Prima pagină » Actualitate » Fostul ministru al Apărării a transmis mesajul său din spatele monitorului, nu de la tribuna oficială. Ce a scris Ionuţ Moşteanu de Ziua Naţională

Fostul ministru al Apărării a transmis mesajul său din spatele monitorului, nu de la tribuna oficială. Ce a scris Ionuţ Moşteanu de Ziua Naţională

Fostul ministru al Apărării a transmis mesajul său din spatele monitorului, nu de la tribuna oficială. Ce a scris Ionuţ Moşteanu de Ziua Naţională

Dacă nu ar fi existat scandalul recent, care a culminat cu demisia sa din funcţia de ministru al Apărării, Ionuţ Moşteanu s-ar fi aflat acum la tribuna oficială prilejuită de sărbătoarea Zilei Naţionale a României. Falsificarea studiilor din CV l-au trimis pe acesta în conul de umbră al politicii, de unde a scris un mesaj de felicitare, cu ocazia zilei de 1 Decembrie. 

Odată rămas fără funcţie, fostul ministru al Apărării şi-a schimbat chiar şi discursul, lucru care face să pară chiar uman. În mesajul postat pe facebook, Ionuţ Moşteanu şi-a amintit de oamenii care compun baza Armatei Române şi mai puţin de generalii care culeg laudele, de obicei.

„La mulți ani, România!

În ultimele luni, am întâlnit oameni cu un simț al responsabilității pentru țară care inspiră: militari în poligoane, veterani, tineri în academii, bucătari de campanie, tehnicieni, piloți, medici militari, subofițeri de pe nave, infanteriști. Sunt un model pentru noi toți.

La fel cum este un model fiecare om care muncește cinstit, își crește copiii cu grijă și ține România pe umeri. La fel cum sunt milioanele de familii plecate în afara țării, dar care continuă să ne facă mândri prin realizările lor.

De 1 Decembrie, să ne gândim la toți acești oameni. La mulți ani, români!”, 

Ionuţ Moşteanu, fostul ministru USR al Apărării, a demisionat din funcţiile pe care le ocupa în Guvernul Bolojan, de vicepremier din partea USR şi ministru al Apărării Naţionale. Moșteanu a stat în funcția de demnitar 155 de zile. Acesta a preluat mandatul de ministru în data de 24 iunie 2025

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Mesajul lui Ilie Bolojan de 1 Decembrie. Premierul îi sfătuiește pe români să „treacă peste greutăți”, ca să construiască „un viitor mai bun”

Un colonel a fost decorat de preşedinte în ziua în care a împlinit 107 de ani. Nicuşor Dan i-a oferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!