Prima pagină » Actualitate » Industria extrem de prolifică din România. Importurile au URCAT cu 40%

Industria extrem de prolifică din România. Importurile au URCAT cu 40%

Industria extrem de prolifică din România. Importurile au URCAT cu 40%

Deși de cele mai multe ori în România pare că nu se mai produce nimic, se pare că există o industrie extrem de prolifică: cea a laptelui.

Cantitatea de lactate fabricate în România a crescut, iar în primele luni ale lui 2024, fabricile de procesare au colectat mai mult lapte de la fermieri. Potrivit Institutului Național de Statistică, față de anul trecut și importurile au urcat cu peste 34%.

Conform datelor INS, fabricile de procesare au colectat cu 7,6% mai mult lapte de la fermierii din țara noastră, iar importurile au crescut cu 40%.

Creșterea cantității vine la pachet și cu producții mai mari de lactate. În primele două luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut, fabricile au produs cu 18% mai multe brânzeturi – peste 17.000 de tone, dar și mai multă smântână, peste 11.000 de tone, și lapte de consum – 63.000 de tone.

”Avem o creștere de 20% a producției și a vânzărilor față de aceeași perioadă a anului trecut. Avem tot mai mulți oameni la magazinul de la poarta fermei. Am crescut foarte mult la telemea, telemea puțin sărată, telemea proaspătă”, spune Marius Bîcu, reprezentantul unei fabrici de lactate, relatează stirileprotv.ro.

Portivit INS, dacă anul trecut prețul unui litru de lapte era în medie de 6 lei, anul acesta a scăzut până la 4 lei.

Sursa foto: Captură Pro TV

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nu știi ce să scrii de Paște? 19 mesaje pentru familie, prieteni și nu numai
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Turistă mexicană, șocată de cum arată WC-urile trenurilor din România. Cum a reacționat când a deschis ușa
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Insula ascunsă din Grecia care cucerește turiștii cu peisaje de vis și mâncare ieftină
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Astronomii ar fi înțeles de ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat