Prima pagină » Actualitate » Ionel Dancă: PSD și PNL refuză branşarea gratuită a consumatorilor la gazele din Marea Neagră

Ionel Dancă: PSD și PNL refuză branşarea gratuită a consumatorilor la gazele din Marea Neagră

Ionel Dancă: PSD și PNL refuză branşarea gratuită a consumatorilor la gazele din Marea Neagră

Deputatul Ionel Dancă, membru al partidului Forța Dreptei, a postat marți pe pagina sa de Facebook un mesaj referitor la gazele naturale din Marea Neagră.

Potrivit acestuia, majoritatea parlamentară PSD-PNL „refuză branşarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră”.

El face, astfel, referire la votul împotriva amendamentului referitor la branșarea gratuită a cetățenilor la rețeaua de gaze naturale, amendament depus la legea offshore.

„Gazul românesc din Marea Neagră trebuie să ajungă în casele românilor prin finanţarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale cu costuri zero de racordare pentru consumatori. Acesta este amendamentul pe care l-am iniţiat şi depus la Legea offshore, alături de colegii parlamentari din Forţa Dreptei, Adrian Miuțescu, Ion Ștefan, Gabriel Plăiașu și Antonel Tănase. Însă, majoritatea PSD – PNL condusă de Marcel Ciolacu a votat împotriva amendamentului depus în Comisia de industrii şi refuză practic branşarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră”, a scris Dancă pe Facebook.

Ionel Dancă mai spune că a propus și ca sumele încasate din impozitul pentru veniturile operatorilor petrolieri să fie utilizate pentru investiții în eficiența energetică și producerea de energie regenerabilă, însă și acest amendament a fost respins.

„Şi această modificare a fost respinsă de majoritatea PSD – PNL pentru că «rotativa» Ciolacu – Ciucă vrea să folosească banii din gazele de la Marea Neagră «pentru alte investiţii», la modul general, după bunul lor plac, în funcţie de susţinerea lor politică în interiorul partidelor lor”, a mai scris Dancă.

Legea offshore, avizată de comisii în Parlament

Legea offshore a obținut raport favorabil în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. Acest proiect va debloca exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Împotriva raportului favorabil au votat patru deputaţi, iar restul au votat favorabil.

Proiectul va fi votat în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de miercuri.

Săptămâna trecută proiectul a fost aprobat de Senat, cu 91 voturi „pentru” şi 13 „împotrivă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei