Prima pagină » Actualitate » Incendiu puternic într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. Au ars 300 de kilograme de GUNOI menajer într-o garsonieră!

Incendiu puternic într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. Au ars 300 de kilograme de GUNOI menajer într-o garsonieră!

Incendiu puternic într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. Au ars 300 de kilograme de GUNOI menajer într-o garsonieră!

Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineața, 28 ianuarie, într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o garsonieră de pe strada Decebal. 30 de locatari din bloc au fost evacuați.

La fața locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Incendiul a cuprins o garsonieră în care se află multe deșeuri depozitate, cu degajări mari de fum. Nu a existat risc de extindere la alte locuințe. Totuși, ca o măsură de siguranță, au fost evacuate 30 de persoane, iar proprietarul garsonierei a ieșit singur din locuință.

Două persoane au făcut atac de panică, fiind evaluate medical de către echipajele chemate la fața locului.

Incendiul a fost stins după câteva ore. În garsonieră era o cantitate foarte mare de materiale plastice și textile. Potrivit ISU Vâlcea, au ars 300 de kilograme de gunoi menajer într-o garsonieră de 11 mp.

Microbuz cu 12 pasageri, cuprins de flăcări

Tot marți dimineața, un incendiu a izbucnit la un microbuz care circula pe DN 17C – Dealul Târgului, în județul Bistrița-Năsăud. În vehicul se aflau 12 persoane.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, incendiul a izbucnit la compartimentul motor al microbuzului.

Toți pasagerii au ieșit singuri din microbuz, iar pompierii chemați în ajutor au reușit să stingă incendiul.

CITEȘTE ȘI:

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

INCENDIU într-un bloc de locuințe din Brașov. 10 persoane, evacuate, 4 s-au intoxicat cu fum!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O centrală nucleară, oprită din cauza meduzelor. Câte reactoare a afectat?