EXCLUSIV. Justice Leaks după valul 3. Victor Alistar, membru CSM: “Trebuie instituit un regim fără echivoc care să împiedice pe magistrați să confunde cabina de vot cu exercițiul exprimării profesionale”

EXCLUSIV. Justice Leaks după valul 3. Victor Alistar, membru CSM: “Trebuie instituit un regim fără echivoc care să împiedice pe magistrați să confunde cabina de vot cu exercițiul exprimării profesionale”
Victor Alistar, reprezentant al societății civile în CSM
Publicat: 03/04/2021, 11:59
Actualizat: 03/04/2021, 12:02

Recent, opinia publică a putut afla, prin dezvăluirile Justice Leaks, cum în magistratură, pe unele grupuri ale magistraților, anumiți judecători sau procurori abordează față de colegi din sistem o atitudine refractară, deșănțată, fac comentarii cu puternic iz politic, aduc injurii, într-un cuvânt își bat joc de toți cei care nu le sunt pe plac și se îmboldesc unii pe alții cum să pună bețe in roate inclusiv celor din CSM care ar putea să-i sancționeze disciplinar.  

În urma acestor dezvăluiri, Secția pentru judecători a comunicat că aceste derapaje verbale vor fi examinate “cu consecințele prevăzute de lege”, iar Inspecția Judiciară s-a sesizat deja și face verificări. Judecătorii sau procurorii din CSM nu au ieși cu o declarație personală întrucât aceștia ar fi acuzați de antepronunțare în cazul în care lucrarea IJ ajunge pe masa lor.

GÂNDUL.RO a realizat, însă, un interviu cu Victor Alistar, membru CSM reprezentant al societății civile, acesta neintrând sub regula abținerii sus-menționate întrucât nu face parte din nicio comisie disciplinară.

Victor Alistar: ”Este o evidentă discrepanță între ce trebuie să fie un magistrat şi ce se vede în interior”

Reporter: Ce efect are asupra imaginii justiţiei această exhibare a acestor comentatori din interiorul sistemului?

Victor Alistar: Evident are şi este bine că are efect, iar eu salut decizia de publicare a acestor postări de pe forumurile de magistrați, pentru că astfel societatea poate sa vadă adevărul, bine mascat până acum despre standardele de neimplicare politică, obiectivitate, conduită și comportament al unor magistrați. Până acum apărea așa zisa scuză a intervenției în dezbaterea legislativă şi publică pentru apărarea independenței justiţiei. Acum se vede clar că pentru unii magistrați erau mize de putere și mize de susținere cu legitimitatea lor de magistrați a unor agende politice. Dacă citim pasajele dezvăluite de presă, vedem comentarii despre partide bune şi partide rele din actuala coaliție, despre miniștri pe plac și miniștrii care nu le-au stat la cherem. Este o evidentă discrepanță între ce trebuie să fie un magistrat şi ce se vede în interior.

Reporter: Ce se poate face pentru stoparea unor asemenea atitudini?

Victor Alistar: Pe plan legislativ, instituirea în lege a unui înalt standard de interdicție a oricăror manifestări publice sau private care conduc la aparența de poziționare şi partizanat politic. Pe plan de autoreglare a sistemului judiciar cred că sunt două căi, cea a aplicării procedurilor de verificare a respectării statului dar şi cea de  respingere de către colegi a unor asemenea conduite şi de delimitare evidentă de magistrații activiști, indiferent pentru cine sunt ei activiști. Eu văd că anul viitor sunt alegeri la CSM, acest timp de profil nu trebuie să ajungă niciodată să reprezinte magistratura dacă nu doresc să afecteze grav credibilitatea profesiei în ansamblul ei in fața societății.

Trebuie institut un regim fără echivoc care să împiedece pe magistrați să confunde cabina de vot cu exercițiul exprimării profesionale. Care să țină departe magistratura de polarizarea din societatea românească, ca să nu afecteze capacitatea justiţiei de a-şi îndeplini sarcinile, şi nu doar în aparență.

Eu nu fac parte din secțiile CSM care au atribuții disciplinare, însă aceste structuri au obligația de a apăra prestigiul și credibilitatea justiției.

”Ce vedem este o palmă pe obrazul societății dată de unii dintre cei cărora societatea le-a garantat un statut”

Reporter: Câtă încredere mai poate avea cetățeanul într-o justiție în care unii sunt împotriva altora şi visează cătușe chiar pentru colegii lor?

Victor Alistar: Asemenea manifestări, atitudini dar mai ales mod de gândire creează toate premisele pentru încredere Zero în obiectivitatea şi imparțialitatea magistraților. Oamenii văd cât subiectivism este şi cât de revanșard este modul de gândire. Acum se face proba că sunt magistrați care au ajuns la soluții judiciare cu acest mod de gândire şi că acele soluții puternic constatate pot să fie bazate pe așa ceva nu pe un adevăr judiciar, care doar a fost o acoperire pentru unii. Aceste dezvăluiri arată clar că se gândesc strategii de forță în sistem şi că justiția este instrumentalizată de unii magistrații, corupând funcțiile judiciare de la menirea lor.

Ce vedem este o palmă pe obrazul societății dată de unii dintre cei cărora societatea le-a garantat un statut, o menire şi instrumentele pentru a servi dreptatea şi care se înfruptă din toate aceste daruri ale ordinii constituționale pentru propriile lor ambiții, pofte sau frustrări.

Cred că avem nevoie de încredere în justiție, cu atât mai mult cu cat majoritatea magistraților stau în afara acestor jocuri și se abțin de la asemenea atitudini. Este însă necesar ca magistratura să fie diligentă cu propria reputație.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Matei Dima, la un pas de căsătorie. Bromania are planuri mari
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Temperaturile ridicate cresc prețul mâncării, constată un studiu