Prima pagină » Actualitate » Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef SIE: „Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post”

Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef SIE: „Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post”

Cristian Lisandru
Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef SIE: „Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post”

Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef al Serviciului de Informații Externe (SIE) l-a etichetat pe Călin Georgescu drept un personaj care „a dat mereu din coate” pentru a obține un post. În opinia lui Ungureanu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) ar trebuie să verifice dacă Georgescu a colaborat sau nu cu Securitatea, înainte de 1989.

Potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu, Călin Geogescu „lasă de la distanță impresia că a fost om al sistemului”.

E greu de spus dacă pe datele pe care le am eu, a fost sau nu angajat al Securității înainte de `89. Lucrul acesta însă se află foarte simplu prin declanșarea unei investigații în arhivele CNSAS.

Eu cred că după episodul acelui tur întâi de prezidențiale, asemenea cereri au fost trimise către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, atât cât ne-a ajuns la urechi, există în momentul de față o anchetă documentară în desfășurare. Vom vedea.

Sigur că lasă de la distanță impresia că a fost om al sistemului și într-adevăr este un om al sistemului, ținând cont că a gravitat încă de la începutul anilor `90, în preajma unora dintre cercurile de putere existente atunci în Partidul Social Democrat. A ajuns într-o poziție executivă ridicată într-un minister de resort. Ce l-a recomandate probabil că au fost studiile de pedologie, dar susținerea politică este evidentă”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu la RFI.

„Peste tot aceeași propagandă pseudo-naționalistă, drapată în culorile drapelului nostru”

Mihai Răzvan Ungureanu, fostl șef al SIE, a mai declarat că Georgescu s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, răbdător și a „cultivat” relații cu „părți ale societății românești care au un tip de activitate profund toxică”.

„…el (n.red. – Călin Georgescu), în timp, a avut răbdare și, bineînțeles, interes să cultive relații din ce în ce mai strânse cu părți ale societății românești care au un tip de activitate profund toxică, de la organizații neo legionare, până la ultra ortodoxismul promovat de pildă de un înalt ierarh din Constanța.

Peste tot aceeași propagandă pseudo-naționalistă, drapată în culorile drapelului nostru și agrementată cu fraze multe și goale referitoare la religie, creștinism, Isus Hristos etc etc, întrerupte din când în când de laude aduse legionarilor lui Corneliu Zelea Codreanu, pe care Călin Georgescu îl consideră un profet, un martir, la adresa lui Antonescu, într-un dispreț aproape fățiș în raport cu orice ar însemna claritate și onestitate în spațiul public”, a mai spus Mihai Rîzvan Ungureanu.

Băsescu: „Nu dăm atenție unor holograme,  nu ne interesează așa ceva”

Mihai Răzvan a recunoscut că nu își aduce aminte dacă l-a întâlnit vreodată pe Călin Georgescu, dar nu i-a simțit nici lipsa. Mai mujlt, fostul șef al SIE și-a amintit o replică a lui Traian Băsescu, atunci când l-a întrebat cine este Călin Georgescu.

Nu-mi aduc aminte să-l fi întâlnit, dar nici nu i-am simțit lipsa în situația în care ce am aflat eu este complet real. A fost un episod ciudat în 2011, spre sfârșitul lui 2011, când zilele guvernării lui Emil Boc se apropiau de final și apoi în ianuarie 2012,  când această propagandă insidioasă și cvasi mecanică venită de niciunde, îl clama ca viitor prim-ministru.

Și anecdotic vorbind, am avut mai multe întâlniri cu președintele de atunci, cu domnul Băsescu și într-una dintre ele, l-am întrebat inocent, dar și îngrijorat în același timp, cine e personajul? Și  președintele a fost foarte relaxat, «nu dăm atenție unor holograme,  nu ne interesează așa ceva»”, a mai declarat Mihai Răzvan Ungureanu la RFI.


Citește și:

MAFIA italiană și firmele-paravan din domeniul petrolier fac din România un „PARADIS” al evaziunii fiscale: „Portițele legislative trebuie închise”

Cazul „Groenlanda”. Politolog: „Cutia Pandorei a fost deschisă de Putin, există riscul unei noi BĂTĂLII pentru Arctica”

MEGA-ÎNȘELĂTORIA cu muncă puțină din tranzacții cripto pentru 200 $ pe zi. Gândul dă în vileag capcanele ”Kathryn_071” și ”Isha Kimpel” de pe Telegram

Efectele dosarului „Ciomu de Buzău”. Cum a ajuns cazul bărbatului cu penisul RETEZAT, despăgubit cu o sumă uriașă, din nou pe masa judecătorilor

Gazul rusesc nu mai tranzitează Ucraina. Efecte și PERSPECTIVE la Kiev, Moscova, Chișinău și în alte capitale europene

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Expunerea la poluanții din aer este asociată cu un risc crescut de suicid, indică o analiză amplă
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii