Prima pagină » Actualitate » Gheorghe Piperea despre Rheinmetall: „E mai rea decât Pfizer” și controlul marilor fonduri globale asupra industriei de apărare

Gheorghe Piperea despre Rheinmetall: „E mai rea decât Pfizer” și controlul marilor fonduri globale asupra industriei de apărare

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a vorbit despre compania germană Rheinmetall, căreia România îi atribuie un contract de aproape 6 miliarde de euro, prezentând istoricul, structura acționariatului și influența globală a marilor fonduri de investiții.

  • Rheinmetall, compania germană de armament căreia România îi încredințează direct un contract de aproape 6 miliarde de euro, a mituit în trecut oficiali greci pentru contracte cu dedicație. Directorul general de atunci al companiei este același cu care a bătut palma Ilie Bolojan. Gândul a scris pe larg despre acest subiect. Poți citi AICI.

Istoricul companiei, în viziunea lui Gheorghe Piperea

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a prezentat, pe Facebook, propria interpretare asupra evoluției companiei.

„Rheinmetall AG este o companie listată la bursă, deținută originar de statul german în anii 1920-1950. Adică de (al treilea) Reich. Adică, a produs armament pentru acel război care, cică, ar fi trebuit să fie făcut imposibil prin construcția și consolidarea Uniunii Europene. După acest trecut “glorios”, Rheinmetall a devenit (aparent) corporație privată

Acționariatul său este, însă, instituțional în proporție de 58%. Sunt fonduri de investiții, unele dintre ele fonduri suverane, sunt fonduri de pensii și, mai ales, sunt corporațiile – moloch Black Rock, Vanguard și Fidelity, care dețin împreună și controlează Rheinmetall.

Voila:

  • BlackRock, Inc.: 7,19% (aprox. 3,335 milioane acțiuni); este cel mai mare acționar instituțional;
  • The Vanguard Group, Inc.: 4,30% (aprox. 1,993 milioane acțiuni).
  • Fidelity deține ~3,07%, iar UBS Asset Management ~2,99%.

Nu există un acționar care să dețină majoritatea (peste 50%), dar acționarii instituționali se coordonează cel mai adesea pentru a impune un comportament managementului, pe care îl pot numi și revoca la discreție.

Oricum, într-o societate listată unde doar 28% înseamnă acționariat de retail (acționari mici, atomizați), acționarii care dețin 2% din total sunt mai mult decât semnificativi și sofisticați. Ei dețin controlul, mai ales prin drepturi de veto”, a spus Piperea, pe Facebook.

Implicațiile globale: media, tehnologie și influență geopolitică

Europarlamentarul a extins analiza asupra influenței marilor fonduri de investiții în economie și politică.

„Investitorii instituționali au o forță enormă de lobby politic și de influență (geo)politică și culturală. Așadar, dacă acești acționari decid că este “nevoie” de război și înarmare, păi război și înarmare vom avea.

A, nu știți cine sunt giga – fondurile Black Rock, Vanguard și Fidelity?

Păi, să vă dau niște exemple despre acțiunile pe care le dețin sau gestionează acești molochi ai pieței pe capital cu care ne controlează:

a. mass media legacy din SUA și Europa, de ex., The New York Times, Wall Street Journal, Los Angeles Times, televiziuni de gen CNN sau, in Europa, toate televiziunile “private” mari din Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda.

b. Big Tech, adică meta, google, amazon, apple, microsoft, X, Space X, Tesla, nVidia, Oracle, IBM;

c. peste 90% din societățile listate la Bursa din New York, indicele Dow Jones (cele mai mari, lichide și influente corporații americane);

d. industria de bio-tehnologie și câteva milioane de ha de terenuri agrare din Ucraina;

e. peste 100 de mii de apartamente în Berlin și peste 70 de mii în Barcelona (plus alte sute de mii în nenumărate mari orașe ale UE); cu așa ceva, Black Rock și Vanguard dictează și prețurile, și chiriile caselor de locuit, ducând la pauperizarea clasei de mijloc, care devine ușor de remodelat și trimis la război”, a declarat Piperea.

Concluzia lui Piperea: „E mai rea decât Pfizer”

În final, europarlamentarul AUR a criticat dur compania Rheinmetall și contractele asumate de România.

„Reihmetall este corporația de care România se va găsi legată inextricabil timp de 30 de ani de acum încolo, pentru că așa au decis niște politicieni inteligenți din USR și niște consilieri pricepuți ai lui Bolojan și ai lui Nicușor. E mai rea decât Pfizer, căreia trebuie să îi achităm 666 de milioane de euro pentru vaccinuri pe care nu le mai face nimeni.

Pe următorii 45 de ani de rate de achitat la împrumutul făcut pentru a ne cumpăra această cușcă, suntem SAFE…”, a concluzionat Piperea.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ne jucăm cu un reactor NUCLEAR”. Băsescu îi cere lui Nicușor Dan să intervină în criza energetică
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
DOLIU în lumea interlopă! A murit Tudor Spoitoru
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Un expert în migrație internațională pune la îndoială spontaneitatea valului de migranți din Ceuta: „Seamănă foarte mult cu ceea ce am văzut la granița Belarus-Polonia”
Mediafax
Bolojan răspunde acuzațiilor lui Grindeanu privind hidrocentralele blocate: E simplu să vii cu acuze de natură politică
Click
Primul mare oraș din România care reduce consumul de energie electrică pe timpul nopții: „Trecem împreună prin asta”
Digi24
Doliu în lumea filmului: Actorul din „Doctor Who” și „Urzeala Tronurilor” a murit la 80 de ani
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Un obicei ignorat de mulți oameni poate costa sute de mii de euro