Prima pagină » Actualitate » Este tot mai aproape o grevă la metrou. Negocierile dintre sindicaliștii Metrorex și Administrație au eșuat. „Ne-au spus că putem ieși în stradă”

Este tot mai aproape o grevă la metrou. Negocierile dintre sindicaliștii Metrorex și Administrație au eșuat. „Ne-au spus că putem ieși în stradă”

Nicolae Oprea

Metroul din București se apropie cu pași repezi către o grevă. Negocierile dintre sindicaliști și Consiliul de Administrație (CA) au eșuat. În cadrul discuțiilor, cei din CA le-ar fi transmis sindicaliștilor că pot ieși în stradă dacă vor.

 Negocierile dintre Administrația Metrorex și Sindicalul de la Metrou USLM pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă au eșuat din nou.

Surse Metrorex au declarat pentru Gândul că în cadrul discuțiilor, cei de CA Metrorex le-ar fi transmis sindicaliștilor: „Nu putem accepta aceste condiții, ieșiți în stradă dacă vreți”.

 „Administrația este de acord cu grevă la metrou și nu vor să semneze noul Contract Colectiv, pe motiv că viitorul Guvern nu va putea suporta noile condiții cerute de angajați. Așadar, o grevă la metrou este foarte aproape”, a declarat pentru Gândul Marian Artimon, lider de sindicat USLM.

 Potrivit acestuia, conflictul de muncă va începe cu medieri, pichetări, apoi greva în sine.

 Șef sindicat Metrorex: „Vom închide la 04:00 dimineața și vom deschide la orele 16:00”

Marian Artimon, lider de sindicat Metrorex, a spus, recent, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în cazul în care negocierile în ceea ce privește un nou Contract Colectiv de Muncă vor eșua, se vor demara procedurile pentru grevă. Cel mai sumbru scenariu pentru bucureșteni ar fi oprirea metroului până la ora 16:00, adică în prima parte a zilei.

„Avem dreptul să facem o grevă, dar să lăsăm o treime din activitate. Vom închide la 04:00 dimineața și vom deschide la orele 16:00”, a declarat Marian Artimon.

Contractul de Muncă de la metrou a expirat la 1 octombrie

Contractul Colectiv de Muncă de la Metrorex a expirat la 1 octombrie 2024.

În paralel cu negocierea noului CCM, potrivit surselor Gândul, sindicaliștii au și următoarele cerințe:

  • condiții mai bune de muncă;
  • o mai bună finanțare;
  • angajarea de personal;
  • asigurări de serviciu și de sănătate.

„În condițiile în care pleacă foarte mulți oameni la pensie, sarcinile acestora sunt preluate de oamenii care rămân. Asta înseamnă muncă în plus, fără mai mulți bani. Presiune mai mare, ceea ce este foarte periculos pentru siguranța călătorilor. Dacă cei din conducere nu vor înțelege cerințele noastre, cu siguranță, la sfârșitul lunii octombrie, declanșăm proteste, se poate ajunge și la grevă”, spun sursele Gândul.

Ultima grevă la Metrorex a paralizat Bucureștiul

Sindicaliștii de la metrou au protestat și în 2023, în fața Guvernului, fiind nemulțumiți de prevederile Legii 296 / 2023, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2023.

Ultima grevă generală la Metrorex a avut loc în martie 2021 și a creat un scandal imens, care a condus la excluderea lui Ion Rădoi din cadrul Sindicatului Liber din Metrou.

CITEȘTE ȘI:

Ce salarii au angajații de la metrou. Președintele CA Metrorex: „Veniturile nu sunt mici, pentru că au sporuri mari de subteran”

Pericol de grevă la metrou. Sindicaliștii și conducerea Metrorex nu se înțeleg pe noul Contract Colectiv de Muncă: „Mergem până la final”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ