Prima pagină » Actualitate » Ce a discutat Bolojan cu reprezentanții BERD: Premierul cere SPRIJIN pentru modernizarea orașelor și atragerea fondurilor europene

Ce a discutat Bolojan cu reprezentanții BERD: Premierul cere SPRIJIN pentru modernizarea orașelor și atragerea fondurilor europene

Bianca Dogaru

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, Managing Director pentru Europa Centrală și de Sud-Est, aflată în vizită oficială în România.

Întâlnirea a vizat evaluarea progresului operațiunilor BERD în România, identificarea de noi oportunități de cooperare și prezentarea priorităților strategice ale băncii. Au fost discutate proiectele de investiții aflate în derulare, sprijinul pentru infrastructura municipală și creșterea absorbției fondurilor europene, precum și schimbul de bune practici privind parteneriatele public-private și eficientizarea activității companiilor de stat.

Potrivit oficialilor, aceste inițiative urmăresc o gestionare mai bună a resurselor financiare, susținerea creșterii economice durabile și implementarea eficientă a proiectelor, în beneficiul comunităților locale și al economiei naționale.

Un alt subiect abordat a vizat Portul Giurgiulești din Republica Moldova, aflat într-un proces de achiziție internațională inițiat de BERD. Partea română și-a exprimat interesul pentru implicare, în coordonare cu autoritățile moldovene, cu scopul de a sprijini dezvoltarea regională și conectivitatea pe Dunăre și la Marea Neagră.

Ilie Bolojan a salutat implicarea BERD în România, menționând proiectele recente aprobate, printre care programul de eficiență energetică a clădirilor publice din Brașov, modernizarea sistemului de termoficare și regenerarea urbană din Timișoara, precum și sprijinul pentru dezvoltarea energiei regenerabile prin proiecte fotovoltaice în județele Dolj și Olt.

La întrevedere au participat, din partea Guvernului României, Mihai Jurca, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, și Ciprian-Constantin Șerban, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

BERD este unul dintre principalii investitori internaționali din România, sprijinind proiecte de infrastructură, eficiență energetică și dezvoltare urbană, precum și inițiative pentru creșterea competitivității economice și a sustenabilității mediului. În ultimele luni, BERD a intensificat colaborarea cu autoritățile locale și centrale, în special pe proiecte de regenerare urbană și energie verde.

În 2024, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a investit 707 milioane de euro în 44 de proiecte în România, în creștere față de 658 de milioane de euro pentru 23 de proiecte în 2023, punând accent pe tranziția verde a țării și dezvoltarea sectorului privat. Peste 80% din investițiile BERD au vizat companii private, inclusiv proiecte de finanțare pentru furnizori locali, investiții de capital și acorduri de partajare a riscului.


Sursa foto: Guvernul României

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertisment pentru Europa: Eroziunea coastelor ar putea provoca pierderi de 800 de miliarde de euro anual până în 2100
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Adevarul
Subtilitățile alegerilor din SUA, explicate de un politolog român din America. Ce urmează după scrutin și cât va conta pentru viitoarele prezidențiale
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Mihai Petre și-a împlinit un vis din copilărie! Unde a ajuns cu Elwira și fiicele lor: „M-au fascinat de mic”
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Pot telefoanele mobile să provoace cancer cerebral? Ce spune oncologul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP