Prima pagină » Actualitate » Laleaua pestriță, una dintre cele mai rare plante din România, înflorește mai devreme. Ce AMENZI riscă cei care rup floarea protejată prin lege

Laleaua pestriță, una dintre cele mai rare plante din România, înflorește mai devreme. Ce AMENZI riscă cei care rup floarea protejată prin lege

Laleaua pestriță, una dintre cele mai rare plante din România, înflorește cu o lună mai devreme anul acesta. Specia protejată prin lege crește în câteva zone din țară, pe pajiști însorite și în lunicile râurilor. Cei care vor să o culeagă trebuie să știe că se pot alege cu o amendă usturătoare.

Cunoscută și sub numele de floare de șah, laleaua pestriță impresionează prin modelul deosebit al petalelor în două culori. În prezent, există doar în anumite zone cu umiditate crescută, din județele Bistrița-Năsăud, Gorj, Timiș, Botoșani, Vaslui, Suceava și Galați.

Aici, pe malul râului Bârlad, în pădurea bătrână de stejari, au înflorit primele lalele pestrițe, li se spune Clopoței, așa le zic localnicii.

Deși specia rară înflorește doar în aprilie, anul acesta s-a grăbit să își deschidă petalele. O altă planta specifică acestei perioade este floarea Adonis, și ea protejată prin lege. Cei care rup florile ocrotite prin lege riscă amenzi de până la 7.500 de lei, potrivit Știrile Pro TV.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și