Prima pagină » Actualitate » Hermannstadt – FCSB 3-3. Gigi Becali taie în carne vie după încă un semieșec în Liga 1: Bîrligea și MM Stoica, țintele patronului

Hermannstadt – FCSB 3-3. Gigi Becali taie în carne vie după încă un semieșec în Liga 1: Bîrligea și MM Stoica, țintele patronului

Hermannstadt - FCSB 3-3. Gigi Becali taie în carne vie după încă un semieșec în Liga 1: Bîrligea și MM Stoica, țintele patronului
Gigi Becali a anunțat primul transfer pe care îl face la FCSB în iarnă

FCSB s-a încurcat din nou în Liga 1, de data aceasta la Sibiu, acolo unde a obținut un punct în ultimul minut de joc. S-a terminat 3-3, un meci spectaculos pentru suporteri, dar de groază pentru trupa campioană, care face încă un pas greșit în încercarea de a se apropia de zona play-off-ului.

Pentru gazde au marcat Chițu (min. 26 și 55), respectiv Stancu (min. 87), în timp ce pentru oaspeți au punctat Thiam (min. 4), Miculescu (min. 63) și Politic (min. 90+4).

Bîrligea, eliminare stupidă

Introdus pe teren la pauză, Daniel Bîrligea și-a pus amprenta asupra jocului imediat. Mai întâi a marcat un gol, dar reușita i-a fost anulată pentru ofsaid (decizie corectă), apoi a văzut cartonașul roșu, lăsându-și echipa în inferioritate numerică.

Primul „galben” l-a primit pentru proteste la adresa arbitrului asistent. Imediat după ce a fost taxat, el a făcut și un gest sfidător în fața „centralului”, imitând arătarea cartonașului galben, dar a fost iertat de eliminare.

După doar două minute, nu a mai scăpat – la un duel aerian, atacantul FCSB s-a lăsat intenționat în jos provocând căderea adversarului său. Inițial, Radu Petrescu a dictat doar fault, dar Bîrligea a început să comenteze și să înjure, moment în care a luat al doilea „galben”, urmat de „roșu”, și a fost trimis la vestiare.

Daniel Bîrligea a făcut scandal pe teren, înjurând arbitrii și certându-se cu toată lumea, inclusiv cu Florin Tănase, venit să-l potolească.

Rămâne de văzut câte etape de suspendare ar urma să primească „vârful” FCSB-ului. În mod normal, se dă o etapă pentru „roșu” provenit din două „galbene”, dar golgheterul campioanei a avut un comportament nesportiv, care poate fi judecat separat.

Gigi Becali, categoric: ce pățește Daniel Bîrligea

După meci, Gigi Becali a răbufnit împotriva atacantului, criticând atitudinea cu care a intrat pe teren.

„La echipa asta e indisciplină, pentru că Bîrligea joacă 2–3 etape bine, apoi vociferează la arbitri. Tănase protestează, Olaru protestează. Lui Bîrligea îi spune MM de atâta timp. Ce facem cu el, că nu înțelege? E și vina lui Petrescu, îl trage de tricou, dă fault. Bîrligea trebuia să fie eliminat de la primul galben, el crede că e pe tarla la el acasă. Ho, mă nebunule, ești pe terenul de fotbal!

20.000 amendă! Tu îți bați joc de întreaga echipă. Cum să vii acum în autocar? Plătesc eu acum o mașină să vină singur la București, îi plătesc eu cea mai luxoasă mașină, să vină singur! Cum să vii cu niște oameni pe care i-ai batjocorit? Batjocură la toată echipa! Nu contează la el, numai de el îl interesează, obrăznicie, obrăznicie! E debandadă la echipă, nu am ce să fac, e debandadă la echipă.

Nici nu vreau să discut: 20.000 de amendă, obrăznicie, nu am văzut la niciun fotbalist așa ceva! Bîrligea, ești cel mai bun atacant, gata, ți‑ai irosit viața, du‑te în tribună, nu mai joci! Gata! În Europa nu văd așa ceva”, a răbufnit Gigi Becali.

Nimeni nu a scăpat de tirada lui Becali

„Impresiile care au fost pe teren: o echipă care dă un gol, apoi joacă miuță, vrea să se distreze. Război, tată, 1-0, 2-0, 3-0, așa este fotbalul! Ai 1-0, apoi dai miuță… Tănase miuță, toți miuță, nu mai alergăm. Când ai 1-0, îți spulberi adversarul. Asta dacă ești bărbat. Dacă zici că nu-i problemă…

E și vina mea, nu poți să-l ții pe Olaru, greșește toate pasele, cu poarta goală nu dă gol. Eu vreau să revină, dar îl văd, domne. Vrea să aibă meciuri în picioare și dă peste poartă, el singur… putea să dea golul de 2-0.

Olaru, Tănase, trichi-trichi, miuță! Cercel, săracul, la golul de 2-2 nu mai putea să alerge, l-a lăsat pe ăla de lângă el. E sezonul terminat, nu ai ce să mai faci. Ia joacă tu, Olaru, la închidere, ca să nu mai greșească Olaru toate mingile, să nu le mai irosească, ia joacă tu! Ce, să stau cu emoții?

Zima, la mișto, nu degajează că dă în cap la adversar. Ăla intră și ia «roșu», debandadă, nu există disciplină! Tănase dă cu gura, Olaru la fel, cu mâinile pe sus, joacă, mă, fotbal. La FCSB e indisciplină și sunt vociferări la adresa arbitrului. Au bani, normal, sute de mii. Pentru ce să faci asta?!”, a continuat finanțatorul FCSB.

Ce-l așteaptă pe MM Stoica

Nici președintele Consiliului de Administrație, Mihai Stoica, nu a scăpat de atacul lui Gigi Becali.

„Se supără MM sau nu se supără, dar ești președinte, ești acolo și nu se rezolvă treaba asta de atâta timp! Tu știi – ești vinovat. Dacă nu au respect pentru Charalambous și pentru Pintilii, măcar dă-le amenzi! Ce să fac eu, să mă fac președinte? O să vezi ce o să se supere MM, dar ce a zis, așa am făcut, nu i-am refuzat nimic. Vociferează toți… gata, autoritate! MM e vinovat pentru problemele de indisciplină!

O să mai angajez pe cineva care să se ocupe de disciplina echipei, nu știu ce să fac, o să inventez eu ceva, o să văd, nu se poate așa ceva, de atâta timp, nu se poate.

Și eu sunt vinovat, dar și ei sunt prea prieteni cu MM, nu știu… Ngezana a plecat din cantonament, dă-i, mă, amendă!”, a tunat Becali.

 RECOMANDAREA AUTORULUI:

Gigi Becali face REVOLUȚIE la FCSB. A anunțat, deja, transferurile pentru la iarnă. „Vor veni sigur!”

CALCULE. Cum se califică FCSB și Universitatea Craiova în primăvara europeană

Gigi Becali a găsit vinovații pentru eșecul FCSB cu FC Basel: „În Europa nu văd nebunii din astea. Cum să faci așa ceva?”

Recomandarea video

Mediafax
24 de ore de Cod roșu în Carpații Meridionali și de Curbură. Rafale de 120 km / h
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Cât costă rochia purtată de Mirabela Grădinaru la Digi24. De ce a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Marea hidrocentrală Lotru–Ciunget, capodopera energetică ascunsă în Carpați. A fost numită cea mai grandioasă din Europa
Mediafax
Un incident apare din ce în ce mai des în avioanele de pasageri. Ce fac unii călători și cum reacționează personalul
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Care este mâncarea preferată a lui Nicușor Dan. Mirabela Grădinaru: „Nu ajung să ating calitatea sau gustul mâncării din copilărie”
Cancan.ro
Alex Bodi continuă scandalul aprins cu Ramona Olaru! Musculosul nu se lasă: 'O să aduc eu amintiri de la Agronomie când
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Industria frumuseții s-a transformat într-un univers religios, care cere credință