Horoscopul zilei de 19 noiembrie 2021. Lună Plină și Eclipsă de Lună în zodia Taur (VIDEO)

Publicat: 19/11/2021, 06:00

Horoscopul zilei de 19 noiembrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Astăzi are loc Lună Plină și Eclipsă parțială de Lună în zodia Taur, eveniment ce inaugurează o serie de eclipse care se vor petrece pe axa Taur-Scorpion până în 2023. Totodată, această eclipsă de acum încheie un ciclu de eclipse început în 2003.

Eclipsele sunt momente karmice, momente de destin, în care liberul arbitru este minim și asta pentru că Universul, cu legile sale, ne pune forțat pe linia de Destin, astfel că indiferent ce se întâmplă acum, bine sau rău, este venit de Sus și menit să ne ajute în evoluție.

Eclipsa de Lună din Taur are un aer fatidic și s-ar putea ca și la nivel mondial să se petreacă dezastre naturale, dar și la nivel personal s-ar putea să avem parte de răsturnări de situație în diferite domenii din viața noastră. Evenimentele aduse de Eclipsa de Lună din Taur nu pot fi prevăzute, dar ne vor schimba radical viața, în special celor care au planete în ultimul decan al unei zodii.

Eclipsa de Lună aduce crize, dar și vindecări și transformări în domeniile guvernate de Taur-Scorpion, adică legate de bani, resurse personale sau provenite de la alții, secrete, relații intime, dependențe, obsesii. Eclipsa își propune să ne deblocheze din astfel de situații și, chiar dacă este greu sau dureros, pe termen lung repercusiunile sunt benefice.

Cei care sunt în relații toxice, cei care nu sunt mulțumiți de venituri, cei care au vicii sunt direct vizați acum. Cum Eclipsa de Lună din Taur este în conjuncție cu Nodul Nord din Gemeni s-ar putea ca șocurile, răsturnările de situație să vină pe calea comunicării, a dialogului sau a veștilor primite sau pot avea legătură cu deplasările, de aceea este de preferat să evităm călătoriile acum.

Eclipsa de Lună este în conjuncție cu steaua fixă Algol, o stea malefică, de aceea evitați acum cheltuielile, tranzacțiile importante, investițiile, noile relații și semnarea de contract pentru că “vă puteți pierde mințile”.

Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească atât previziunile pentru ascendent, cât și previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec

Această Eclipsă de Lună ție îți va impacta chiar axa financiară, deci s-ar putea să fii forțat de Destin să-ți câștigi banii altfel decât ai făcut-o până acum. Răsturnările de situație care vizează banii, salariul, te pot face să ai o revelație financiară, să vezi mai clar că există și alte variante de creștere a veniturilor. Poate folosindu-te de talentele tale, de niște abilități pe care te temi să le pui în practică. Ai grijă la alimentație și încearcă să mănânci cât mai sănătos. Totodată, poți afla sau dezvălui secrete și o relație intimă va fi văzută dintr-o altă perspectivă.

Horoscop zilnic Taur

Eclipsa de Lună se petrece chiar în zodia ta, deci marchează un moment foarte important pentru tine, mai ales dacă ești născut între 15 – 20 mai. Poți trece prin adevărate crize personale, crize de identitate, iar relațiile cu ceilalți, în special cu partenerul de viață, pot fi afectate. Un capitol se va încheia în viața ta, așa că fii pregătit să-i pui piunct și nu te opune energiei Universului. Nu este exclus să pui punct unei relații toxice sau unui contract de lungă durată.

Horoscop zilnic Gemeni

Vei fi impactat de această Lună Plină și Eclipsă de lUnă în sectorul sănătății, iar dacă te știi cu probleme cronice sau netratate, ai face bine să fii extrem de prudent acum. Pe de altă parte, este și un sector al lucrurilor ascunse și al trecutului și te poți confrunta cu aflarea unor secrete dureroase sau Eclipsa îți poate stimula cele mai profunde trăiri interioare. Contextul poate aduce suferință, fizică, emoțională sau psihică, dar și scăderea bruscă a energiei, de aceea asigură-te că te odihnești suficient zilele acestea pentru că insomniile nu sunt excluse. Cum implică Nodul Nord din zodia ta, ai mare grijă la ceea ce spui acum pentru că poți izbucni.

Horoscop zilnic Rac

Eclipsa de Lună poate aduce surprize neașteptate din partea prietenilor, dar cu această ocazia poți vedea cine merită și cine nu merită să stea în preajma ta. Posibil ca evenimentele neprevăzute să apară în legătură cu o organizație din care faci parte, în legătură cu un proiect, mai ales din sfera de online. Poți culege și roadele unor proiecte în care te-ai implicat, cu atât mai mult cu cât a fost vorba de gesturi umanitare. Pot să apară surprize în plan sentimental sau legate de copii, dar evită pe cât posibil noile relații, mai ales atracțiile față de persoane din anturaj sau cunoscute pe rețelele de spcializare.

Horoscop zilnic Leu

Eclipsa de Lună din Taur se formează în sectorul carierei tale, dar va avea impact și în sectorul vieții de familie. S-ar putea să ai parte de evenimente neașteptate, de răsturnări de situație care implică profesia, o funcție sau chiar statutul tău social (dacă ești femeie). Unii nativi se pot muta din cauza carierei, în timp ce alții pot avea o adevărată revelație profesională, nu plăcută, dar care să-i determine la schimbări de direcție profesională. Posibile evenimente neașteptate și în familie.

Horoscop zilnic Fecioară

Eclipsa de Lună din Taur are legătură cu concepțiile tale, cu viziunile tale despre anumite situații de viață, cu principiile după care te ghidezi. Te poți aștepta la evenimente care să-ți schimbe complet mentalitatea. Mentalitățile învechite și prea rigide vor fi taxate acum. Evită călătoriile în străinătate și relațiile cu străinii. Sunt și nativi care încheie un curs, care iau o diplomă sau care sunt forțați să învețe ceva nou pentru a progresa profesional.

Horoscop zilnic Balanță

Eclipsa de Lună din Taur poate reprezenta un moment de trezire la realitate, deloc plăcut, în ceea ce privește o relație intimă. Posibil să vezi că partenerul îți este alături pentru bani sau alte beneficii, posibil să afli că ai fost înșelat, să iasă secrete la suprafață care să încheie un capitol toxic din viața ta. Pe de altă parte, evită investițiile, tranzacțiile, creditele și împrumuturile pentru că îți vor aduce neplăceri în viitor și fii mai atent la cum gestionezi resursele, banii, bunurile pe care le deții cu alții sau care provin de la alții. Evită noile relații pentru că se pot transforma în obsesii și dependențe.

Horoscop zilnic Scorpion

Eclipsa de Lună din Taur te impactează direct, dat fiind că se petrece prin opoziție cu Soarele din zodia ta și va fi un moment marcant care poate aduce încheierea unei relații toxice sau a unui contract profesional care te acapara fără să-ți aducă și beneficii. Vor fi și nativi care, forțați de contextul astrologic, vor avea curajul să facă pasul cel mare și să oficializeze o relație. Sunt de evitat noile relații acum pentru că pot avea un impact dezastruos asupra ta. Oricum, dacă ești născut între 15-20 noiembrie, atunci așteaptă-te la o schimbare radicală în viața de cuplu.

Horoscop zilnic Săgetător

Eclipsa de Lună din Taur se formează pe casa muncii și a sănătății și marchează un moment în care va trebui să faci o schimbare radicală, voit sau forțat de Destin, în aceste direcții. S-ar putea ca în plan profesional să te reorientezi complet către altceva sau legat de sănătate să îți schimbi radical stilul de viață, mai ales dieta. Ai grijă la ceea ce mânânci zilele acestea să nu te confrunți cu intoxicații alimentare. Te poți simți mai obosit acum și nevoia de odihnă și de schimbare a rutinei zilnice va fi necesară, nu doar acum, ci pe termen lung, astfel încât să eviți alte probleme de sănătate.

Horoscop zilnic Capricorn

Eclipsa de Lună din Taur vizează viața sentimentală și s-ar putea să ai parte de răsturnări bruște de situație în privința unei relații amoroase sau legate de copii. Poate fi un moment de criză afectivă și poți pune la îndoială sentimentele tale sau ale persoanei iubite. Evită să intri în noi povești de dragoste pentri că acestea vor veni la pachet cu multe deziluzii și obsesii. Pe de altă parte, poți culege roadele unui proiect creativ sau poți scoate bani dintr-un hobby. Oricum ar fi, evită speculațiile financiare pentru că poți pierde bani.

Horoscop zilnic Vărsător

Eclipsa de Lună din Taur se petrece în sectorul familiei și va impacta și sectorul carierei, deci ai mare grijă la aceste două direcții majre de viață. S-ar putea să apară răsturnări de situație legate de casă, bunuri patrimoniale și relația cu părinții, dar și schimbări de domiciliu ca urmare a unor situații profesionale. O serie de proiecte profesionale se pot încheia și poți culege roadele. Oricum, vei vedea mai clar care este direcția profesională pe care vrei să te îndrepți, o direcție cu care cei dragi s-ar putea să nu fie de acord.

Horoscop zilnic Pești

Eclipsa de Lună din Taur se petrece în sectorul comunicării tale și te poți aștepta la vești, informații și dialoguri de-a dreptul surprinzătoare, care să aibă rolul să te scoată din zona de confort și să schimbe o direcție în viața ta. Vei vedea din altă perspectivă niște principii și mentalități pe care le ai și s-ar putea să fii nevoit ca urmare a evenimentelor ce nu țin de tine să renunți la multe tipare de gândire pe care le ai. Tot Eclipsa poate marca un moment de criză afectivă, care să te forțeze la schimbarea modului în care-ți manifești sentimentele și afecțiunea.

Previziuni astrologice și sfaturile pentru toate zodiile pot fi urmărite, zilnic, pe canalul de YouTube al site-ului Gândul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Prințesa de Wales a intrat în istoria Casei Regale Britanice. Ce titlu regal a primit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
Florin Dumitrescu, schimbare totală. Cheful începe o nouă viață
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom