EXCLUSIV. Consilierii locali din Bran, despre ”scandalul supermarketurilor”: ”Ne batem joc de noi, fraților!” / ”Comunitatea dorește!” / ”Cred că este binevenit și un magazin din acesta”

EXCLUSIV. Consilierii locali din Bran, despre ”scandalul supermarketurilor”: ”Ne batem joc de noi, fraților!” / ”Comunitatea dorește!” / ”Cred că este binevenit și un magazin din acesta”
Publicat: 28/09/2021, 10:09
Actualizat: 28/09/2021, 10:40

Tensiune crescândă în Bran, acolo unde comunitatea locală așteaptă hotărârea care urmează a fi luată joi, 30 septembrie, de Consiliul Local. Decizia autorităților prin care în centrul localității ar urma să fie amplasat un supermarket Lidl  a ”încins” spiritele până la incandescență, iar părerile pro și contra se intersectează într-un scenariu aproape halucinant.

Pe de o parte, micii producători spun că un astfel de supermarket înseamnă distrugerea tradițiilor din zonă, strică imaginea comunei și va duce la desființarea multor locuri de muncă și va îngreuna, suplimentar, circulația din localitate.

Pe de altă parte, cei care susțin un astfel de proiect – în ”ecuație” a apărut și varianta suplimentară a unui supermarket ”Penny” – spun că majoritatea oamenilor din Bran își doresc ca acest proiect să se transforme în realitate.

Pe data de 30 septembrie 2021, în ședința ordinară, Consiliul Local Bran urmează să voteze și să adopte hotărârea prin care se avizează sau nu elaborarea celor două Planuri Urbanistice ale Lidl și Penny, iar un vot negativ la acest moment ar stopa procedura de construire a unor astfel de magazine în centrul Branului.

GÂNDUL va urmări desfășurarea acestei ședințe a Consiliului Local Bran și va oferi, ÎN EXCLUSIVITATE, toate detaliile. 

Până atunci, însă, GÂNDUL a solicitat puncte de vedere tuturor celor 15 consilieri locali ai Branului, prezentându-le integral.

Chirciu Ioan Marcel (PNL)

”Comunitatea dorește acest supermarket, să știți. 80% din comunitate, eu așa gândesc, își dorește. Sunt și oameni care nu își doresc. Cei cu magazine, cu buticuri… Am avut o dezbatere, s-au spus punctele de vedere (n.red. – referitor la riscul ca producătorii tradiționali să fie desființați, iar imaginea Branului afectată iremediabil), nu cred că micii producători vor fi desființați.

Eu, dacă vreau să cumpăr carne, mă duc la cei care sunt în Bran, nu cumpăr carne, brânză din supermarket. Cumpăr detergenți, hârtie igienică, o bere, de-astea… Și oamenii care ne-au votat vin și spun, «domnule eu mă duc la Zărnești, la Râșnov, la un Lidl, la un Penny, supermarketul de lângă noi (n.red. – Mega Image) e teroare…» Ce să facem și cu locuitorii? Sunt persoane care vor să nu se facă, dar nu știu dacă ar afecta așa… Cu toate că am cerut un punct de vedere al Lidl-ului, ca să putem expune și produsele noastre din zonă și sunt de acord…. Iar al doilea punct de vedere, trebuie să îl facă, atunci când va fi avizul de construcție, dacă va fi, cu un stil de munte, din punct de vedere arhitectural”.

Jigărea Gheorghe Ioan (USR), președinte de ședință

”Răspunsul este afirmativ (n.red. – referitor la construcția supermarketului). Noi am avut o dezbatere și în organizație, și o dezbatere publică, această dezbatere s-a încheiat. Au fost făcute comisii, s-a dezbătut proiectul ăsta pe toate părțile, rămâne să se înfăptuiască. Sunt de acord cu acest proiect, mai mult de 50%. Mai multe detalii găsiți pe site-ul primăriei. Eu sunt președinte de ședință joi, pe 30 de septembrie, la ora 17.00, puteți asista la ședință, este publică. Un procent de aproximativ 80% din locuitorii comunei Bran își doresc asta”.

Bancilă Anganu Radu (PNL)

”Eu mi-am spus punctul de vedere. Citiți punctul meu de vedere în Evenimentul Zilei”.

Letcă Ioan (PMP)

”Se spune că toată lumea vrea așa ceva. Așa vor motiva dumnealor, că majoritatea a cerut. Care majoritate, nu știu… O astfel de investiție nu este rău venită, dar nu acolo. Din punctul meu de vedere nu se poate face așa ceva acolo, în centrul Branului, unde este, ca să zic așa, vai mama lui de trafic. După ce că se gâtuie circulația în acea zonă, mai vrem să facem și asta… Lumea nu știe care-i toată treaba, dar pentru cei care sunt interesați de Bran, de soarta Branului, și care locuiesc acolo… Problema este că omul de rând nu știe, omul de rând se bucură să ia ceva mai ieftin, oricând.

Hardughia aia, plasată în mijlocul Branului, distruge autenticul comunității și statutul de stațiune turistică. Și prin asta sunt distruși și producătorii locali. Ne trezim că vine Lidl cu brânză de plastic, în loc să cumpărăm de la producătorii locali. Lumea zice că astfel de produse sunt mai ieftine și e mai bine. Nu știu cât este de bine… Se spune că au făcut sondaje. Nu știu cine s-a dus și cum s-a dus, eu n-am participat la nicio dezbatere de acest gen, eu le-am spus punctul de meu de vedere în Consiliul Local și cam atât. Nu știu ce interese sunt… Sunt păreri pro și contra, dar nu dă bine ca imagine. E bine, dar nu în centru… ”.

Mălușelu Gheorghe Sorin (USR)

”Nu doresc să dau o declarație, mă abțin de la comentarii”.

Mogan Petru (Pro România)

”Eu am fost consilier și în legislatura trecută, atunci când nu am fost de acord cu construcția unui supermarket în centrul Branului. Motivele le-am expus și atunci, le expun și acum. Iubesc Branul, iubesc brănenii, sunt ales de către ei. Sunt unul din 15 (n.red. – consilieri locali), nu sunt majoritar. Dar ei, în momentul în care m-au votat pe mine, au avut încredere în mine. Prin chestia asta distrugem micile afaceri, o cârciumă de cartier, un restaurant, un producător de produse locale care nu mai are unde să-și vândă marfa, pentru că va veni supermarketul cu prețuri de dumping.

Acum, Branul este condus de liberali și nu ascund faptul că eu sunt socialist și de aceea țin la oameni. Am fost la ședința publică de la Liceul ”Sextil Pușcariu”, din sala de sport. Nu m-au trecut pe niciun proces-verbal, au zis că a participat un singur consilier, al liberalilor, și-atât. Mă interesa să văd punctul de vedere al brănenilor pentru că, până la urmă, ei mă votează, iar eu sunt obligat să îi reprezint. Prin votul pe care ei mi-l dau o dată la patru ani, eu trebuie să fac ceea ce vor ei. Am fost acolo, părerile erau împărțite. Unii doreau, alții nu doreau… Trecem peste faptul că poștașul din Bran a venit cu un tabel de 200 de persoane care vor să se facă Lidl.

Domnule, în momentul în care vine poștașul care îți aduce pensia și zice semnează aici că vrem să facem Lidl, nu îl refuzi, că asta e… Pe lângă toate astea, Lidl a venit pe picior de forță și aroganță. Mie nu-mi place chestia asta, aroganța nu mi-a plăcut niciodată. Vă dau un exemplu. A fost întrebat Lidl: «Veniți și spuneți că aveți 140 de locuri de parcare. Dar de ce veniți cu 300 de căruțe – pentru marfă – și încă 100 de coșuri mici? Asta înseamnă, la orele de vârf, 600 de clienți, cu 600 de mașini, e infernal, pur și simplu. Blocăm Branul. Ce facem, că vin turiștii și-i trimitem la plimbare, că toată lumea stă la coadă la supermarket». Le-am spus, «spuneți-mi și mie, la orele de vârf ce se întâmplă, că trebuie să aveți niște statistici. Dacă la ora de vârf aveți 600 de clienți, poate nu aveți 600 de locuri parcare, dar vă rugăm să faceți 400». Au spus că sunt date secrete. Până la urmă, este o chestie gravă. Cât de impertinent, cât de arogant poți să fii când vine omul și te întreabă frumos? Lidl nu vine în Bran pentru că iubește Branul sau că nu știu ce vrea să facă pentru Bran. Vine în Bran, vine cu prețuri de dumping, brănenii mei își vor asigura hrana mult mai ușor, mult mai ieftin, și atunci nu vom mai fi crescători de animale, nu vom mai avea produse bio, naturale. Pentru mine, asta este o problemă…

Acesta este punctul meu de vedere, îl voi susține și joi, în ședință, nu votez cu Lidl. La ședința de comisie am avut un punct de vedere separat, am avut obiecții, am scris că nu sunt de acord cu construcția Lidl-ului. Branul trebuie să aibă predictibilitate. Au venit acum doi ani, trei ani, că se face Penny. S-a votat NU în Consiliul Local. Acum vin și spun că s-a schimbat primarul, nu mai e de la PSD, e de la PNL. Hai să facem. Pe repede înainte. Facem, dar ne batem joc noi de noi, fraților. Acesta este punctul meu de vedere – chiar dacă nu se ține cont, chiar dacă nu contează – pe care îl susțin, îl semnez și îl votez: Nu Lidl, cu voce tare!”

Moja Daniel Gheorghe (PNL)

”Eu sunt unul dintre cei care nu votează aceste proiecte. Sau singurul, habar n-am. Nu votez aceste proiecte pentru ca ma gândesc la disconfortul vecinilor, la ambuteiajele auto din acea zonă, la impactul dezagreabil din punct de vedere urbanistic… Nu am nimic împotriva acestor supermarketuri, dar locul lor îl vad la intrarea sau ieșirea din localitate”.

 Stoian Ioan Alexandru (ALDE)

 ”În comisiile de specialitate am votat pentru, deși inițial am fost împotriva lor, însă, în momentul în care nu întâlnești un om din cetățenii din Bran care să fie împotrivă… Toată lumea își dorește, mai puțin oamenii de afaceri. Nu poți să te opui. Adică este o voință a populației, a comunității. Oamenii își doresc lucrul ăsta. Avem un Mega Image, este la doi pași de Bran, la limita de localitate, însă cetățenii spun că acel Mega Image are prețuri mari și că și-ar dori un Lidl.

Cu siguranță nu e foarte bine, dar nu este chiar în fața Castelului Bran, cum se spune. Este pe un tronson pe care noi îl numim Șirul Hoților, o zonă de linie dreaptă, nu știu cât de mult poate încurca circulația. Oamenii și-l doresc. Oamenii de afaceri sunt împotrivă… Dar nu întâlnești un om care să spune nu-l faceți… Oamenii asta-și doresc. Ar trebui să fie și la Bran ceva al nostru – cum au francezii, italienii – dar deocamdată oamenii de afaceri nu pot face așa ceva sau poate că nu vor. Cred că este binevenit și un magazin din acesta…”.

Până la ora publicării acestui articol, consilierii locali Toader Andreea Mădălina (PNL), Reit Livia Elena (PNL), Nilă Nicolae (PSD), Moja Gheorghe (PNL), Misică Leonte Cornel (PNL), Lupoiu Cătălin (PNL) și Gârbacea Radu Petre (PNL) nu au oferit răspunsuri.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Prințul Harry, într-un nou scandal de proporții. Fotograful regal l-a dat de gol
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Aisbergul care a scufundat Titanicul, surprins într-o fotografie din 1912