Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis, discuții cu președintele Consiliului European, în contextul pandemiei de COVID-19. Ce alte teme vor dezbate liderii europeni

Klaus Iohannis, discuții cu președintele Consiliului European, în contextul pandemiei de COVID-19. Ce alte teme vor dezbate liderii europeni

Klaus Iohannis, discuții cu președintele Consiliului European, în contextul pandemiei de COVID-19. Ce alte teme vor dezbate liderii europeni
Klaus Iohannis, discuții cu președintele Consiliului European, în contextul pandemiei de COVID-19. Ce alte teme vor dezbate liderii europeni / Mediafax Foto

Președintele Klaus Iohannis are, miercuri, o videoconferință cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și cu un grup de lideri europeani, discuțiile vizând coordonarea la nivelul UE în privința pandemiei de COVID, obiectivele legate de mediu ale UE, relațiile UE cu Federația Rusă și cele cu Marea Britanie.

Videoconferința va avea loc în contextul pregătirii reuniunii CE din 24-25 mai, a transmis Administrația Prezidențială.

Reuniunea a fost convocată de președintele CE, Charles Michel.

„Agenda discuţiilor se va concentra asupra unor subiecte legate de coordonarea la nivelul UE în contextul pandemiei de COVID-19, obiectivele climatice ale Uniunii, relaţiile Uniunii Europene cu Federaţia Rusă şi cele cu Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord”, a precizat sursa citată.

În curs de actualizare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...