EXCLUSIV | O supraviețuitoare a Holocaustului trăiește să-și mai strângă în brațe nepotul răpit de Hamas. „N-am crezut să mai trec prin așa tragedie”

EXCLUSIV | O supraviețuitoare a Holocaustului trăiește să-și mai strângă în brațe nepotul răpit de Hamas. N-am crezut să mai trec prin așa tragedie
Publicat: 06/11/2023, 08:00

Au trecut mai bine de patru săptămâni de la masacrul Hamas asupra Israelului. Dincolo de contextul de război – care stârnește pe zi ce trece mai multă nesiguranță și teamă – israelienii își plâng în continuare morții. Toate gândurile și rugăciunile lor se îndreaptă în această perioadă spre persoanele dragi, răpite pe 7 octombrie de teroriști și despre care nu mai știu absolut nimic. Zili Wenkert, o bunică din Israel, cu origini românești din Bucovina, trăiește o adevărată dramă, după acea sâmbătă neagră, pe care nimeni și nimic nu o poate șterge din mintea și din sufletele israelienilor.

Omer, nepotul acesteia, în vârstă de 22 de ani, se afla la festivalul Nova din Ra’im, de la granița cu Gaza, fiind răpit de teroriștii Hamas. De atunci, nu mai știu absolut nimic despre situația tânărului.

Bunica acestuia, împreună cu toată familia, trăiesc un adevărat infern. În vârstă de 82 de ani, aceasta a făcut o mărturisire emoționantă, declarând, într-un interviu acordat Gândul, că trăiește doar ca să-și mai vadă o dată nepotul și să-l strângă în brațe.

Mai mult de 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani –  au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor, de către gruparea teroristă Hamas.

Zili Wenkert (dreapta) este bunica lui Omer, tânărul răpit de gruparea teroristă Hamas

„L-am văzut cu mâinile legate,  într-o mașină deschisă a Hamas, era culcat jos”

Zili Wenkert povestește că Omer, nepotul său, este o persoană veselă, căruia îi place muzica și viața. Tânărul, care învață foarte bine, conduce un restaurant, făcându-și cu mult profesionalism treaba. Omer s-a dus la acel festival al morții cu o prietenă, ucisă de teroriștii Hamas.

„Pe nepotul meu îl cheamă Omer. Are 22 de ani și a fost răpit de călăii Hamas, când a fost la acea petrecere. Nu avem nicio informație nouă de la nimeni. Singurul lucru este că am văzut că trăiește, l-am văzut cu mâinile legate,  într-o mașină a Hamas, era culcat. La un moment dat a mișcat capul și era Omer al nostru.

În acea sâmbătă, la ora opt dimineața, a vorbit cu tatăl lui și i-a spus că a intrat într-un fel de apărătoare (n.r- după atacul Hamas), au intrat mai mulți tineri acolo. La un moment dat, Omer a ieșit, deoarece nu putea să mai respire și atunci l-au prins. Cât a reușit să vorbească cu mama lui pe WhatsApp, până să fie răpit, i-a spus că se teme foarte tare. Cum să nu te temi când treci prin așa ceva?”, susține interlocutoarea Gândul.

„La vârsta mea n-am crezut că o să mai trăiesc așa o tragedie”

Zili Wenkert mărturisește că a plecat din România în 1965. S-a stabilit în Israel, acolo unde i-a născut pe cei doi băieți. Până la atacul Hamas asupra israelienilor era o mamă și o bunică fericită.

Măcelul de pe 7 octombrie a schimbat pentru întotdeauna sufletele și viața oamenilor, fiecare așteptând să-și strângă din nou în brațe persoanele dragi, ajunse de atâtea zile  în mâinile Hamas.

„În Israel, oamenii sunt cu capul jos, nu doar cei care sunt direct implicați în nenorocirea asta, ci toată lumea. Chiar dacă nu este cineva din familia ta, este o cunoștință, este un prieten, un copil. Teroriștii ăștia au luat copii mici. Vreau să vă spun ceva. Eu am trecut Holocaustul de copil mic. Aveam șase săptămâni când părinții mei au fost scoși și duși în Transnistria în lagăr.

Dar eram mică și ei m-au apărat cum au putut. Dar acum este adevăratul meu Holocaust! Când știu că nepotul meu este în mâinile unor teroriști, care n-au nicio milă. Asta nu-i o țară, nu-i o armată, este o grupare de teroriști care vor să cucerească lumea. Eu îmi doresc să trăiesc doar ca să-l mai văd. La vârsta mea, am 82 de ani, n-am crezut că o să mai trăiesc așa o tragedie.

Am venit aici în Israel în ’65. Eu sunt și vorbitoare de limba germană, dar româna mi-a intrat în suflet. Toată lumea încearcă să ajute, dar nu ai cu cine să vorbești, pentru că acolo este o grupare de tâlhari. Ne rugăm pentru toată lumea!”, a mărturisit Zili Wenkert, bunica tânărului răpit de Hamas.

Tot ce își doreste Zili Wenkert este îl revadă pe Omer

Atacul Hamas de la 7 octombrie constituie un ”genocid”, scriu 100 de experţi

Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „o crimă de genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.

”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi aduşi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii.

”Aceste acte contituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii – un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas.”

Benjamin Netanyahu: „Ne vom duce la îndeplinire munca, vom merge înainte până la victorie!”

Prim-ministrul israelian a promis miercuri că războiul împotriva Hamas se va încheia cu ”victoria” Israelului, în pofida ”pierderilor dureroase” de soldaţi, transmite AFP.

”Suntem într-un război dur. Va fi un război lung”, a declarat Netanyahu într-un comunicat, în care a deplâns pierderile de militari israelieni, la câteva ore după anunţul privind moartea a 11 soldaţi în precedentele 24 de ore în luptele din Fâşia Gaza.

”Le promit tuturor cetăţenilor Israelului: ne vom duce la îndeplinire munca, vom merge înainte până la victorie”, a adăugat şeful guvernului, citat de AFP şi Reuters.

Unsprezece soldaţi israelieni au fost ucişi în lupte intense marţi, a comunicat armata israeliană, fiind vorba despre cele mai mari pierderi într-o singură zi de la debutul operaţiunilor în Gaza. Numărul total al soldaţilor israelieni morţi a ajuns la 326, potrivit AFP.

Israel refuză pauzele umanitare

IDF afirmă că 2.500 de ţinte din Gaza au fost lovite în timpul operaţiunii terestre. Forţele de Apărare ale Israelului afirmă că, de la începutul ofensivei terestre în Fâşia Gaza, în urmă cu o săptămână, a lovit peste 2.500 de ţinte pe teren, aerian şi naval.

În timpul unei vizite efectuate vineri în Israel, lui Blinken i-a fost respinsă tema pauzelor umanitare, dar a promis că va persevera. „Israelul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja civilii palestinieni”, a declarat el, reafirmând că Israelul are dreptul şi obligaţia de a se apăra după atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene din 7 octombrie.

Benjamin Netanyahu a afirmat sâmbătă că nu poate fi vorba de nici o încetare a atacului, până când nu vor fi eliberați toți ostaticii. În momentul de față Gaza este înconjurată. Toate legăturile cu restul Fâșiei sunt tăiate.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Cele două mari temeri ale unei românce din Israel, după 27 de zile de infern. „Este înfiorător, asta mă sperie cel mai tare!”

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
În ce stare se află Florin Piersic după ce ar fi contactat o bacterie nosocomială!...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de...
Au început lucrările la o autostradă vitală pentru România. S-a forat primul kilometru de tunel
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Opere pierdute ale Fraților Grimm, redescoperite în colecția unei biblioteci din Polonia