Prima pagină » Actualitate » Federațiile sindicatelor din educație anunță un PROTEST uriaș la care sunt așteptați peste 15.000 de participanți. Ce revendică aceștia?

Federațiile sindicatelor din educație anunță un PROTEST uriaș la care sunt așteptați peste 15.000 de participanți. Ce revendică aceștia?

Federațiile sindicatelor din educație anunță un PROTEST uriaș la care sunt așteptați peste 15.000 de participanți. Ce revendică aceștia?
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ

Miercuri, trei federații sindicale din domeniul educației organizează un marș de protest uriaș în București unde sunt așteptați peste 15.000 de participanți. Sindicaliștii amenință cu  declanșarea grevei generale în educație, începând cu data de 22 mai dacă cererile lor nu sunt satisfăcute.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER“, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11.00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.

Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest.  Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, transmit sindicaliştii.

În același timp, membrii de sindicat sunt consultați cu privire la declanșarea grevei generale în educație, începând cu data de 22 mai, prin intermediul unui referendum.

Revendicările federațiilor sindicale includ majorarea salariilor pentru personalul din învățământ în raport cu importanța socială a muncii prestate, plata orelor suplimentare, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și aplicarea drepturilor prevăzute în legislație și contractele colective de muncă.

Acestea cer, de asemenea, o creștere anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii. De asemenea, ei cer renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Dacă referendumul pentru declanșarea grevei generale în educație va fi aprobat, aceasta va începe la data de 22 mai, ceea ce ar putea duce la întreruperea cursurilor în multe școli și universități din România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Anunț oficial: Programul Rabla 2026 se lansează în condiții similare cu cele de anul trecut
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Ce este punctul verde de pe WhatsApp care apare lângă contacte