Exod uriaș al magistraților către pensie. “Suntem zilnic sub ASALT, vinovatul de serviciu pentru pasivitatea celorlalte puteri în stat”

Proiectul de lege privind modificarea prevederilor referitoare la pensiile magistraților a fost pus recent în dezbatere publică de către Ministerul Muncii. Urmează etapa analizelor și discuțiilor dinaintea adoptării lui. Pe de o parte, Guvernul consideră absolut necesare aceste modificări, subliniind că acesta este un act de echitate socială, marea parte a cetățenilor și mass-media susțin acest proiect. De partea cealaltă, magistrații atrag atenția că ei sunt o putere în stat și trebuie să fie tratați corespunzător, că au foarte multe interdicții, că s-au săturat să fie folosiți drept “marfă electorală” și că presiunile care s-au făcut în privința pensiilor și salariilor lor catalogate drept „nesimțite” i-au determinat pe mulți să se pensioneze imediat ce au atins cerința legală de 25 de ani vechime în magistratură.

În această perioadă extrem de tensionată, Gândul a realizat un interviu amplu cu președintele Curții de Apel București (CAB), Liana Nicoleta Arsenie. Subiectul principal este legat de modificările din proiectul privind pensiile magistraților, dar Liana Arsenie vorbește și despre problemele care țin de activitatea de zi cu zi a judecătorilor, de viața lor și de situațiile care au scăzut încrederea cetățenilor în Justiție.

STATISTICĂ România a înregistrat peste 20 de milioane de pasageri transportați pe calea aerului în primele nouă luni ale anului

23:02

ULTIMA ORĂ Se oprește din nou apa în Câmpina, la nici 24 de ore de când a fost reluată furnizarea

22:39

Conform proiectului pus în dezbatere publică, pensionarea magistraților ar urma să se facă la vârsta standard din sistemul public de pensii și impune o vechime minimă în muncă de cel puţin 35 de ani.

• Cuantumul pensiei este stabilit la 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării.
• În plus, cuantumul net al pensiei de serviciu va fi limitat la 70% din venitul net din ultima lună de activitate.
• Proiectul introduce o nouă eşalonare a vechimilor asimilate care intră în calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu până în anul 2029.
• Se propune creșterea graduală a vârstei de pensionare pentru magistraţi, prin adăugarea anuală a unei perioade suplimentare de 1 an și 6 luni până în 2036.
• Pensionarea anticipată este posibilă la împlinirea vechimii de 35 de ani, aplicându-se o penalizare anuală de 2% până la atingerea vârstei standard de pensionare.
• Proiectul limitează acordarea bonificaţiei de 1% și a actualizării pensiei doar pentru persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare.
• Vechimea dobândită după intrarea în vigoare a legii nu va fi luată în calcul pentru bonificaţia de 1%.

Președintele Curții de Apel București nu se poate pensiona acum, are doar 21 de ani de magistratură. Și nici dacă i-ar fi avut, susține că nu s-ar fi pensionat. În urmă cu câțiva ani, judecătorul Liana Arsenie spunea că  „magistratul de succes este acela care are înalte competențe profesionale, dar și umanitate” și că ”nu-i umilim pe oamenii care vin în fața noastră”.

Totuși, majoritatea cetățenilor consideră că sunt umiliți de către legiuitorul care a creat un decalaj foarte mare între salariile și pensiile magistraților și cele pe care le iau ei, inclusiv calculul care se face fără a ține cont, în cazul magistraților, de principiul contributivității. Președintele Curții de Apel București consideră, însă, că nu este vorba de o umilință.

“În opinia mea, este un fals sentiment de umilință. În realitate, nu este o umilință, ci este o trunchiere a informației și a adevărului, și a percepției publice prin prisma acestor informații trunchiate. În esență, magistratura, în primul rând, este o profesie pentru că presupune dobândirea de competențe profesionale prin studii avansate, universitare și postuniversitare. Deci nu este o meserie. Această echitate socială nu înseamnă egalitarism, ci înseamnă respect acordat de către stat fiecărei profesii, fiecărei meserii, fiecărei ocupații, în funcție de locul pe care statul îl acordă acestor profesii în arhitectura statală.

În primul rând, pentru a putea opera cu niște comparații, termenii de comparație trebuie să fie identici sau măcar similari. În cazul de față, judecătorii sunt etichetați, sunt stigmatizați ca fiind privilegiați, ca fiind speciali, ca fiind abuzivi pentru simplul fapt că sunt putere în stat. Sunt putere în stat nu pentru că și-au arogat acest rol, ci pentru că aceasta a fost viziunea legiuitorului constituțional, să recunoască o democrație în statul român, organizată pe baza principiului separațiilor puterilor în stat. Și a gândit această democrație într-un echilibru a trei puteri- puterea executivă, legislativă și judecătorească, fără să stabilească o ierarhie între aceste puteri”, susține Liana Arsenie.

Ce presupune independența Justiției. “Ne place sau nu ne place, profesia de magistrat este una dintre cele mai complexe”

Realitatea pare alta, însă, în ce privește salarile și pensiile, întrucât puterea judecătorească a depășit cu mult cunatumul salarilor și pensiilor celor care reprezintă puterile legislativă și executivă. Drept urmare, puterea judecătorească pare a fi privilegiată în acest triunghi al puterilor în stat.

“Partea de salarizare și de tot ceea ce înseamnă remunerația magistraturii este o componentă a puterii. Pentru a putea să exerciți puterea în orice stat, nu doar în statul român, înseamnă să ai pârghiile, prerogativele prin care să impui, cu forță obligatorie, pentru toți cetățenii. Puterea judecătorească interpretează, aplică legea și soluționează litigii. Viziunea legiuitorului român a fost ca printre aceste prerogative, care să asigure obiectivitatea, imparțialitatea și independența justiției – pentru că independența nu este o cauză, ci este un efect – să fie și salarizarea.

Independența justiției presupune, din perspectiva mea, trei elemente, trei piloni fundamentali. În primul rând, aș începe cu nivelul de pregătire intelectuală foarte ridicat, cu nivel de elevație spirituală, pentru că nu poți să te apleci să rezolvi chestiunile de viață ale oamenilor – pentru că fiecare dosar este o chestiune de viață, este o bucată din viața unor oameni – decât dacă nivelul tău de empatie și de umanitate este foarte ridicat. De ce spun asta? Umanitate nu înseamnă milă sau compasiune. Umanitatea înseamnă capacitatea de a te transpune în viețile tuturor oamenilor din fața ta, indiferent de palierul social sau de nivelul, de zona din care provine și să înțelegi despre ce este vorba și cum au ajuns oamenii acolo. Aceasta este realitate.

Ne place sau nu ne place, profesia de magistrat este una dintre cele mai complexe. Să terminăm și cu celălalt palier, acesta al stabilității financiare. De ce? Pentru că eu nu pot să mă aplec asupra suferințelor oamenilor dacă vin cu suferințele și cu problemele mele de acasă. Fiecare dosar este o problemă de viață, de viață și de moarte pentru oameni. Fiecare om care compară în fața noastră are pretenția să fie tratat ca fiind cel mai important și problema lui ca fiind cea mai importantă (…) Puterea judecătorească este putere în stat și statul a gândit că acestea ar trebui să fie prerogativele pentru ca judecătorul să stabilească echilibrele în societate”, consideră președintele Curții de Apel București.

Și salariu de magistrat, și spor de confidențialitate. ”În exercitarea profesiei, magistratul a avut acces la informații”

Referindu-se la sporuri, cu precădere la cel de confidențialitate, în condițiile în care, prin natura profesiei, există această obligație, care nu ar trebui recompensată separat și adăugată la calculul pensiei, magistratul Liana Arsenie a avut o altă opinie:

“Nu pot fi de acord cu dumneavoastră, pentru că în exercitarea profesiei, magistratul a avut acces la informații. Gradele de securitate a informațiilor respective sunt diferite, așa cum sunt și ale demnitarilor. Și le păstrăm. Vorbește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții Europene de Justiție despre obligația statului de a asigura un nivel de salarizare care să garanteze independența ca pilon. Salarizarea, ca prerogativă, ca parte din această independență. Și pensia este la fel. Același lucru spune Curtea de Justiție a Uniunii Europene în ultima decizie din iunie, că statul are obligația să asigure și această indemnizație de pensionare cât mai aproape de nivelul salarizării”.

“Ceea ce reclamăm noi și ceea ce a trezit nemulțumirea noastră este această lipsă de dialog și impunerea”

Totuși, realitatea e alta. Nu există niciunde un procent stabilit care să arate clar ce înseamnă acest „cât mai aproape de nivelul salarizării”. Drept urmare, aici a căzut legiuitorul în capcana stabilirii indemnizației de pensionare, fără a pune un prag decent. Și de aceea pensiile magistraților au fost privite în oglinda unei independențe care, fără a fi bine plătită, carevasăzică nu ar exista.

“Puterea judecătorească nu poate să spună ce înseamnă dacă 50.000, 100.000, 7.000 este mult sau este puțin. Ceea ce reclamăm noi și ceea ce a trezit nemulțumirea noastră este această lipsă de dialog și impunerea. În momentul în care între puterile statului nu mai există această colaborare loială și dialog, și venim și spunem «facem de mâine», fără să avem o notă de fundamentare, fără să ne gândim la implicații, aici este o problemă de colaborare loială între puterile statului.

Nu știm de ce 70%, de ce nu 80, de ce nu 50%. Acesta este apanajul legiuitorului. Dar la aceste sume trebuie să se ajungă în urma unui dialog constructiv. De ce spun acest lucru? Pentru că, de 35 de ani, justiția este terenul unui experiment continuu și societatea românească, dacă mă întrebați pe mine, stă sub două karme care sunt întrepătrunse și condiționate. Karma «caprei vecinului» – de ce să cer eu politicianului să-mi creeze condiții să obțin și eu o capră, poate nu la fel de mare ca a vecinului meu? Mai bine omor capra vecinului! Și atunci stăm și ne plângem, deși n-avem niciun beneficiu și, pe termen lung, eficiență și eficacitate nu avem. Și karma neputinței veșnice a politicianului, indiferent de culoarea politică și de apartenență, și de ideologie, de a nu depăși greaua moștenire. Fie că avem greaua moștenire de acum 35 de ani, fie că avem graua moștenire a predecesorilor noștri la conducerea statului.

Cred că dacă am depăși noi, ca populație, această karmă a «caprei vecinului», am reuși să trecem mai departe. De 35 de ani suntem în aceeași paradigmă și nu evoluăm. Dacă ne uităm în societatea românească, raportat la tot ceea ce înseamnă societatea europeană către care tindem, în nicio țară din Uniunea Europeană, sărăcia nu-i cinste și bogăția nu-i păcat. Sărăcia nu-i virtute, mai puțin la noi. Nu vorbim de hoție, vorbim de bogăție și de sărăcie. Toate țările europene tind către prosperitate, mai puțin noi. Noi vrem să fim sărați și cinstiți. Eu nu pot să fiu de acord cu această paradigmă. Nu pot să gândesc în aceeași cheie, pentru că este antiprogres (…)

Acesta este semnalul de alarmă pe care noi îl tragem către societate și către decidentul politic. Noi nu suntem împotriva reformelor, noi nu suntem împotriva solidarității cu situația de criză. Din contră, vedem creșterea exponențială a volumului de muncă în magistratură și orice cetățean care compare în fața unei instanțe are posibilitatea să vadă în mod direct cât de încărcate sunt instanțele de judecată. Pentru că vede cât stă în sala de judecată până i se strigă dosarul, până i se soluționează. Nu se soluționează dosarele pentru că judecătorii sunt pasivi, pentru că judecătorii sunt indiferenți. Din întâmplare, nu știu dacă  lumea concepe, percepe, judecătorii sunt oameni.

Sistemul judiciar nu este perfect, nici n-are cum, este oglinda societății. Sistemul judiciar nu are eprubete personale și o pepinieră din care își selectează oamenii și în care-și crește judecătorii și procurorii. Judecătorii și procurorii, vorbim și de ei, provin din societatea românească, așa cum e ea, bună sau rea”, susține președintele Curții de Apel București.

„Magistrații nu sunt privilegiați, au optat la un anume moment să facă parte dintr-o putere a statului român”

Vorbind despre acest moment în care s-a ajuns pe poziții antagonice între societate și magistratură, președintele Curții de Apel București a explicat, în interviul la Gândul Exclusiv, care sunt, în opinia sa, rădăcinile Răului:

„Cu cât boxa este mai plină, cu atât avem un barometru al eșecului social pentru care suntem cu toții responsabili. Suntem cu toții, pentru că unii nu luăm decizii, pentru că unii stăm în pasivitate, pentru că singurul sentiment pe care pare că de 35 de ani dorim să îl provocăm și să-l gestionăm este ura, polarizarea, antagonizarea. Dacă îmi permiteți așa o comparație, C.S. Lewis – e o carte de prin 1942 – în «Sfaturile unui diavol bătrân către unul tânăr», despre cum să capteze cât mai mulți enoriași, îi spune foarte simplu: «Fă-l să trăiască în trecutul pe care nu-l poate schimba sau în viitorul pe care nu-l cunoaște și e al tău garantat». Exact ceea ce trebuie, a ratat prezentul. Cam în această paradigmă suntem noi.

Acum căutăm vinovați în trecut, ne imaginăm un viitor? Da, într-o singură paradigmă. Și atunci omitem ceea ce este mai important: să stăm la masă, să discutăm și să vedem cum putem să progresăm. Cum să stagnăm, în cel mai fericit caz. Pentru că în momentul în care vrem să tăiem tot ce se poate tăia, să nu mai avem un element de comparație, că poate se trezește cineva și vrea salariu mare ca al judecătorului, care, raportat la volumul de muncă și la complexitate, la prerogative, nu știu dacă e mare sau mic. Este mai mic, cred, decât media europeană la care ne raportăm.

Această echitate socială care înseamnă egalitarism, această nevoie de uniformizare, dar la nivelul cel mai de  jos, trădează fie o neputință de a produce progres, fie o nevoie de schimbare a paradigmei constituționale, pentru că pare mai degrabă o teorie neomarxistă să uniformizăm la nivel cel mai de jos, nu democrație. Democrația creează condiții pentru progres, pentru competiție prin meritocrație. Echitate socială înseamnă că toți avem dreptul să participăm la o competiție, dar n-avem succesul garantat, pentru că aici depinde, pe un număr limitat de locuri, care este cel mai bun. Aceasta ar fi măsura pe care noi ar trebui să o dăm lucrurilor și abordarea pe care ar trebui să o avem în societatea românească. Nu să omorâm magistrații că-s privilegiați. Nu, magistrații nu sunt privilegiați, au optat la un anume moment să facă parte dintr-o putere a statului român, având încredere într-o legislație.

”Suntem zilnic sub asalt. Nu știu în ce alt stat din UE, puterea judecătorească este vinovatul de serviciu pentru pasivitatea celorlalte puteri în stat”

Păcatele Legislativul în ce privește modul în care s-a ajuns ca unele din pensiile magistraților să depășească salariul brut sau să existe valuri de pensionări anticipate după introducerea, în 2005, a acestei opțiuni fără limită de vârstă, sunt știute. Ce se poate face acum, când țara este în criză majoră și a ajuns la cel mai mare deficit din Uniunea Europeană? Sunt magistrații solidari cu restul cetățenilor? Înțeleg ei nevoia de reformă? În luna iunie a acestui an, într-o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene. se stabilea clar faptul că în timpul unei crize, atunci când este vorba de probleme economice majore, un guvern poate să ia decizia împreună cu Legislativul, de a putea diminua salariile și pensiile magistraților, dar numai temporar și cu grija de a nu afecta independența magistraților. În cazul în care magistrații fac front comun pentru a se opune modificărilor cuprinse în proiectul Guvernului Bolojan, în ochii cetățenilor această atitudine pare a fi cel puțin o lipsă de solidaritate.

“Nu este o lipsă de solidaritate, după cum am spus. An de an, în virtutea obligației de rezervă, magistrații au tăcut și și-au îndeplinit atribuțiile pentru care au optat, pe care și le-au asumat, acelea de a gestiona un volum de activitate în continuă creștere. Curtea de Apel București și instanțele arondate gestionează un volum de activitate de patru ori mai mare decât media națională și de trei ori mai mare decât următoarea curte clasată, Curtea de Apel Craiova. Volumul acesta crescut de activitate, liniștea în care noi ne-am desfășurat activitatea, profesia de magistrat, nu se limitează la cele opt ore de lucru.

Profesia de magistrat nu se oprește când ajungem acasă, pentru că spețele pe care noi le avem de soluționat ne ocupă întreaga noastră existență. Nu este o afirmație care să epateze și să ridice corpul magistraților, să îl pună mai presus de celelalte categorii socio-profesionale. Nu suntem eroi. Tocmai din acest motiv n-am reacționat ani de zile, pentru că am fost solidari cu populația, pentru că suntem solidari, pentru că înțelegem problemele cu care se confruntă societatea românească.

Ceea ce nu înțelegem este de ce așteptăm și n-avem perspective, și n-avem abordări integrate și pe termen mediu și lung. Ceea ce nu înțelegem este de ce nu suntem ascultați cu privire la reformele care ar putea să îmbunătățească și să eficientizeze activitatea din justiție. Ceea ce nu înțelegem este de ce se iau măsuri când ajungem pe buza prăpastiei, de o manieră care să golească de conținut statutul de putere în stat, pentru că nu este vorba despre salarizare.

Semnalul de alarmă pe care noi îl tragem este, după cum v-am mai spus, că un judecător trebuie să fie înalt pregătit profesional. Volumul de activitate ne ocupă tot timpul, trebuie să aibă un nivel de elevație spirituală și o stabilitate financiară pentru un raționament extrem de simplu, ca el să reziste la presiuni. Nu știu ce altă categorie socio-profesională este atacată cu obstinație de fiecare dată, cu fiecare campanie electorală. Mai nou, nu mai avem campanie electorală, suntem zilnic sub acest asalt. Nu știu în ce alt stat din Uniunea Europeană, puterea judecătorească este vinovatul de serviciu pentru pasivitatea celorlalte puteri în stat. Noi transmitem un mesaj foarte clar”, a subliniat judecătoarea Liana Arsenie.

Vinovăția puterilor executivă și legislativă. „Nu suntem de acord să decontăm toată această pasivitate a celorlalte puteri în stat”

În interviul acordat la Gândul Exclusiv, președintele Curții de Apel București nu s-a sfiit să arate cine sunt vinovații principali pentru această situație extrem de tensionată și a explicat că pasivitatea acestora la deciziile din ultimii ani ale instanțelor în privința salarizării tuturor categoriilor de bugetari a dus la această stare de fapt:

„Puterea executivă și legislativă. Și vă dau un simplu exemplu în ceea ce privește așa-zisa afirmație, presupusa afirmație că judecătorii și-au dat salarii. Nu, judecătorii nu și-au dat salarii și nu-și dau salarii. Judecătorii au judecat niște cauze pentru că legea prevede și pentru judecători dacă se consideră îndreptățiți să se adreseze unor instanțe în niște condiții procedurale prevăzute de lege. (…) Judecătorii au judecat pentru toate categoriile socio-profesionale care intră sub această umbrelă a domeniului de salarizare public. Au judecat cauze ale medicilor, ale profesorilor, ale polițiștilor, ale militarilor, ale funcționarilor publici. Prima hotărâre judecătorească, a doua, a treia, a patra. A tras un semnal de alarmă cu privire la niște inadvertențe în legislație pe acest domeniu. Nu l-a ascultat nimeni.

Din 2017 trenează aceste litigii. Instanțele nu pot refuza să judece, nu pot suspenda dosare, pentru că puterea executivă, legislativă, în exercitarea prerogativelor de legiferare pe care le au, au stat în pasivitate. Premisele, cauzele pentru care au stat în pasivitate nu sunt în competența noastră. Toate aceste hotărâri judecătorești au fost cunoscute de puterea executivă și legislativă, care a ales să stea în pasivitate.

Hotărârile Curții Constituționale nu sunt puse în executare și legislația nu este armonizată în termenul prevăzut de lege, ori noi nu suntem de acord să decontăm toată această pasivitate a celorlalte puteri în stat. Mecanismul de reglare a fost împlinit, instanțele de judecată au pronunțat hotărâri judecătorești”.

„Cred că în 35 de ani n-am reușit să ne curățăm ADN-ul de perioada comunistă”

Referindu-se la practica neunitară, știut fiind că în multe cazuri, fie că e vorba de militari, de polițiști, medici etc, unii au câștigat litigiile în materia salarizării sau a recalculării pensiei, alții nu, deși cauzele erau identice, președintele Curții de Apel București a subliniat faptul că problema o reprezintă legislația neclară, interpretabilă.

“Nu avem (practică unitară – n.r.) pentru că dacă legislația este neclară, este necorelată, este neadecvată, se interpretează. Acesta este unul dintre motivele pentru care avem această percepție despre sistemul judiciar. Această percepție, care este totuși eronată, pentru că este de vină și decontează doar magistratul. De ce? Avem niște mecanisme prin care putem să unificăm practica judiciară. Practica judiciară nu este izvor de drept în legislația națională, așa încât primează principiul independenței. Din păcate sau nu, este viziunea legiuitorului. Singurele mecanisme prin care putem să unificăm practica sunt recursurile în interesul legii și HP-urile (hotărârile prealabile – n.r.). Nu putem să unificăm și nu putem să impunem unui coleg să respecte jurisprudența altui complet. Și de aici a plecat toată această problemă a practicii neunitare.

Practica unitară este un deziderat al sistemului judiciar. Eu mi l-am asumat prin proiectul de management. Avem mecanisme și luptăm, dar unificarea practicii judiciare ține mai degrabă de o maturizare a sistemului judiciar și de maturizare socială și de o maturizare a instituțiilor. Sistemul judiciar, așa cum am spus, nu este o  enclavă, este parte din sistemul național, este parte din societatea românească.(…)

Cred că în 35 de ani n-am reușit totuși să ne curățăm ADN-ul de perioada comunistă și încă mai avem acele atavisme, încă mai avem acele reminiscențe. 35 de ani sunt mai puțin decât 50, așa încât probabil că trebuie să mai luptăm mult, dar trebuie să ne rupem de greșeli și să căutăm vinovați. Trebuie să valorificăm experiența tuturor actorilor din viața socio-profesională, politică, financiară, fiscală a statului român și să găsim o soluție de prosperitate, nu de uniformizare la nivelul cel mai de jos.

Este aceeași soluție care a fost găsită la toate situațiile de criză, dar ajungem să le legiferăm, să reglementăm, să ne dăm seama că este o problemă doar atunci când ajungem pe marginea prăpastiei. Și când luăm decizii pe marginea prăpastiei, nedocumentate, nestudiate, putem să facem greșeli fundamentale.

Acesta este semnalul pe care noi îl atragem, pentru că ceea ce se dorește nu este o ajustare temporară, ci este o lezare a independenței, o schilodire a puterii judecătorești. Pentru că odată cu pensiile, odată făcut acest prim pas, fără consultare și fără fundamentare, care nu ține de Comisia Europeană – pentru că legea din 2023 în ceea ce privește pensiile a rezolvat cerințele Comisiei Europene, aici este o schimbare de paradigmă a arhitecturii statului”, a mai spus judecătoarea Liana Arsenie.

„Toți colegii sunt extrem de nemulțumiți de această abordare, de această lipsă de respect și de această ridiculizare, ducere în derizoriu a profesiei”

Reprezentanții magistraților încearcă să găsească soluția optimă pentru ca nemulțumirile din sistem să nu producă efecte negative și pe termen lung pentru întregul sistem judiciar. Cum văd ei, în acest moment, că decurg dezbaterile pe tema modificărilor propuse la proiectul privind pensionarea judecătorilor și procurorilor? La nivelul Curții de Apel București, președintele instanței a dezvăluit sursa marilor nemulțumiri:

„Eu sunt în fața dumneavoastră purtând un mesaj al colegilor mei și sunt toți colegii extrem de nemulțumiți de această abordare, de această lipsă de respect și de această ridiculizare, ducere în derizoriu a profesiei. Pentru că dacă de la nivelul cel mai înalt al statului se transmite mesajul că o procedură potrivit legii, respectată întocmai, este debandadă, oricare cetățean din acest stat va fi îndreptățit să creadă că voința lui este lege. Chiar astăzi am primit un mesaj, o postare a unei doamne, avocat din Timișoara, în sala de judecată. Un eveniment întâmplat astăzi, n-am verificat, dar dacă este așa, deja suntem în prăpastie, în care un justițiabil în vârstă, îmbrăcat în pantaloni scurți, i-a cerut judecătorului să-și decline experiența. Să spună ce vechime are. (…)

Dacă de la cel mai înalt nivel, puterea judecătorească este stigmatizată, este ridiculizată, înțeleg că unii dintre politicienii de la cel mai înalt nivel au învățat cum funcționează sistemul judiciar din sala de judecată. Este o ofensă fără margini, poate nu intenționată, la adresa întregului corp al magistraților, judecători și procurori, pentru că un judecător, ca și un procuror, ca să poată stăpâni acest domeniu extrem de complex și de vast, are nevoie de ani de zile. Nu avem în vedere că, dacă stăm ca justițiabil în sala de judecată, s-ar putea ca percepția noastră să fie alterată prin prisma interesului pe care vrem să ni-l validăm în sala de judecată (…) Este ofensatoare, pentru că avem niște dispoziții legale cărora ne subsumăm cu toții. Judecătorul nu stă la pupitru pentru că așa a vrut, să fie la pupitru, a fost testat, a fost evaluat, a susținut niște examene și a câștigat dreptul de a fi judecător”.

Situația dramatică în care lucrează judecătorii de la Tribunalul Ilfov

Vorbind despre infrastructura instanțelor și lipsa resursei umane la un volum de muncă supradimensionat, președintele Curții de Apel Bucuerști a explicat:

„Nu v-aș da exemplu Curtea de Apel sau Tribunalul București pe infrastructură, pentru că aș ofensa sau n-aș ține cont de situația dramatică în care se află Tribunalul Ilfov de un an și jumătate, în care responsabilitatea este plasată de la administrația locală la cea centrală. În urma incendiului de la Judecătoria Cornetu, această instanță a fost relocată în sediul Judecătoriei Buftea și Tribunalului Ilfov. Și așa impropriu pentru cele două instanțe, care este un cămin de plasament, nu asigură nici pe departe solemnitate unei instanțe de judecată. Și apoi ne mirăm de ce justițiabilul și cetățeanul manifestă dispreț față de puterea judecătorească? Pentru că manifestă dispreț față de toate instituțiile și autoritățile statului, de vreme ce ani de zile ne-am ocupat cu disoluția autorității statului. De vreme ce nu avem o cultură a elitelor și o cultură instituțională. De vreme ce nu avem o cultură juridică, venim și invocăm prescripția”.

Prescripția, prin ochii judecătorului de Curte de Apel

Multe dosare au intrat în arealul prescrierii faptelor și nu de multe ori lumea s-a întrebat cum de ajung numai anumite dosare să fie ținute la sertar ani de zile, pentru ca apoi judecătorul să constate împlinirea termenului de prescripție. Această modalitate de a scăpa anumite personaje certate cu legea prin „urechile acului” Justiției a făcut ca încrederea cetățenilor să fie și mai scăzută, aceștia considerând că și aici protecția funcționează, iar acest lucru este foarte grav. Despre prescrierea faptelor din unele dosare, președintele Curții de Apel București a avut câteva considerații în interviul de la Gândul Exclusiv:

“Prescripția este o instituție și în dreptul non-penal, și în cel penal. Și înseamnă că s-a epuizat perioada în care statul putea să aplice o pedeapsă și să fie eficientă. A trecut suficient timp și statul a interpretat că acel interval de timp este suficient. Prescripția răspunderii penale nu înlătură prescripția răspunderii civile și nu oprește angajarea răspunderii civile. Nu ne oprește nimeni să antrenăm răspunderea (…)

Justiția, în România, conform Constituției, se realizează prin instanțe, prin Înalta Curte și instanțele judecătorești organizate potrivit legii. Jjudecătorii sunt chemați să deceleze, să manifeste gândire critică, să analizeze acuzațiile procurorului în contrapondere cu apărările inculpatului. Acum vorbim despre prescripție. Dacă un dosar – luăm un termen aleatoriu, nu neapărat raportat la termene de prescripție din coduri, avem, nu știu, 7 ani, se prescrie o faptă, stă 5 ani dosarul în urmărire penală și vine la judecător. Un rechizitoriu nu are mai puțin de 500-700 de pagini. De aici începem. Sunt sute de volume, mii de pagini de citit. Procurorul a instrumentat acel dosar în 5 ani, cu o echipă foarte amplă de specialiști, de grefieri, de polițiști judiciari, de specialiști și procurorul se duce în fața judecătorului. În primă instanță este un singur judecător. Ca să avem dreptul la proces echitabil, așa cum cer toate rigorile internaționale, înseamnă ca acel judecător să poată să citească în totalitate acel dosar. Înseamnă că acel judecător să poată să citească toate probele, să deceleze și apoi în fața lui, nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, să administreze probele în acuzare și în apărare. Bun, nu putem să ne grăbim doar pentru că se împlinește termenul de prescripție sau că s-a împlinit termenul de prescripție. Dacă nu avem nicio culpă și dacă dosarul a reclamat un asemenea timp, atunci prescripția este o instituție care se aplică întocmai dosarului, fără să fie o vinovăție”.

„Diferența între noi și cei din boxă este că noi nu ne putem abate de la lege. Când ne-am abătut de la lege, scopul nu scuză mijloacele”

Se știe, din păcate, că au existat dosare în care anchetele au fost tergiversate ani la rând sau dosare care au ajuns pe rolul instanțelor într-un timp rezonabil, dar procesele au fost lungite prin zeci de termene doar pentru a interveni prescripția. Întrebată și de aceste situații, judecătoarea Liana Arsenie a vorbit fără rețineri despre cazuri de acest gen.

“Din experiența personală vă pot spune că am găsit dosare și am judecat dosare în care interesul public al aflării adevărului a fost anulat și au fost valorificate cu totul alte interese. Nu știu ce, nu pot să fac speculații, dar nevoia de adevăr nu a existat. Și v-o spun din experiență personală, nu pot să vorbesc în numele altor colegi, vorbesc strict în numele meu… Ce s-a întâmplat, care au fost mecanismele, de ce? Dar cu certitudine, atunci când avem o nevoie de spectacol al cătușelor, în baza unei cereri speciale în acest sens, să sperii, dați-mi voie să afirm și am responsabilitatea termenilor, nu este nicio diferență între noi și cei din boxă. Dacă noi nu respectăm norma, n-avem pretenție ca societatea să respecte norma. Diferența între noi și cei din boxă este că noi nu ne putem abate de la lege. Când ne-am abătut de la lege, scopul nu scuză mijloacele, nu este nicio diferență între noi și cei din boxă.

Poate și acolo (în boxă – n.r.) există persoane nevinovate. Tocmai de aceea este foarte important procesul penal în fața judecătorului, asigurarea tuturor garanțiilor. Vă spuneam că nu suntem perfecți, pentru că și judecătorii sunt oameni din societate care vin cu clișeele lor mentale, care vin cu prejudecățile lor. De câte ori încercăm, ca sistem, să luptăm pentru asigurarea acestei obiectivități și imparțialități, suntem atacați și începem să ne gândim dacă nu cumva este o problemă această independență a sistemului judiciar, această capacitate de a se autogestiona. Pentru că noi ne străduim. (…) Criticile sunt binevenite, dar să fie fundamentate”.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

• Proiectul privind pensiile speciale a SCANDALIZAT magistrații: „Noi suntem 5.600. Celelalte pensii, peste 200.000, chiar nu interesează?”
• Fostul procuror care a avut pe mână dosarul Revoluției spune de ce s-a PENSIONAT după 26 de ani. ”Statul a plătit un magistrat pentru munca a doi”
• Magistrații se înghesuie la PENSIONARE. Ce decizie au luat 31 de judecători din Timiș, Arad și Caraș-Severin. Alertă în justiție!
• Procurorul militar Bogdan Pîrlog dă de pământ cu proiectul privind pensiile magistraților. Mesaj dur, după întâlnirea cu Bolojan: „Praf în ochi”