jimmy și Rosalynn Carter au fost cel mai longeviv cuplu prezidențial căsătorit, după ce s-au căsătorit în 1946, când el avea 21 de ani, iar ea 18 ani. După ce mandatul său solo s-a încheiat în 1981, el s-a bucurat, de asemenea, de mai mulți ani de după Casa Albă decât orice alt președinte dinaintea lui, iar ea a jucat un rol esențial în acești ani, inclusiv ca parte a Centrului Carter, organizație non-profit, și a organizației caritabile Habitat for Humanity

.„Cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată a fost să mă căsătoresc cu Rosalynn. Acesta este apogeul vieții mele”, a declarat Carter pentru canalul de televiziune prin cablu C-SPAN în 2015.

Înainte de a veni la Washington, în 1977, era văzută ca fiind modestă și liniștită, dar s-a transformat într-un orator elocvent, militantă și activistă.

Înainte ca Jimmy Carter să fie ales președinte în 1976, Roslynn era în mare parte necunoscută în afara Georgiei, unde soțul ei fusese un cultivator de arahide devenit guvernator. Democrat, acesta a avut un mandat de patru ani, pierzând în 1980 în fața lui Ronald Reagan, un fost guvernator republican al Californiei și actor de la Hollywood.

Observator la ședințele de la Casa Albă și la discuțiile de strategie politică

La Washington, soții Carter erau o echipă, președintele numind-o „o prelungire a mea” și „cel mai apropiat consilier al meu”.

Era adesea invitată să participe ca observator la ședințele de cabinet și la discuțiile de strategie politică. Într-un interviu acordat în 1978 editorilor de reviste, Carter a declarat că a împărtășit aproape totul cu soția sa, cu excepția materialelor strict secrete.

„Cred că ea înțelege conștiința poporului american și atitudinile sale poate mai bine decât mine”, a spus el.

Prima doamnă a fost trimisă, de asemenea, în misiuni oficiale importante în America Latină și a făcut parte din campania nereușită pentru ratificarea Amendamentului privind egalitatea drepturilor la Constituția SUA, pentru a asigura tratamentul egal al femeilor în fața legii Criza ostaticilor iranieni – în care diplomați americani și alte persoane au fost ținute captive la Teheran după revoluția islamică – a avut loc când Carter încerca să fie reales. Criza a contribuit la prăbușirea președinției sale, deoarece s-a abținut din campanie în timp ce încerca să rezolve situația.

În acea perioadă, Rosalynn Carter a încercat să își susțină soțul, ținând discursuri în 112 orașe din 34 de state în timpul unui turneu de 44 de zile. Discursurile și incursiunile ei în mulțime au fost creditate ca fiind cele care l-au ajutat pe Carter să îl învingă pe contracandidatul democrat Ted Kennedy în alegerile primare din 1980, deși acesta a pierdut în mod covârșitor în fața lui Reagan în alegerile generale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Capcana mortală întinsă de ruși pe front. Cum sunt forțați militarii ucraineni să iasă din adăposturi
Digi24
„Complet încercuiți”. Rușii suferă o înfrângere majoră în Donbas, unde au pierdut 240 km pătrați de teren și au fost înconjurați
Cancan.ro
Mădălina Apostol și-a pregătit moartea până la cel mai mic detaliu. Și-a dat ultima suflare în fața unui obiect special pentru ea
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Mediafax
Haos în București. Fermierii au ieșit în stradă și au forțat dispozitivul forțelor de ordine. Trafic restricționat
Click
Nick Rădoi a venit de urgență în România să participe la priveghiul Mădălinei Apostol! Unde va fi depus trupul neînsuflețit al acesteia? „Am crezut că e bine”
Digi24
Violențe la protestul oierilor din Piața Victoriei. Bătaie cu jandarmii, au fost folosite gaze lacrimogene
Cancan.ro
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Ce se întâmplă doctore
Andreea Popescu a renunțat la injecțiile pentru slăbit după transformarea spectaculoasă. Câte kilograme are acum?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
DNF, coșmarul ultramaratoniștilor. De ce abandonul nu înseamnă neapărat eșec
Mediafax Italia
DESCOPERIRE ȘOCANTĂ! L-au găsit mort într-o... cameră frigorifică!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!