Iohannis: Trăim vremuri în care militarii sunt angajați într-un altfel de război, cu un inamic nevăzut și foarte dificil de combătut, noul coronavirus. Cum s-a sărbătorit Ziua Armatei

Redactor:
Madalina Prundea

Președintele Klaus Iohannis a apreciat drept exemplară implicarea Armatei României în efortul național în războiul actual cu pandemia de COVID-19, context care a determinat schimbări față de programul devenit tradițional anii trecuți pentru celebrarea Zilei Armatei Române.

Șeful statului, premierul, ministrul Apărării naționale și oficiali militari au participat, duminică, când este sărbătorită Zua Armatei României, la ceremonia organizată în format restrâns, fără public, la „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol din București. După ceremonia religioasă, Klaus Iohannis și Ludovic Orban au depus coroane de flori.

Tot cu această ocazie, șeful statului a înmânat Drapelul de Luptă Institutului Medico-Militar, ai cărui studenți din anul I au depus jurământul militar.

Iohannis: „Țara noastră are astăzi o armată modernă şi bine pregătită”

În alocuțiunea susținută duminică, Klaus Iohannis a apreciat că România are astăzi o armată modernă şi bine pregătită, care asigură îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice și implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene, iar contribuția semnificativă la consolidarea stabilității regionale în Sud-Estul Europei face ca Armata României să fie un furnizor de securitate în Regiunea Mării Negre, o zonă cu provocări multiple şi dinamice.

Discursul președintelui:

„În fiecare an, pe 25 octombrie, sărbătorim Armata României și îi comemorăm pe cei care de-a lunguk istoriei au luptat pentru apărarea națiunii și a statului român.

Îmi exprim astăzi recunoștința față de eroii ostași căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei și aduc un omagiu supraviețuitorilor. veteranii de război. Dragostea și datoria lor față de țară reprezintă exemple durabile pentru generația tânără.

Armata României, demnă de trecutul și de eroii săi, rămâne, pentru poporul român, același reper moral.

Țara noastră are astăzi o armată modernă şi bine pregătită, care asigură îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice și implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene.

Contribuția semnificativă la consolidarea stabilității regionale în Sud-Estul Europei face ca Armata României să fie un furnizor de securitate în Regiunea Mării Negre, o zonă cu provocări multiple şi dinamice.

Dragi militari,

În această zi solemnă, mă adresez dumneavoastră, continuatorii tradițiilor de luptă ale poporului român, care a știut întotdeauna să se mobilizeze în vremuri grele și să lupte cu eroism.

În semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identității naționale și pentru dăruirea cu care s-a implicat în organizarea evenimentelor dedicate Centenarului Războiului pentru Întregirea Neamului, am conferit Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru întregirea Neamului” Ministerului Apărării Naționale.

Militarii noștri, cei aflați în prezent în misiuni în țară sau în cadrul coalițiilor sau al alianțelor internaționale, dovedesc că spiritul de sacrificiu, de camaraderie și de disciplină sunt valori însușite și trăsături de caracter definitorii ale poporului român.

Trăim însă vremuri care ne obligă să privim Armata și dintr-o altă perspectivă, anume aceea în care militarii săi sunt angajați într-un altfel de război, cu un inamic nevăzut și foarte dificil de combătut, noul coronavirus.

Implicarea Armatei României în acest efort național, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, a fost exemplară.

Personalul de specialitate și cele mai adecvate mijloace de care Armata dispune au contribuit semnificativ la protejarea și salvarea vieților cetățenilor și la limitarea, pe cât posibil, a răspândirii acestei boli.

Salut eforturile medicilor militari și devotamentul lor total încă de la primele semne ale apariției virusului în țara noastră.

Totodată, apreciez implicarea personalului militar și civil din Armata României care a avut misiuni specifice în perioada instituirii stării de urgență și, ulterior, a declarării stării de alertă, o dovadă în plus a sprijinului consistent dat autorităților naționale în confruntarea cu actuala criză sanitară.

Armata României este pregătită nu numai să apere populația și teritoriul împotriva oricărei agresiuni externe, dar și să sprijine autoritățile centrale și locale în situații de criză.

În această zi specială, studenții anului întâi din Institutul Medico-Militar au depus jurământul militar, expresie a devotamentului față de neam și patrie, pragul maturității și responsabilității.

Dragi studenți, ați jurat în fața Drapelului de luptă pe care este scrisă deviza „Onoare și Patrie”, cuvinte care exprimă suprema datorie morală. Am convingerea că veți răspunde cu cinste încrederii pe care cetățenii patriei o au în voi.

De asemenea, în semn de prețuire și apreciere pentru rezultatele deosebite obținute în procesul educativ, am înmânat Drapelul de Luptă Institutului Medico-Militar.

Cu prilejul Zilei Armatei României, vreau să îmi exprim totodată aprecierea față de participarea neîntreruptă la misiuni și exerciții alături de partenerii din Alianța Nord-Atlantică și față de continuarea activităților de învățământ și de instruire, chiar și în această perioadă foarte dificilă.

Acest lucru dovedește rigurozitatea și disciplina unei armate moderne și flexibile, conectată și adaptată la realitățile și provocările societății contemporane.

Dragi militari, vă mulțumesc pentru sacrificiile și dedicarea de care dați dovadă şi vă urez succes în misiunile dumneavoastră.

La Mulţi Ani Armatei României!”

Orban: „Țara noastră este privită ca un veritabil pilon de stabilitate și securitate în regiune”

În mesajul transmis de Palatul Victoria, premierul a promis că Executivul va continua să spijine toți militarii activi că cu tot ceea ce ține de atribuțiile guvernamentale pentru asigurarea logisticii și instruirii lor la standardele asumate față de partenerii strategici ai României.

Mesajul premirerului:

„Ziua de 25 Octombrie o dedicăm, ca în fiecare an, tuturor celor care au îmbrăcat haina militară luptând în trecut pentru apărarea țării și celor care, astăzi, sunt prezenţi permanent la datorie pentru a asigura capacitatea defensivă a României la un nivel adaptat cerințelor actuale de securitate sau ne reprezintă cu cinste în teatrele de operaţiuni din afara țării.

Se împlinesc astăzi 76 de ani de când armata română a eliberat și ultima localitate românească de sub ocupație străină, orașul Carei, moment care a marcat eliberarea integrală a teritoriului naţional. Cu gândul la jertfa zecilor de mii de militari morți, răniți sau dați dispăruți în ampla ofensivă desfășurată atunci, le suntem datori și recunoscători, lor și tuturor eroilor căzuți la datorie de-a lungul istoriei, pentru sacrificiul prin care au contribuit ca generațiile de astăzi să se bucure de o Românie stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Apreciem în egală măsură activitatea și profesionismul militarilor care astăzi întăresc capacitatea defensivă a țării, la standarde euro-atlantice, și activează în teatrele de operațiuni internaționale sau misiuni desfășurate sub egida NATO, OSCE, ONU sau a Uniunii Europene. Sunt adevărați profesioniști, oameni devotați țării și hainei militare, care prin modul în care înțeleg să-și facă datoria întăresc credibilitatea României în plan extern.

Astăzi, țara noastră este privită ca un veritabil pilon de stabilitate și securitate în regiune și joacă un rol important în apărarea colectivă aliată, nu doar prin poziția geografică strategică, ci și prin îndeplinirea obiectivelor pe care și le-a asumat pentru consolidarea arhitecturii de comandă şi control a NATO din zona Mării Negre. Faptul că România a devenit de curând primul aliat de pe flancul estic al NATO care s-a dotat cu sistemul modern de rachete sol-aer Patriot, foaia de parcurs pe zece ani semnată cu partenerii americani privind obiectivele comune din domeniul apărării, modernizarea sectorului apărării şi securitatea în regiunea Mării Negre, exercițiile la care au participat militarii români sau pe care le-a găzduit țara noastă pentru îmbunătățirea interoperabilității și capacității de apărare pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice sunt exemple concrete în acest sens.

Pentru toate acestea, le mulțumesc militarilor români, întregului personal al Armatei României, în numele meu și al întregii echipe guvernamentale. Îi asigur pe toți militarii activi că vom continua să-i sprijinim cu tot ceea ce ține de atribuțiile guvernamentale pentru asigurarea logisticii și instruirii lor la standardele asumate față de partenerii noștri strategici. De asemenea, ne preocupă situația celor răniți în diferite teatre de operații – chiar în această săptămână militari români în misiune au fost răniți în Afganistan. Le doresc însănătoșire grabnică și le oferim tot sprijinul medical de care au nevoie. Merită întregul nostru respect și toată atenția necesară în aceste momente dificile pentru ei.

Suntem alături și de familiile militarilor care și-au pierdut viața de-a lungul anilor în diverse misiuni de menținere a păcii în lume, de puținii veterani de război cu care mai avem onoarea să fim contemporani, de militarii-veterani din teatrele de operații și de toți cei pentru care cariera militară nu reprezintă doar o aspirație personală, ci un mod de a pune umărul la apărarea și la prestigiul României.

Îmi doresc ca valorile apărate de ei cu atât curaj, determinare, suferință și de multe ori prin jertfă, din păcate, să le transmitem și generațiilor noi de copii și tineri!

La mulți ani, Armatei Române și tuturor militarilor!”

Ceremonia integrală de la „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol din București:

ŞOC! Vedeta, pe site-urile de adulţi în ipostaze intime. Nu va mai apărea la TV,...
Bomba anului în showbiz! S-a aflat cine e AMANTUL Ralucăi Pastramă
FOTO. Alexandra Stan, apariție de infarct! Ținuta controversată, fără lenjerie intimă, a lăsat la vedere...
FOTO. Cum arată Larisa Drăgulescu, fosta soție a legendarului gimnast! Trăiește o nouă poveste de...
ȘOC! Iubitul lui Udrea și-a făcut de cap și n-a ținut cont de nimic. Unde...
Misterul paturilor de ATI, lămurit de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Situaţia locurilor la Terapie...
„Stăpâna Rusiei”. O anchetă dezvăluie cum a îmbogățit-o Putin pe femeia cu care a avut...
Bomba anului în showbiz! S-a aflat cine e AMANTUL Ralucăi Pastramă
Doliu în familia regală! Copilul lui Meghan Markle și-al Prințului Harry a murit: „Am simțit...
Descoperire FASCINANTĂ în Polonia! Este asta DOVADA absolută a existenței altor CIVILIZAȚII?
IREAL! Gogoașe din „Trăsniții”, primele declarații despre bătălia dusă cu cancerul. N-o să crezi prin...
BOMBĂ! Cum a scăpat un român de datoria de 60.000 euro la bancă. A scris...
A fost CUTREMUR în România: Ce magnitudine a avut seismul. L-aţi simţit?
Simptomul înșelător al COVID-19, pe care pacienții nu-l observă. Semnalul de alarmă tras de medicul...
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Motivul pentru care un român a renunţat la viaţa într-unul dintre cele mai mari oraşe...
Oana Roman, mesaj subtil la adresa „Queridei”. Ce i-a transmis Oanei Zăvoranu: „Judecata este doar...
×
Inchide