Prima pagină » Actualitate » Liviu Vasilescu, fostul șef al Poliției Române, numit la conducerea Direcției Generale Anticorupție

Liviu Vasilescu, fostul șef al Poliției Române, numit la conducerea Direcției Generale Anticorupție

Liviu Vasilescu, fostul șef al Poliției Române, numit la conducerea Direcției Generale Anticorupție
Chestorul Liviu Vasilescu a fost numit la conducerea Direcției Generale Anticorupție

Chestorul Liviu Vasilescu a fost numit, joi, la conducerea Direcției Generale Anticorupție, de către ministrul de Interne, Lucian Bode. Postul era vacant din august 2020, când a fost eliberat din funcție Cătălin Ionuță, pentru că nu mai deţinea autorizaţie de acces la informaţii clasificate de la Oficiul Registrul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, într-un comunicat, numirea la conducerea Direcției Generale Anticorupție a lui Liviu Vasilescu, chestor principal de poliție, în vârstă de 53 de ani.

”Este vorba despre un polițist cu o vastă experiență operativă și managerială (30 de ani în Poliția Română), o persoană respectată în sistem. Timp de 10 ani, între anii 1995 – 2005, noul director general al DGA a lucrat în domeniul combaterii criminalității organizate (liniile de muncă antidrog și prinderi în flagrant), ocupând funcții de conducere timp de 5 ani, coordonând acțiuni operative importante, finalizate cu rezultate deosebite. Timp de 13 ani, între anii 2005 – 2018, a condus Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română (DOS), dezvoltând practic această structură la un nivel comparabil cu structuri similare din alte state”, potrivit MAI.

Tot de joi, director general adjunct al DGA va fi comisarul-șef Manuela Elena Popescu, în vârstă de 45 de ani, care în 22 de ani de carieră a ocupat mai multe funcții operative, de execuţie şi de conducere.

”Experienţa şi profesionalismul său au fost recunoscute inclusiv în afara României, ca expert şi formator anticorupţie, în cadrul multor proiecte internaţionale desfăşurate sub egida Consiliului Europei, ONU, OSCE, CEPOL şi Academiei Internaţionale Anticorupţie – Viena. Totodată, a participat nemijlocit şi a coordonat multiple acţiuni de combatere a corupţiei, dintre care amintim „Frontiera – 2011”, „Cărbunele – 2015”, „Mită în învăţământ” – 2015, „Piaţa de documente de identitate” – 2015, „Contrabandă pe Vest”, „Permise Suceava – 2020”, „ITP”  – 2021, și nu în ultimul rând, cel mai recent caz, cel privind faptele de corupție imputate celor 25 de lucrători din cadrul IPJ Sibiu -„Rutiera Sibiu”- 2021”, a precizat MAI.

Adjunct al inspectorului general al Poliției Române a fost numit, joi, comisarul-șef Ștefan-Andrei Lință, în vârstă de 36 de ani, care din ianuarie 2019 până în iunie 2020 a fost președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Europol.

”Este un polițist de carieră, foarte bine pregătit, cu o vastă experiență internațională, care a ocupat funcția de director al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR. Un tânăr cu viziune, care deține experiență relevantă în managementul relațiilor internaționale, obținută în cadrul unor proiecte internaționale complexe și instituții europene”, potrivit MAI.

Și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională va avea o nouă conducere. Directorul acestei structuri din cadrul IGPR va fi Mădălina-Sorina Vlangăr.

”S-a dispus declanșarea procedurilor de revenire în țară și împuternicire în funcția de director la această structură a doamnei Mădălina-Sorina Vlangăr, comisar–șef, în vârstă de 43 de ani, care a ocupat funcția de atașat de afaceri interne în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Este ofițer de carieră, posedă o experiență internațională solidă și numeroase distincții internaționale, obținute ca urmare a activității desfășurate. În perioada 2006-2008, a fost ofițer specialist la Centrul ONU de Operațiuni Comune din Dili (Timorul de Est), iar între 2010-2011, a fost consilier principal la Misiunea OSCE în Kosovo. Ulterior, în perioada 2011-2017, a deținut funcția de atașat de afaceri interne în Regatul Spaniei (consilier diplomatic I)”, a precizat MAI.

Mădălina-Sorina Vlangăr a fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și ofițer specialist în cadrul IGPR- Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate.

MAI a mai precizat că vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere în toate structurile din cadrul ministerului.

La Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este deja începută procedura de concurs pentru 37 de posturi de conducere, inclusiv cele două posturi de adjunct al inspectorului general al IGSU.

Poliția Română are din 13 mai 2021 un nou șef. Chestorul de poliție Benone Marian Matei a fost numit la conducerea Poliției Române de către premierul Florin Cîțu, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Liviu Vasilescu a condus Poliția Română din august 2019 până în septembrie 2020, când a demisionat, după imaginile cu întâlnirea dintre șefii Poliției și membri ai clanului Duduianu, care a avut loc în noaptea dinaintea înmormântării lui Emi Pian. După demisia lui Liviu Vasilescu, la conducerea Poliției Române a fost împuternicit adjunctul său de atunci, Eduard Mirițescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce plantele tale de interior nu cresc. Expertul care a identificat greșeala pe care o fac toți
Digi24
Cum a răspuns Călin Georgescu la întrebarea din ce bani trăiește. Misterul surselor de finanțare ale fostului candidat la președinție
Cancan.ro
Cum a aflat Rareș Cojoc că Andreea Popescu îl înșela cu Dan Alexa. Suspiciunile s-au confirmat în cel mai dur mod
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Cine este amiralul care conduce războiul — și calculele politice — în conflictul lui Trump cu Iranul
Mediafax
Tranzacția prin care frații Pavăl vor să preia grupul Carrefour România a ajuns în analiza Consiliului Concurenței. Ce urmărește autoritatea înainte de a da sau nu avizul
Click
Destinația de vis care i-a cucerit pe doi vloggeri români: „Ne-am dorit mult să vedem țara a cerului etern albastru și a războinicilor lui Ginghis Han”
Digi24
Cum ar putea cucerirea unei insule minuscule să prăbușească regimul de la Teheran și să deblocheze strâmtoarea Ormuz. Trump o dorește
Cancan.ro
Palme și umilințe! Prin ce a trecut Oana Ciocan alături de Jador
Ce se întâmplă doctore
Leonard Miron a ajuns de nerecunoscut. Transformare şocantă a fostului prezentator TV. A slăbit peste 60 de kg
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Animalele care pot transforma o parcare banală într-o reparație de 620 de euro
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume este mai bătrână decât dinozaurii!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Cum se va sfârși războiul cu Iranul?