Prima pagină » Actualitate » Ligia Deca: România adoptă, în premieră, o strategie națională dedicată educației pentru mediu și pentru schimbările climatice

Ligia Deca: România adoptă, în premieră, o strategie națională dedicată educației pentru mediu și pentru schimbările climatice

Gilda Popa
Ligia Deca: România adoptă, în premieră, o strategie națională dedicată educației pentru mediu și pentru schimbările climatice

Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri, 18 ianuarie, Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030. Este un moment important pentru învățământul românesc, fiind pentru prima dată când România adoptă o strategie națională dedicată educației pentru mediu și pentru schimbările climatice, a punctat ministrul Educației, Ligia Deca.

Documentul stabilește acțiuni concrete pentru creșterea gradului de educație și de conștientizare, în rândul copiilor și tinerilor, privind dezvoltarea sustenabilă și responsabilizarea față de mediu, potrivut documentului publicat de Ministerul Educației.

„Este un moment important pentru întreg sistemul educațional, dată fiind importanța pe care o are școala în formarea, de către copii, a unor deprinderi de a proteja mediul și de a înțelege consecințele unui comportament în dezacord cu nevoia de a-l proteja”, scrie ministrul Educației.

Obiectivele și măsurile prevăzute vizează mai multe paliere (educație formală și nonformală, resursă umană, inclusiv formarea cadrelor didactice, investiții, resurse deschise, parteneriate etc.), prin patru direcții de acțiune:

  • implementarea unui Program național educațional pentru mediu și climă;
  • identificarea, promovarea și facilitarea unor soluții pentru crearea și utilizarea de resurse educaționale;
  • crearea, dezvoltarea și sprijinirea reabilitării de infrastructură pentru școli sustenabile;
  • formarea resursei umane implicate în educația privind mediul și schimbările climatice în vederea promovării unei culturi a sustenabilității la nivelul instituțiilor de învățământ.

Prin educația privind schimbările climatice și mediul, Ministerul Educației propune o educație care promovează un stil de viață sustenabil, prin dezvoltarea de competențe ecosociale.

„În cadrul Summitului COP 27, din noiembrie 2022, Președintele României a susținut Declarația Națională care vizează promovarea cercetării și inovării pentru a sprijini acțiunile climatice, securitatea alimentară, comunitățile vulnerabile, adaptarea la schimbările climatice și răspunsul eficient la situații de urgență generate de schimbările climatice. În cadrul summitului, Președintele Klaus Iohannis a coprezidat alături de Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala, un eveniment la nivel înalt pe tema promovării educației privind schimbările climatice, la care au participat șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană și state partenere, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale.

Din această perspectivă, educația pentru mediu și schimbări climatice trebuie să fie abordată integrat, în toți anii de studiu, în vreme ce infrastructura unităților de învățământ trebuie să fie adecvată standardelor europene și globale de dezvoltare sustenabilă. Susținerea și dezvoltarea unei rețele a „Școlilor verzi” este un obiectiv strategic din domeniul prioritar „Infrastructura sistemului de educație”, iar elementele europene și globale privind dezvoltarea durabilă sunt prevăzute în mai multe domenii prioritare ale Proiectului”, potrivit comunicatului. 

La baza strategiei stă Raportul Administrației Prezidențiale Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile, validat de consultarea publică încheiată pe 11 februarie 2022, o continuare a Proiectului „România Educată”, a cărui operaționalizare a fost inclusă ca angajament în Strategia Națională de Apărare a Țării.

„În contextul european și național al tranziției către clădiri „verzi” și inteligente, în luna iunie 2022, a fost aprobată, prin Ordinul al ministrului educației nr. 4147/2022, Metodologia-cadru privind organizarea și funcționarea „școlilor verzi”.

Cele trei componente esențiale operaționalizării conceptului de „Școală verde” sunt: infrastructura, curriculumul și pedagogia. „Școlile Verzi” vor implementa măsuri și vor atinge ținte legate de:

– elemente de infrastructură școlară sustenabilă (eficiență energetică superioară prin izolare termică, sisteme de generare energie din surse regenerabile, planificarea spațiului verde, colectarea și predarea selectivă a deșeurilor etc.);

– un curriculum responsabil față de mediu și climă, care înglobează conținuturi despre și pentru mediu, integrate într-o manieră transversală, în toți anii de studiu”, precizează documentul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...