Prima pagină » Actualitate » Joe Biden a promis vineri că „peste 30 de ţări” vor scoate petrol din rezervele strategice

Joe Biden a promis vineri că „peste 30 de ţări” vor scoate petrol din rezervele strategice

Joe Biden a promis vineri că

Preşedintele american Joe Biden a promis vineri că ”peste 30 de ţări” vor elibera petrol din rezervele lor strategice pentru a diminua preţul petrolului şi al produselor derivate, relatează Agerpres.

”În această dimineaţă, peste 30 de ţări s-au regăsit la o reuniune internaţională şi au decis să pună pe piaţă zeci de milioane de barili de petrol suplimentari”, a spus Biden, făcând referire la o iniţiativă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE).

El anunţase joi că Statele Unite vor elibera timp de şase luni din rezervele strategice un milion de barili de petrol în fiecare zi.

Liderul de la Casa Albă încearcă astfel să oprească creşterea preţului combustibililor, care exasperează populaţia SUA şi este speculată de opoziţia republicană înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului care vor avea loc în noiembrie.

Totodată, el transmite că această creştere a preţurilor survine din cauza preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru invazia Rusiei în Ucraina. Pe de altă parte, el critică şi industria petrolieră americană pentru acumularea unor profituri imense fără a investi în producţie.

Grupul OPEC+, ce reuneşte ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, a convenit joi doar asupra unei creşteri modeste a producţiei, respingând din nou apelurile pentru o sporire mai substanţială a extracţiei pentru a diminua cotaţiile petrolului.

Preţul barilului de petrol Brent a atins 139 de dolari pe 7 martie, un record după criza financiară din 2008. După anunţul lui Biden despre eliberarea unei cantităţi masive de petrol din rezervele strategice, această cotaţie a ajuns vineri în jurul a 100 de dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!