Prima pagină » Actualitate » Franţuzoaicele au creat o aplicaţie pentru întâlniri discrete pentru cei căsătoriţi. Reclama este pe toţi pereţii din metroul parizian: „Uneori, rămânem fideli și greşim cel mai mult”

Franţuzoaicele au creat o aplicaţie pentru întâlniri discrete pentru cei căsătoriţi. Reclama este pe toţi pereţii din metroul parizian: „Uneori, rămânem fideli și greşim cel mai mult”

Luiza Dobrescu

Oameni practici şi pragmatici, francezii au identificat întotdeauna o soluţie atunci când vine vorba să ducă mai departe conceptul de mariaj cu cât mai puţine „victime colaterale” printre soţi. Prin urmare, nu e absolut nimic anormal dacă pe zidurile care străjuiesc staţiile de metrou şi nu numai pot fi regăsite reclame la siteuri de întâlniri pentru cei căsătoriţi. 

Se poate spune chiar că Sf. Valentin se petrece datorită efortului concertat al unui întreg sistem de întâlniri care pune umărul discret la susţinerea romantismului şi căsătoriilor de lungă durată, în lume.

Deloc pudibonzi sau timizi, cu o adevărată istorie în spate a amantlâcului recunoscut oficial, francezii zilelor noastre au şi oficializat treaba aceasta. Ba chiar îi fac şi reclamă.

„Uneori, rămânând fideli, greşim cel mai mult” s-ar traduce mesajul pe care siteul de dating destinat celor căsătoriţi îl afişează la vedere, pe zdurile din staţiile de metrou pariziene.

Şi cum femeile sunt acelea care duc greul într-o căsnicie, după cum se spune mai mereu, indiferent în ce limbă s-ar derula aceasta, aplicaţia de dating este concepută de către urmaşele Evei vorbitoare în limba lui Molière, autor care chiar a creat şi o operă memorabilă numită „Şcoala nevestelor”.

O Evă blondă care muşcă dintr-un măr roşu, pe o pagină de internet a secolului al XXI-lea, reeditează şi relansează mitul adamic la peste 2.000 de ani distanţă de momentul în care Grădina Raiului era un loc pentru un bărbat şi o femeie plus un şarpe.

Secolul al XXI-lea reconstituie scena şi introduce un al patrulea personaj în scenă, dar fără chip şi nume.

Indiferent de ţară, tot ce trebuie să faci este un cont şi să începi să cauţi, iar dacă se potriveşte, să culegi „mărul” care i-a făcut atât de celebri în istoria religiilor pe Adam şi Eva.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Situație bizară în Slobozia. Două persoane ar fi ajuns la urgențe cu un pistol și un morcov în anus. Care este reacția spitalului

Val de glume pe internet după ce un internaut a postat „un dric cu etaj”. Cum arată mașina

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...