Prima pagină » Actualitate » Lucian Romașcanu, noul președinte al CJ Buzău, despre inspirația sa: Am întotdeauna în minte pilda cu talantul din BIBLIE

Lucian Romașcanu, noul președinte al CJ Buzău, despre inspirația sa: Am întotdeauna în minte pilda cu talantul din BIBLIE

Olga Borșcevschi
Lucian Romașcanu, noul președinte al CJ Buzău, despre inspirația sa: Am întotdeauna în minte pilda cu talantul din BIBLIE

Lucian Romașcanu, președintele organizației județene PSD Buzău, a fost învestit în funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Buzău în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate luni, unde discursul său a captat atenția participanților prin referințele biblice. La eveniment au fost prezenți consilierii județeni aleși la scrutinul din 9 iunie.

„Este un moment extrem de important, onorant, emoţionant, este începutul unui nou drum pentru administraţia CJ şi pentru judeţul Buzău. Am jurat astăzi, cred că a cincea oară, de două ori ca senator, de două ori ca ministru în Guvernul României şi, iată, ca preşedinte.

Primul lucru şi primul gând pe care vreau să vi-l transmit este să purtaţi în suflet tot ceea ce aţi spus când aţi spus cu mâna pe Biblie, pentru că este principalul legământ pe care l-am făcut cu oamenii care ne-au votat”, a declarat preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, cu ocazia învestirii în funcţia de preşedinte al CJ Buzău.

Potrivit Agerpres, Romașcanu a făcut apel la unitate și colaborare între toate partidele din CJ.

Suntem CJ Buzău, nu suntem CJ PSD, PNL sau AUR. Am primit ca PSD mai multe voturi, se va regăsi acest vot în structura acestui consiliu judeţean, dar în ceea ce priveşte lucrul, tot ceea ce vom face, vreau să fim o echipă… Am întotdeauna în minte pilda cu talantul din Biblie, dacă am ajuns aici unde suntem, ni s-a dat un talant, grija noastră supremă este să-l înmulţim, nu să-l îngropăm, nu să-l păzim…, a precizat Lucian Romaşcanu.

CJ este constituit din 21 de consilieri ai PSD, 7 consilieri aleşi pe listele PNL şi 4 consilieri din partea AUR.

CITEȘTE ȘI:

ROMAȘCANU taxează GAFA lui Ciucă: Dacă tot are de gând să coboare în SUBSOLUL politicii, măcar să o facă prin mesaje scrise CORECT românește…

Lucian Romașcanu analizează “chestiunea Hrebenciuc”: “Și dacă tot acest scenariu ajută pe domnii Geoană și Ciucă?”

Recomandarea video

Mediafax
Vești rele pentru turiștii obezi! Aceștia nu mai au voie pe măgăruși în Santorini
Digi24
De ce ar putea armistițiul din Iran să ducă la un dezastru: Capcana în care SUA au fost prinse 12 ani și în care riscă să cadă din nou
Cancan.ro
BBC Weather îi contrazice pe meteorologii Accuweather: Cum va fi vremea de Paște în București, de fapt
Prosport.ro
Gestul neașteptat al miliardarului Savvidis pentru Răzvan Lucescu. Cu cine s-a trezit la înmormântarea lui Mircea Lucescu
Adevarul
Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor. Fost consilier prezidențial: „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor”
Mediafax
Adio unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: Uniunea Europeană elimină acest element din camerele de hotel
Click
Locul din România unde primăvara arată spectaculos. Poți admira magnolii rare, vechi de un secol
Digi24
„Ghost Murmur”: cât de real este instrumentul CIA care a urmărit bătăile inimii aviatorului american dispărut în Iran
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Restricții în trafic de Paște. Unde se circulă cel mai greu?
Descopera.ro
Prea multă ciocolată te-ar putea ucide. Cât este prea mult?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Gandalf nu este un vrăjitor, ci o stea care ascunde ceva magic