Prima pagină » EXCLUSIV » MAFIA italiană și firmele-paravan din domeniul petrolier fac din România un „PARADIS” al evaziunii fiscale: „Portițele legislative trebuie închise”

MAFIA italiană și firmele-paravan din domeniul petrolier fac din România un „PARADIS” al evaziunii fiscale: „Portițele legislative trebuie închise”

MAFIA italiană și firmele-paravan din domeniul petrolier fac din România un „PARADIS” al evaziunii fiscale: „Portițele legislative trebuie închise”

Rapoartele Comisiei Europene relevă faptul România se poziționează, din păcate, pe ultimul loc în colectarea TVA la nivelul Uniunii Europene, având un deficit de TVA de peste 36%. Mai mult de o treime din ceea ce statul român ar trebui să colecteze ca TVA se pierde, iar acest deficit se explică – în mare parte – prin fraudă. Prin firme-paravan deschise în Romînia, mafia italiană speculează toate portițele legislative, iar bugetul de stat pierde sume uriașe, în fiecare an.

Laura Codruța Kovesi – șefa Parchetului European (EPPO) –  a avertizat că, de cele multe ori, autoritățile financiare naționale tolerează frauda cu TVA și nu ar fi atât de dispuse să lupte cu acest fenomen.

  • Pe piața combustibililor din România s-a permanentizat un angrenaj evazionist care face ca statul român să piardă sume de-a dreptul uriașe.
  • Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă prejudicii de peste 1 miliard de euro identificate de Inspectorii ANAF în ultimii 4 ani, în piața petrolieră. (mai multe detalii alarmante AICI)
  • „Cauza principală este legislația învechită”, spun sursele Gândul, iar reprezentanții ANAF au transmis că această legislație trebuie actualizată permanent.
  • Gândul a prezentat, în exclusivitate, schema prin care statul pierde sume uriașe în domeniul petrolier, iar „băieții deștepți” împing firmele românești către faliment. (alte informații AICI)

Deficitul reprezintă pierderile pe care le au la TVA bugetele statelor, cauzele fiind multiple: evaziune, fraudă, insolvenţe, faliment sau erori administrative.

Conform rapoartelor Comisiei Europene, începând din anul 2015, România a ocupat – în fiecare an – primul loc la decalajul încasărilor din TVA, la mare distanță față de restul statelor UE. Cele mai mici deficite de TVA se înregistrează în Olanda (0,2%), Finlanda (0,4%) și Spania (0,8%), iar cele mai mari în România (36,7%), Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%).

Avertisment al Consiliului Fiscal: „Evaziunea fiscală trebuie combătută”

Aceste probleme extrem de grave se regăsesc și în raportul pe 2024 – 2026 al Consiliului Fiscal al României:

„Corecția deficitului trebuie făcută, în principal, pe partea de venituri. Într-un stat al UE cu venituri fiscale extrem de joase, cca. 27% din PIB, când media, în UE, este de peste 40% din PIB, cu subfinanțare masivă și cronică a educației și sănătății publice, cu evaziune fiscală și evitare a plații taxelor și impozitelor aproape instituționalizate, cu un decalaj la colectarea de TVA de peste 36% față de media din UE de cca. 5%, aceasta este alternativa de bun-simț, logică. Este nevoie de continuarea reformei fiscale. Trebuie combătute fără menajamente evaziunea fiscală și optimizările fiscale”, se arată în acest raport îngrijorător.

Consiliul Fiscal este un organism guvernamental care sprijină activitatea Guvernului și a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare și derulare a politicilor fiscal-bugetare și are rolul de a consilia autoritățile în vederea asigurării unui buget sănătos, capabil să atragă toate veniturile necesare și să se achite de toate cheltuielile obligatorii în strategia fiscal-bugetară.

Legislația trebuie modificată urgent: „Acești bani susțin piața neagră”

ANAF a răspuns solicitărilor Gândul și a confirmat evaziunea fiscală din domeniul petrolier este de sute de milioane lei anual, fiind nevoie permanent de actualizarea legislației naționale la noile provocări din domeniu.

Legislația trebuie modificată urgent, pentru a fi corelată cu noile condiții de liber trafic al spațiului Schengen, dar și pentru a gestiona corespunzător miile de tone care tranzitează România zilnic cu destinația Ucraina și sunt pasibile a fi introduse fictiv în piața neagră internă.

Sursele Gândul din piața petrolieră atrag atenția că este vorba despre produse care circulă în condiții de taxare suspensivă, iar taxele reprezintă 50% din valoare carburanților, tentația de evaziune fiind extrem de mare pentru grupările infracționale transfrontaliere aflate în strânsă legătură cu piața neagra locală, susținută de lanțurile de distribuție imposibil de controlat în timp util de către autorități”.

„În niciun caz nu se poate vorbi de un fenomen în creștere, ci doar de noi tipologii de fraudare, tipologii neprecizate de legislația în domeniu. Menționăm că, din practică, în toate domeniile de activitate, nu doar în domeniul petrolier, DGAF identifică și reușește să combată noile tipologii de fraudă fiscală. Pe măsura identificării acestora, indiferent de domeniu, DGAF propune permanent modificări de îmbunătățire legislative”, a transmis ANAF, la soplicitarea Gândul.

Legislația învechită din domeniul petrolier nu oferă parghiile necesare Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) în procesul de prevenție și control în timp util, iar prejudiciile descoperite ulterior au un grad de recuperarea insignifiant. Firmele-fantomă și societățile off-shore introduse pe lanțul de distribuție al destinatarilor înregistrați/antrepozitelor fiscal și angrosiștilor fară depozitare „asigură” dispariția rapidă a banilor evazionati.

„Acești bani susțin piață neagră și influențele din jurul ei. Tranzacțiile zilnice se desfășoară între cele peste 1.000 de firme atestate de către regionalele Autorității Vamale Române (AVR), existând zeci de mii de tranzacții scriptice imposibil de monitorizat de către autorități”, atrag atenția sursele Gândul din piața petrolieră.

Mafia italiană, susținută masiv de grupările evazioniste locale: „Sunt speculate toate porțițele legislative”

Mafia italiană, susținută masiv de grupările evazioniste locale, exploatează la maxim toate „portițele” descoperite în legislația națională învechită, tranzacționând anual – fizic sau scriptic – sute de mii de tone de produse pretroliere, în marea lor parte în sistem de taxare suspensive.

„Apariție livrărilor care tranzitează teritoriul României către Ucraina oferă noi oportunități pieței negre”, avertizează sursele Gândul.

„Grupările mafiote transfrontaliere, împreună cu evazioniști locali din piața petrolieră românească, controlează zeci de firme, direct sau prin interpuși, care sunt introduse periodic în lanțul de tranzacționare pentru eludarea plații accizelor și TVA. Aceste firme-paravan, după scurte perioade, devin inactive, solicită eșalonări, intră în insolvență sau faliment ori sunt vândute către cetățeni fără bonitate, în special bulgari și italieni, făcând aproape imposibila recuperarea prejudiciului”, dezvăluie sursele Gândul din piața petrolieră.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, cantitățile de carburanți introduse astfel pe piața din Romania sunt tranzacționate rapid, dar la prețuri mult sub nivelul pieței legale, pentru a se obține foarte ușor încasarea sumelor și transferul către firme off-shore sau așa -zise „bidoane” de acumulare a banilor negri, de unde sunt scoși ulterior.

„Toate aceste acțiuni sunt facilitate de societăți care dețin atestate angro de vânzare fară depozitare, pe lanțul de comercializare de la producător/importator și până la consumatorul final fiind 4-5 tranzacții scriptice succesive. Astfel se pierd taxe, iar mărfurile se mișcă fizic doar la ultima tranzacție, care este aferentă livrării efective din depozit către utilizator”, au mai explicat sursele Gândul, în exclusivitate.

„Tranzacții scriptice, fără adaos, cu doar câțiva angajați și fără active sau investiții”

Pare incredibil, dar – din cele peste 1.000 de firme care dețin atestate de comercializare angro fară depozitare – doar câteva zeci de societăți pot fi contabilizate în timp ca fiind solvabile și focusate pe dezvoltarea de afaceri sănătoase, investind în cisterne, logistică, echipe de vânzări, creditări clienți finali etc.

„Toate celelalte companii fac doar tranzacții scriptice, fără adaos, cu doar câțiva angajați și fără active sau investiții, dispărând periodic și deschizând alte companii similare, profitul fiind obținut doar din piața neagra pe care o întrețin și de care aparțin, de fapt”. explică sursele Gândul din piața petrolieră.

De asemenea, potrivit informațiilor obținute de Gândul, grupările evazioniste folosesc firme-paravan prin care derulează livrări de sute de milioane de lei, pe care le cresc pentru a genera cifre pozitive cu care obțin linii de credit și facilități de la furnizori.

„Aceste firme intră, ulterior, în insolvență, generând prejudicii de zeci de milioane lei furnizorilor și creditorilor, după un plan bine pus la punct. Câteva exemple sugestive – PLANOIL, cu datorii de 57.000.0000 RON, PLANOIL INDUSTRLIES SRL, cu datorii de 20.000.000 RON, LIEB BENZ OIL COMPANY, cu datorii de 35.000.000 RON și ROTTCO CONSULT, în 2018, cu 28.000.000 RON, SC DS TOFAN SRL etc. Mai grav este faptul acționarii acestor societăți care și-au declarant în timp insolvența sunt prezenți fizic în continuare în piața petrolieră prin interpușicomercianți angro atestați fară depozitare, derulând afaceri pentru grupările din care fac parte”, dezvăluie sursele Gândul.

Atestate destinatar înregistrat, obținute prea ușor de la regionalele AVR

Una dintre cele mai întâlnite modalități de fraudare a taxelor în domeniul petrolier este obținerea de la regionalele Autorității Vamale Române (AVR) de atestate destinatar înregistrat pentru companii noi, care conform legilor învechite plătesc doar 6% garanție activitate.

Firmele, mai spun sursele Gândul, sunt deținute direct sau prin interpuși de către cetățeni străiniîn special italieni – sau de grupuri infracționale regionale.

„Aceste societăți rulează cantități mari în 2-3 luni și dispar, garanția de 6% acoperind doar o mica parte a prejudiciului generat în scurta existență în care AVR le voie tranzacționeze produse petroliere accizabile în regim suspensiv. Prejudiciile statului român sunt uriașe, iar multe din aceste spețe sunt, acum, în curs de judecată”, au declarat sursele Gândul.

Restanțe la bugetul de stat

„Grupurile infracționale exercită presiuni foarte mari”

Din informațiile obținute de Gândul din piața petrolieră, există presiuni foarte mari exercitate de grupurile infracționale din domeniu, care încearcă controleze și stopeze schimbările legislative din piață, tocmai pentru a pastraportițe” de evaziune și pentru a limita mijloacele de control ale DGAF.

Există presiuni foarte mari exercitate de grupurile infracționale din domeniu, care încearcă controleze și stopeze schimbările legislative din piață, tocmai pentru a pastra portițe de evaziune și pentru a limita mijloacele de control ale DGAF.

„Schimbările preconizate la nivelul Ministerului de Finanțe, comasarea ANAF & Vama, proiectele de schimbare a legislației petroliere și taxarea suplimentară a cifrei de afaceri în domeniu sunt piedici pe care piața neagră încearcă le gestioneze și le împiedice prin toate mijloacele. Autoritățile au obligația legală și morală stopeze fenomenul infracțional din domeniul petrolier, care a luat o asemenea amploare în România. Adaptarea legislației petroliere la provocările actuale este un prim pas major în calea evaziunii fiscale din domeniu și o pârghie rapidă în creșterea încasărilor la buget. În acelașți timp, este și un sprijin necesar contribuabililor corecți, cei care plătesc riguros taxele și asigură siguranța energetică a României”, au mai precizat sursele Gândul din piața petrolieră, în exclusivitate.


Citește și:

Drumul lui Nicușor Dan spre Cotroceni, afectat de proteste, riscul falimentului PMB și acuzațiile PENALE

INTERCEPTĂRI-CAPCANĂ în care au căzut „Piticu” și „Creierul” unui aranjament de 500.000 € ca să scape un evazionist. „Îi dau mortu’ și gata!”

ANAF confirmă dezvăluirile Gândul despre campania de pe FameUp cu tiktokerii. Jocul PNL ca să mai piardă Simion din voturi l-a crescut pe Georgescu

Garda Națională de Mediu, BLOCATĂ la combinatul Viromet, înainte de expropriere! De ce încearcă administratorii să „mute” controlul în ianuarie 2025

Citește și

Mediafax
Detalii șocante despre accidentul în care Felix Baumgartner și-a pierdut viața
Digi24
Remarca lui Volodimir Zelenski care a stârnit scandal în parlamentul de la Kiev. S-a strigat „Rușine”
Cancan.ro
A murit Felix Baumgartner! Iubitul Mihaelei Rădulescu s-a prăbușit cu parapanta în Italia
Prosport.ro
S-a încins! Aryna Sabalenka a postat imagini cu ea în bikini alături de iubitul milionar și musculos, din vacanța de cuplu
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Mediafax
OpenAI lansează ChatGPT Agent, capabil să finalizeze sarcini complexe pentru utilizatori
Click
Emoționant! Ce a postat Mihaela Rădulescu cu puțin timp înainte ca Felix Baumgartner să își piardă viața. Ultimele cuvinte scrise de celebrul parașutist
Wowbiz
Transformarea șocantă a Elenei Udrea la ieșirea din pușcărie. Cum arăta fosta ministră la intrarea la Târgșor și cum se prezintă în 2025. Și-a schimbat culoarea părului la coaforul închisorii?
Antena 3
O femeie de culoare care s-a mutat din SUA în Rusia ca să scape de „discriminare” a fost bătută de noii ei vecini rasiști
Digi24
Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. A fost eliberată după 3 ani după gratii
Cancan.ro
Unde a fost găsită Bianca, adolescenta de 14 ani din Brăila, dată dispărută pe 11 iulie 2025. Părinții ei fac dezvăluiri cutremurătoare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Mara Bănică după o transformare care a costat-o zeci de mii de euro: „Asta este fața mea!
observatornews.ro
Ţeapa luată de un bucureştean care a crezut că a primit o ofertă de angajare în Germania
StirileKanalD
Ireal ce au descoperit anchetatorii în telefonul Andei, victima lui Emil Gânj! Ar putea schimba întreaga anchetă
KanalD
Cine a fost Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu și sportivul formau un cuplu de peste 11 ani, dar puțină lume știe de ce nu s-au căsătorit
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am testat cel mai așteptat SUV de la VW. Te va face instant să uiți de Touareg - VIDEO
Descopera.ro
Cercetătorii au filmat PISICI de mare care gonesc rechinii folosind șocuri ELECTRICE
Capital.ro
Anunț pentru românii care își schimbă buletinul. Decizie pentru cei care trebuie să obțină o nouă carte de identitate
Evz.ro
Atenție la țepele cu vacanțe. Anunțurile legate de vânzarea acestora nu sunt mereu reale
A1
A murit Felix Baumgartner, partenerul Mihaelei Rădulescu! Ce s-a întâmplat și care a fost cauza decesului! Ultimele imagini cu el
Stirile Kanal D
Stegarul Dac, pe moarte în închisoare, la Penitenciarul Rahova! Strigătul disperat de ajutor al soției sale: „Arată și miroase a moarte”
Kfetele
O femeie și-a pierdut viața după ce shake-urile i-ar fi fost otrăvite de soț. Ce detaliu l-a dat de gol pe bărbat
RadioImpuls
Primele rezultate ale anchetei in cazul mortii lui Felix Baumgartner! Sportivul ar fi murit inainte sa se prabuseasca la sol cu parapanta
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion o surprinde pe Maria în pat cu Vasile: – Tulai Doamne!
Descopera.ro
Ce sumă vrea să ofere producătorul Nutella pentru o firmă concurentă?