Prima pagină » Actualitate » Jiul sufocat de gunoaie. Pești morți în urma deversărilor necontrolate

Jiul sufocat de gunoaie. Pești morți în urma deversărilor necontrolate

Mii de pești morti în râul Jiu, din cauza poluării extreme. În comuna Malu Mare, din județul Dolj, problema persistă, spre indignarea pescarilor, care acuză că se întâmpla asta din cauza gunoiaelor, dar și a deversarilor necontrolate. Au fost ridicate probe și acum sunt verificate în laborator.

Cei care au observat acest dezastru au fost pescarii din zona. Au sunat imediat și au cerut ajutorul autorităților iar mai multe echipe de la garda de mediu și directia apelor Jiu Craiova au deschis o anchetă.

„Ne am deplasat în teren cu cei de la garda de mediu în zona indicată de acei pescari și s-a constatat un incident de mediu. Colegii noștri s- au deplasat în zona reclamată inclusiv în amonte, la 3 kilometri pentru a vedea dacă au fost deversări necontrolate”, spune Dan Naicu, directorul Direcției Apelor Jiu Craiova.

În cazul în care se va stabili ca au fost făcute deversari necontrolate, cei vinovați vor fi amendați cu 15.000 de lei.

Citiți și: Poluarea din Capitală a atins valori de două ori mai mari decât cele normale. Bucureștenii au început să depună RECLAMAȚII

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei