Măsurile de securitate energetică ale Europei ar putea duce la o penurie de combustibili în țările în curs de dezvoltare – analiză

Imaginați-vă că orașele Karachi și Dhaka sunt fiecare deservite de o singură centrală electrică. Germania cere, din propriile sale motive politice și economice, ca uzinele să fie oprite și, pentru a impune acest lucru, investește foarte mult, astfel că ambele orașe sunt cufundate în întuneric.

Sună incredibil, dar actuala politică europeană are același efect, scrie The National News.

Politicile Vestului exportă criza energetică

În fața campaniei militare ruse din Ucraina, care a avut ca efecte, printre altele, sistarea aproape totală a livrărilor de gaze către Europa, interdicții impuse exportului de țiței rusesc, plus o serie de explozii puternice la conductele Nord Stream, capitalele europene au pus propria lor securitate energetică (aprovizionarea cu gaze și petrol) mai presus de orice. Occidentul acuză Moscova pentru că vrea să blocheze exportul de cereale în țările mai sărace, dar nu vede criza energetică pe care politica sa o impune altora.

După multe dezbateri politice, Berlinul a decis să mențină în standby (fără generare de electricitate), până în aprilie, două dintre cele trei centrale nucleare rămase. În schimb, Germania a repus în funcțiune centralele pe cărbune și, în plus, construiește cel puțin șase terminale pentru a importa GNL (gaze naturale lichefiate).

Și să nu uităm că Europa a cumpărat și a stocat în ultimele luni atât de mult gaz încât, după ce prețurile au atins recordurile din toate timpurile, azi a ajuns să se tranzacționeze la abia un sfert din nivelul atins în august.

Cum influențează piața Europa

Germania, Marea Britanie și alte națiuni puternice din Vest au anunțat pachete uriașe de sprijin financiar pentru gospodării pentru a face față facturilor ridicate la energie. Un efect al acestor măsuri îl vedem în Spania, unde consumul de gaz aproape s-a dublat în luna octombrie, după ce Madridul a plafonat prețurile la combustibili.

Ce înseamnă toate astea pentru țările sărace, din Asia de Sud și Africa? Prețul GNL a devenit pur și simplu inaccesibil pentru aceste state. Sau, dimpotrivă, dacă sunt gata să plătească, descoperă că vânzătorul a deturnat marfa (GNL-ul) către Europa, realizând profituri atât de mari încât își acoperă cu ușurință și modesta penalitate pentru nelivrare trecută în contract.

Exemplu de cum stau lucrurile în piață: Pakistanul a lansat o licitație, în luna august, pentru aprovizionarea cu GNL (perioada decembrie 2023 – decembrie 2028) și nu a primit nicio ofertă până în prezent! Mai departe: luna trecută, Bangladeshul a suferit cea mai gravă pană de curent din 2014 încoace – 80% din țară a rămas fără electricitate!

Deci, cum pot țările cu venituri mai mici din Asia de Sud și Africa să-și satisfacă propriile nevoi de energie? Pot licita ele împotriva Europei pentru achiziția de GNL? Nu, din moment ce „Bătrânul continent” este mai bogat și va oferi sprijin financiar pentru a se asigura că cetățenii săi nu răcesc la iarnă. Berlinul aruncă în joc un pachet de ajutoare de 200 de miliarde de euro, din care 31 de miliarde de euro vor merge către gigantul Uniper (recent naționalizat), cel mai mare consumator de energie din țară, asigurându-se că, astfel, poate susține contractele de furnizare pe care le are.

Politicile „eco” blochează finanțarea

O mare parte din aprovizionarea globală cu gaz lichefiat merge și spre țările bogate din Asia de Est – Japonia, Coreea de Sud și Taiwan -, prin contracte semnate pe termen lung. În plus, până la sfârșitul anului viitor, Germania, Țările de Jos, Franța, Italia și alte națiuni puternice din Europa vor fi adăugat alte 50 de miliarde de metri cubi la capacitatea lor de import de GNL. Este echivalent cu o treime din livrările anterioare de gaze naturale din Rusia! Și țineți cont că toate contractele sunt semnat acum, într-un moment în care aproape nu există fabrici noi de export de GNL.

Pot țările din Asia de Sud și Africa să își dezvolte propriile resurse de combustibili fosili? Nu, pentru că, fie la insistențele autorităților, fie din cauza propriilor politici „Zero-carbon”, instituțiile financiare internaționale, băncile și asigurătorii au interzis aproape total acordarea de împrumuturi pentru proiecte care au la bază petrolul, gazele și cărbunele.

De obicei, țările în curs de dezvoltare depind de finanțare externă pentru astfel de întreprinderi/ afaceri. Iar marile companii petroliere de pe glob, în special cele din Europa, și-au limitat investițiile în noi puncte (extinderi) la o mână dintre cele mai promițătoare țări din lume. Puținele proiecte care progresează sunt azi orientate spre export, cu clienți solvabili din Europa și Asia de Est. Nimeni nu este interesat să aducă energie către consumatorii africani sau din Asia de Sud.

Limitări multe, soluții puține

Ce se va întâmpla cu captarea și stocarea carbonului (politicile de mediu, eliminarea emisiilor de CO2) dacă țările în curs de dezvoltare vor produce energie sau industrie alimentată cu gaz/ cărbune? Din păcate, asta întâmpină trei probleme.

În primul rând, din cele 197 de proiecte CCS operaționale sau în diferite stadii de dezvoltare la nivel mondial, potrivit celui mai recent raport al Institutului Global CCS, doar șase sunt în țări asiatice cu venituri medii, iar acestea sunt relativ națiuni ceva mai bogate decât statele sudice – Malaezia, Thailanda, Indonezia și Timorul. Nu există o singură afacere în India, Pakistan, Bangladesh sau oriunde în Africa!

În al doilea rând, astfel de proiecte posibil a fi demarate în țările în curs de dezvoltare ar încălca regulile de creditare anticombustibili fosili. Chiar dacă fabrica în sine ar fi calificată să treacă de raportul de verificare, mina de cărbune sau câmpul de gaze care o alimentează nu s-ar califica. Vedem că Pakistanul are majore zăcăminte de cărbune neexploatate, la fel ca Africa de Sud, în timp ce resursele de gaz neutilizate abundă în toată Africa.

În al treilea rând, în Europa și SUA, creditele fiscale generoase sau prețurile carbonului, în valoare de 65-85 dolari/tonă, încurajează CCS. Țările în curs de dezvoltare nu au acces la acestea, în timp ce prețul internațional al carbonului compensează la 20 dolari/tonă și asta în cel mai bun caz. Deci, mult prea mic pentru a acoperi costul proiectelor CCS.

Și așa rămâne în joc doar energia regenerabilă. Dar, în ciuda Soarelui, a vântului și a terenului liber abundent, regiunea MENA reprezintă doar 3%, iar Africa sub-sahariană, 2%, din țintele pentru 2030 de surse regenerabile. Investițiile în energie curată în țările în curs de dezvoltare trebuie să crească de la 150 de miliarde de dolari în 2020 la mai mult de 1 trilion de dolari în 2030. Însă, pe măsură ce dezbaterile s-au încins la conferința COP27, din Egipt, națiunile bogate nici acum n-au reușit să își îndeplinească angajamentele de finanțare pentru schimbările climatice.

Când politicile subminează chiar securitatea energetică a Europei

Astfel de politici nu sunt doar nejustificate din punct de vedere moral, dar subminează propriile obiective critice de mediu și chiar securitate energetică a Europei. Țările care nu au nimic de-a face cu intervenția rusă în Ucraina sau cu eșecurile politicii energetice europene, care au precedat efectele economice apărute în urma acestui război, sunt azi puse să suporte povara.

Fără să vadă, tot ceea ce se întâmplă dăunează chiar încercărilor Berlinului, Bruxellesului, Londrei și Washingtonului de a construi un front diplomatic internațional.

Pentru a rezolva această situație, Europa trebuie să reflecteze asupra impactului mai amplu al luptei sale pentru securitatea energetică. În ceea ce privește combustibilii fosili, Europa ar trebui să fie pragmatică mai degrabă decât rigidă ideologic și să creeze mecanisme care să sprijine captarea carbonului la nivel internațional. O soluție ar fi să conlucreze împreună cu statele din Golf, în special Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, pentru o extindere masivă a energiei regenerabile în țările în curs de dezvoltare.

În loc să stingă luminile altora, Europa va câștiga prin iluminarea lor.