EXCLUSIV | Lămuririle așteptate de PE de la șeful Pfizer nu au venit. Europarlamentar: ”Oamenii și-au pierdut încrederea, sunt multe întrebări. România nu mai poate lua vaccinuri cu milioanele, pentru că nu mai are cui să le dea”

EXCLUSIV | Lămuririle așteptate de PE de la șeful Pfizer nu au venit. Europarlamentar: ”Oamenii și-au pierdut încrederea, sunt multe întrebări. România nu mai poate lua vaccinuri cu milioanele, pentru că nu mai are cui să le dea”
Publicat: 18/10/2022, 21:39
Actualizat: 18/10/2022, 21:49

Epopeea acuzațiilor în cazul vaccinurilor anti-COVID achiziționate de România continuă. Trei milioane de doze au fost, până acum, distruse prin procesul de neutralizare, alte trei milioane vor expira până la sfârșitul anului, în timp ce alte 7-8 milioane de doze sunt în depozite. Potrivit obligațiilor contractuale, România urmează să primească anul acesta încă 11, 2 milioane de doze de vaccin, iar în 2023 alte 19 milioane.

  • Modul în care au fost achiziționate vaccinurile anti-COVID pentru România este anchetat de DNA, care vrea să stabilească de ce autoritățile au luat vaccinuri cât pentru 15 ani de pandemie.
  • Recent, și Parchetul European a deschis un dosar care vizează achizițiile celor 4,6 miliarde de doze de vaccin, cu aproape 71 miliarde de euro, făcute de Comisia Europeană pentru toate statele UE.

Deși era așteptat să se prezinte pe 10 octombrie la o audiere în fața unei comisii speciale înființate în Parlamentul European pentru lămurirea situației privind achizițiile de vaccinuri anti-COVID,  Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, nu a dat curs acestui demers.

După ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a refuzat să facă publice informațiile privind negocierile preliminare cu Pfizer/BioNTech din 2021 pentru ultimul și cel mai mare contract semnat cu compania americană, care a deschis drumul pentru o achiziție de până la 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID, tot mai multe voci o critică pentru lipsa de transparență. Situația a ajuns și în atenția Parchetului European, care a cerut inclusiv documentele secretizate, cele pe care CE nu a vrut să le arate niciunei instituții de control până acum.

„Oamenii și-au pierdut încrederea, sunt situații cu mari semne de întrebare”

Europarlamentarul Carmen Avram susține că România nu-și mai poate permite să prelungească această risipă, pentru că a ajuns să apeleze din ce în ce mai mult la împrumuturi, după aproape trei ani de criză, cu dobânzi din ce în ce mai mari.

Carmen Avram, europarlamentar PSD / Foto: Facebook

Oamenii și-au pierdut încrederea. Sunt tot felul de situații cu un mare, mare semn de întrebare. Recent, CEO-ul Pfizer, care trebuia să participe la o audiere în fața comisiei speciale, înființată în Parlamentul European pentru investigarea situației din timpul COVID-19, întâi a acceptat și după s-a retras. Trebuia să vină pe 10 octombrie și nu a mai venit”, a spus Carmen Avram, în exclusivitate pentru Gândul.

Europarlamentarul susține că Ursula von der Leyen este tot mai criticată la Bruxelles, după ce a ridicat semne de întrebare despre secretomania care învăluie munca de la Comisia Europeană, despre lipsa de transparență în achiziția de vaccinuri, despre comunicarea pe care a avut-o cu CEO-ul de la Pfizer, cu acele mesaje pe WhatsApp pe care a refuzat să le predea pentru o anchetă riguroasă, cabinetul ei spunând că, de obicei, aceasta șterge mesajele mai vechi de șase luni.

I se reproșează că trăiește într-un turn, că nu are încredere în nimeni, că are o echipă extrem de strânsă cu care colaborează, că a făcut niște contracte cu această echipă, care nu știm cât a fost de experimentată, contracte care ar fi trebuit să fie transparente. Există o legislație europeană care-i cere asta, nu s-a mai întâmplat așa ceva”, a mai spus europarlamentarul.

„România nu-și mai poate permite să ia vaccinuri cu milioanele, pentru că nu mai are cui să le dea”

Carmen Avram susține că, pe fondul acestor semne de întrebare privind achiziția de vaccinuri la nivel european, ar trebui ca și în România – pe lângă refuzul de a plăti ceea ce am comandat ca țară –  să înceapă o anchetă, dar să nu fie ca cea rămasă in rem la DNA de mai bine de un an.

În opinia europarlamentarului, și fostul premier Florin Cîțu ar trebui să fie una dintre persoanele trase la răspundere în cazul vaccinurilor anti-COVID achiziționate de România cât pentru mulți ani de pandemie de acum înainte.

„Dacă există suspiciuni la sursă, mergând pe lanț înainte, cred că și noi ar trebui să facem niște investigații despre modul în care au fost comandate zecile de milioane de vaccinuri. Nicio țară din UE nu a făcut așa ceva, să ia de 6-7 ori numărul de vaccinuri raportat la populație. Nu știu dacă o anchetă in rem este de ajuns în momentul ăsta.

Îl avem pe domnul Cîțu, de exemplu, care anul trecut, în iulie, ne spunea că vaccinurile au fost comandate în baza unor strategii asumate la nivelul Uniunii Europene, care strategie se vede că este sub anchetă. Deci, domnul Cîțu ar trebui să fie unul dintre oamenii care să răspundă la întrebarea de ce a comandat aceste vaccinuri. Sunt așa de multe întrebări și așa de mult rău au făcut societății…

România nu-și mai poate permite, pentru că nu o să mai aibă cui să dea aceste vaccinuri. Nu mai avem nici bani și nici motive să luăm vaccin cu milioanele. Plus că au început să apară tratamente, mult mai ușor de administrat, din câte înțeleg. Au făcut foarte, foarte mult rău prin această comandă extrem de netransparentă, neexplicată vreodată a zecilor de milioane de vaccinuri care ne-au dus în situația în care să trebuiască să plătim vreun miliard de euro ca să le aruncăm la gunoi„, a mai declarat Carmen Avram.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Lipsa de transparență generează neîncredere în rândul populației”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că dozele de vaccin anti-COVID pe care le deține România nu pot fi donate, deoarece mecanismul COVAX nu mai primește, în acest moment, varianta actuală a vaccinurilor.

Alexandru Rafila a declarat că autoritățile române trebuie să învețe din această experiență și să înțeleagă că, dincolo de banii pierduți, lipsa de transparență generează neîncredere, scăzând în timp încrederea oamenilor în vaccinare.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății / Sursa: Mediafax Foto

Este un proces neplăcut, costisitor și dureros din punct de vedere al sănătății publice. Dacă distrugi mici cantități de vaccinuri este acceptabil, este de înțeles că trebuie să ai întotdeauna o rezervă, dar când distrugi milioane de doze de vaccin, este o problemă la care trebuie să ne gândim. Lipsa de transparență generează neîncredere. Ar trebui ca cei care se ocupă de încheierea acestor tipuri de contracte să tragă o concluzie, nu doar din punct de vedere financiar, ci și din punct de vedere al încrederii.

O procedură transparentă este cea în care oamenii au mai multă încredere. Aceste contracte s-au făcut prin aprobarea unui memorandum în luna mai a anului 2021, pentru 2022 și 2023. Vaccinul care ar trebui să vină în România este vaccinul cu formula nouă pentru tulpina BA.5. Noi am optat pentru ultima versiune a vaccinului”, a spus Alexandru Rafila, pentru Antena3.

Ioana Mihăilă: „Nu pe mandatul meu au expirat vaccinurile”

Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății din partea USR-PLUS, în perioada aprilie- septembrie 2021, a declarat, pentru Gândul, că, în ceea ce privește creșterea dozelor achiziționate de România în timpul mandatul său, demersul a fost făcut în concordanță cu prevederile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, respectiv pe fondul pierderilor de ser anti-COVID la vaccinurile multidoză. Dan Vîlceanu, fostul ministru de Finanțe, a fost cel care a declarat că Ioana Mihăilă a crescut, în timpul mandatului său, printr-un act normativ, de la la 10 la 25% procentul dozelor care s-ar putea pierde în procesul de vaccinare.

Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății (FOTO: Alexandra Pandrea / Gândul)

Referitor la creșterea dozelor, a fost făcută în conconcordanță cu prevederile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, cu pierderile de vaccin la vaccinurile multidoză. Dacă vă amintiți, și vaccinul Pfizer și vaccinul Moderna, cele mai utilizate, sunt vaccinuri multidoză. Au fost crescute în momentul în care am început sau imediat după ce am început vaccinarea la medicii de familie, pentru că a existat o reticență a acestora în a vaccina, teama lor fiind aceea că vor fi trași la răspundere pe dozele pierdute.

Din ce îmi amintesc, recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, în cazul vaccinurilor multidoză a fost să se accepte o pierdere de 40-50%. Nu am crescut la 40-50%, am crescut la 25%. Pe mandatul meu, tot ce se apropia de perioada expirării, dacă a fost vaccin mai scump a fost revândut sau au fost donate către alții care n-au avut acces la vaccin”, a spus Ioana Mihăilă, pentru Gândul.

Fostul ministru al Sănătății a ținut să menționeze că nu pe mandatul său au expirat vaccinurile, afirmând că, ceea ce s-a întâmplat, a fost ”din lene și din lipsă de preocupare pentru banul public”.

Nu pe mandatul meu au expirat vaccinurile. Faptul că miniștrii care au venit nu au făcut un minimum de efort, fie să renegocieze cu Comisia și cu producătorii dozele care au rămas neconsumate, fie să le vândă sau să le doneze în așa fel încât ele să nu fie pierdute, altcineva este adresantul căruia trebuie să-i puneți întrebări.

Nu am aruncat niciun vaccin. Eu am pierdut 80% din mandat ca să renegociz contracte cu țările care voiau să cumpere vaccin și cu țările care voiau să doneze și, credeți-mă, nu a fost o muncă ușoară. Așa, este simplu să ne plimbăm prin Cuba și să spunem că s-au aruncat vaccinuri din vina altora. Nu este din vina altora, este din lene și din lipsă de preocupare pentru banul public”, a mai spus Ioana Mihăilă, pentru Gândul, după ce subiectul achiziției de vaccinuri anti-COVID a luat o amploare din ce în ce mai mare și a ajuns chiar în atenția procurorilor.

Cercetător român la Oxford: „Orice estimare rațională de vaccinare nu putea depăși 70%” 

Ștefan Dascălu, cercetător român la Oxford, specializat în imunologie, a declarat, referitor la achiziția de vaccinuri făcute de țara noastră, că nu reprezintădoar o risipă din punct de vedere financiar, ci și o pierdere imensă pentru oamenii din afara UE care nu au avut acces la vaccin.

Ștefan Dascălu, cercetător român la Oxford

„Intenția de vaccinare la noi, înainte de a începe campania de vaccinare națională, era cu mult sub 50%. Orice estimare rațională, chiar şi presupunând că am fi avut un succes major în comunicarea şi promovarea vaccinării anti-COVID-19, nu putea depăşi 60-70% din populația României.

Este normal să se achiziționeze mai mult decât cererea estimată – şi, evident, în funcție de câte doze are fiecare vaccin -, ca o marjă de siguranță, dar nu doar de dragul de a o face. Din păcate, acele doze în surplus, nu doar că sunt efectiv o risipă din punct de vedere financiar, dar puteau aduce un beneficiu semnificativ oamenilor din afara UE, de exemplu, care nu au beneficiat de avantajul nostru de a avea acces la vaccinuri eficiente şi sigure”, a spus Ștefan Dascălu, pentru Gândul.

Cum ar trebui să se distrugă în siguranță vaccinurile anti-COVID

Dintre dozele de vaccin achiziționate de România din decembrie 2020, când a început campania de vaccinare, trei milioane au fost deja distruse prin procesul de neutralizare, iar alte trei milioane vor expira până la sfârșitul anului.

Siguranța distrugerii dozelor de vacccin expirate, având în vedere conținutul deosebit de nociv al flacoanelor, atât pentru mediu, cât și pentru oameni, este una dintre întrebările la care și anchetatorii au cerut un răspuns. Normele pentru distrugerea unor astfel de substanțe prevăd, între altele, și deținerea unor incineratoare speciale, avizate și omologate în acest sens.

Cătălin Apostolescu, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, spune că vaccinurile expirate se distrug după aceeași procedură ca orice medicament expirat. La un simplu calcul, distrugerea vaccinurilor expirate prin procesul de neutralizare – transferate în containere speciale și trimise către Direcția de Sănătate Publică – implică alte costuri, în condițiile în care un kilogram de medicamente este de aproximativ 4 lei.

„După obținerea acordului scris al responsabilului Programului Național de Vaccinare din cadrul DSP în vederea distrugerii vaccinului și /sau diluantului, se va contracta o firma specializată în distrugerea deșeurilor medicale. DSP va informa Ministerul Sănătății privind tipul, cantitatea de vaccin și de diluant ce trebuie distruse”, se arată în documentul elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, pe baza procedurilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Ancheta Parchetului European în cazul achiziției de vaccinuri anti-COVID în UE

La mai bine de doi ani de la izbucnirea pandemiei, procedurile și transparența achiziției de vaccinuri anti-COVID de către Uniunea Europeană sunt încă subiecte controversare, mai ales după ultimul și cel mai mare contract semnat cu compania Pfizer, pentru o achiziție de până la 1,8 miliarde de doze.

Recent, Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a anunțat că a început o anchetă și a solicitat Comisiei Europene să pună la dispoziția procurorilor EPPO toate documentele privind achiziția centralizată a vaccinurilor, inclusiv cele care au fost secretizate de Comisia Europeană, printre acestea fiind și negocierile preliminare purtate de Ursula von der Leyen cu directorul Pfizer, pentru ultimul și cel mai mare contract, de 1,8 miliarde de doze.

Ancheta Parchetului European (EPPO) privind modul în care s-a făcut achiziția vaccinurilor anti-COVID – care au ajuns la un cost total de aproape 71 miliarde de euro – a început în urma mai multor plângeri.

SMS-urile dintre Ursula von der Leyen și directorul Pfizer, la secret

Situația a intrat în atenție după ce Ombudsmanul European Emily O’Reilly a reproşat Comisiei Europene că a refuzat să dea informaţii presei despre schimburile de SMS-uri dintre şefa executivului UE, Ursula von der Leyen, şi directorul executiv al companiei Pfizer, Albert Bourla, pe tema achiziţiei de vaccinuri împotriva COVID-19.

Raportul special al Curții de Conturi Europene privind achiziția vaccinurilor anti-COVID semnalează aceeași problemă pe care a ridicat-o și Ombudsmanul European, că președinta Comisiei Europene a ascuns detaliile discuțiilor purtate prin SMS cu directorul executiv al companiei Pfizer, înainte de a se încheia acordul preliminar cu compania farmaceutică americană, discuții care au deschis calea pentru contractul de până la 1,8 miliarde de doze de vaccin ARNm împotriva coronavirus, semnat în mai 2021.

Discuțiile anterioare primelor două acorduri de achiziție de vaccin încheiate de UE în noiembrie 2020 și februarie 2021 au fost purtate de o echipă formată din oficiali ai Comisiei Europene și din șapte state membre, iar rezultatele au fost prezentate unui comitet director de supraveghere a negocierilor și validare a contractelor pentru vaccinuri, format din reprezentanți din toate cele 27 de state, care au semnat acordurile.

Procedura nu a mai fost însă urmată întocmai și în cazul celui de-al treilea și cel mai mare contract al UE, semnat în mai 2021. Pentru acesta, în martie 2021, Ursula von der Leyen a purtat negocierile preliminare cu conducerea Pfizer – inclusiv prin SMS-uri cu directorul executiv al companiei Pfizer, Albert Bourla – și tot ea a prezentat rezultatele comitetului director, în aprilie.

Ce s-a discutat în acel schimb de SMS-uri între Ursula von der Leyen și CEO-ul Pfizer nu se cunoaște nici până în prezent, pentru că CE a transmis oficial că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi nu mai deţine acele mesaje.

Cum s-au purtat discuțiile pentru cel mai mare contract de vaccinuri al UE de la Pfizer

În raportul publicat pe 12 septembrie, Curtea de Conturi Europeană a notat evoluția discuțiilor pentru semnarea contractului din mai 2021 pentru cea mai mare achiziție de vaccinuri, care a atras costuri uriașe.

  • În martie 2021, președinta Comisiei a purtat negocieri preliminare pentru un contract cu Pfizer/BioNTech. Este vorba de singurul contract pentru care, contrar deciziei Comisiei privind achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID-1939, echipa comună de negociere (joint negotiation team – JNT) nu a fost implicată în această etapă a negocierilor.
  • La jumătatea lunii martie 2021, comitetul director a convenit să planifice o reuniune cu consilierii științifici de la nivelul UE și de la nivel național pentru a discuta aspectele științifice ale strategiei privind vaccinurile pentru 2022, dar o astfel de reuniune nu a avut niciodată loc.
  • La 9 aprilie 2021, Comisia a prezentat comitetului director condițiile negociate între Ursula von der Leyen și Pfizer/ BioNTech, iar comitetul director a fost de acord să lanseze o cerere de oferte.
  • Contractul a fost semnat la 19 mai 2021 și acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 și în 2023, cu opțiunea de a comanda alte 900 de milioane de doze.
  • Acesta este cel mai important contract pentru vaccinuri împotriva COVID-19 semnat de Comisie și va domina portofoliul de vaccinuri al UE până la sfârșitul anului 2023.

Legat de acest contract, Curtea de Conturi Europeană, organismul de supraveghere a bugetului UE, a cerut Comisiei Europene să îi furnizeze informații cu privire la negocierile preliminare desfășurate în vederea încheierii acestui acord (experții științifici consultați și consilierea primită, calendarul discuțiilor, înregistrări ale discuțiilor și detalii privind termenii și condițiile convenite). Niciuna dintre aceste informații nu a fost însă pusă la dispoziția Curții.

DNA anchetează modul în care România a cumpărat dozele de vaccin anti-COVID

Și în România, cazul achiziționării vaccinurilor a produs controverse în spațiul public și nu numai. Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunța în 2021 că a înregistrat un dosar penal, privind modalitatea prin care România a achiziționat dozele de vaccinuri anti-COVID, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent.

Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă – in rem -, respectiv abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, arătau procurorii anticorupţie.

Surse din DNA au declarat, pentru Gândul, că dosarul este în continuare tot în faza cercetărilor in rem.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Parchetul European a cerut Comisiei Europene toate documentele privind achiziția de vaccinuri anti-COVID, inclusiv cele secretizate. Ursula von der Leyen ar urma să fie audiată – surse

EXCLUSIV | CE nu a dat nici Curții de Conturi Europene discuțiile purtate de Ursula von der Leyen cu directorul Pfizer. Cum văd doi europarlamentari încălcarea procedurii la negocierile pentru cea mai mare achiziție de vaccinuri anti-COVID

EXCLUSIV | DNA vrea să afle de la Comisia Europeană de ce România a achiziționat vaccinuri cât pentru 10 ani de pandemie (Surse)

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Meteorologii Accuweather anunță precipitații și temperaturi scăzute: Prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 24 aprilie...
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Mare surpriză la Survivor All Stars. A plecat acasă un mare favorit
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu