Prima pagină » Actualitate » Ministerul Finanțelor salută SUCCESUL de etapă al României în instanțele americane pentru recuperarea tabloul „Sfântul Sebastian”, pictat de El Greco

Ministerul Finanțelor salută SUCCESUL de etapă al României în instanțele americane pentru recuperarea tabloul „Sfântul Sebastian”, pictat de El Greco

Ministerul Finanțelor salută SUCCESUL de etapă al României în instanțele americane pentru recuperarea tabloul „Sfântul Sebastian”, pictat de El Greco

Capodopera pictată de El Greco, dispărută din colecția națională a României, va rămâne la casa de licitații Christie’s din New York, care o retrăsese de la licitație din februarie, până la soluționarea definitivă a demersurilor României de recuperare a tabloului la nivelul instanțelor competente, a transmis, luni, Ministerul Finanțelor. Lucrarea, estimată la câteva milioane de dolari, îi aparținuse primului rege al României, apoi intrase în patrimoniul Casei regale și ulterior al statului.

Ministerul Finanțelor, autoritatea statului cu atribuții în recuperarea patrimoniului, a câștigat, la finalul lunii trecute, blocarea vânzării lucrării „Sfântul Sebastian”, pe care vrea să îl aducă înapoi în țară.

Mai concret, la începutul acestui an, România a depus o acțiune la instanțele din New York pentru recuperarea tabloului, iar în 30 mai 2025 a obținut măsura de indisponibilizare pe termen lung.

Prințul Paul pretinde că este proprietarul tabloului

Potrivit Ministerului Finanțelor, consignantul tabloului și o persoană pe nume Paul Philippe al României pretind că sunt proprietarii operei de artă. Demersurile României pentru recuperarea acestei picturi importante – care a aparținut primului rege al României înainte de a fi lăsată moștenire statului român – și pentru reunirea sa cu colecția națională au acum garanția că vor fi ascultate de către instanțele judecătorești din New York.

Christie’s retrăsese tabloul din licitația Old Masters planificată la începutul lui februarie 2025, unde figura ca piesă principală, după ce a fost notificată despre faptul că opera este de drept proprietatea României.

„România a obținut un nou succes important în procedurile de recuperare a tabloului «Sfântul Sebastian», datorită demersurilor comune ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Culturii. Prin suspendarea licitației programate la Christie’s New York, prelungită până la finalizarea demersurilor juridice, există  garanția că acesta va fi păstrat în siguranță până la finalizarea eforturilor de recuperare definitivă. Încă din luna ianuarie 2025 au fost inițiate demersurile juridice și a fost mandatată o echipa internațională de avocați selectată de România cu misiunea de a asigura recuperarea picturii lui El Greco, întrucât aceasta aparține patrimoniului național cultural al Statului Român. Fiind dispărută din colecția națională, pictura trebuie să fie returnată României și reunită cu colecția națională la Muzeul Național de Artă al României din București. În continuare, se va acționa ferm pentru recuperarea acestei capodopere care aparține patrimoniului românesc”,  a declarat ministrul Finanțelor, viceprim-ministrul, Tánczos Barna.

La cât este estimată lucrarea

Conform presei specialitate de peste Ocean, un purtător de cuvânt al Christie’s a emis, pe 4 februarie, o scurtă declarație înainte de licitația din 5 februarie, unde lucrarea era cap de afiș: „Am primit o solicitare de informații despre lucrare. Christie’s ia aceste aspecte în serios și, din mare precauție, retrage lotul în acest moment. Așteptăm cu nerăbdare să vindem această lucrare unică și spectaculoasă la o dată ulterioară”, au transmis oficialii casei de licitații, citați de The Art Newspaper.

Lucrarea, datată în 1610 – 1614, era estimată a o sumă între 7 și 9 milioane de dolari, conform sursei citate.

Regele Carol I a lăsat tabloul moștenire instituției Coroanei României, în testamentul său din 14 și 26 februarie 1899. Colecția Coroanei fusese constituită la finele secolului al XIX-lea din fonduri publice, prin achiziții ale Guvernului Brătianu, iar Carol I a menționat că întreaga sa colecție, catalogată de bibliotecarul casei regale Leo Bachelin în 1898, ”va rămâne pentru totdeauna și în întregul său în țară, ca proprietate a Coroanei României”.

Potrivit casei de licitații Christie’s, citată de Profit.ro înainte de retragerea tabloului de la licitație, în noiembrie 1947, Guvernul român ar fi transferat lucrarea în proprietatea Regelui Mihai.  ”Dreptul de proprietate a fost transferat Regelui Mihai I al României (1921-2017), 11-12 noiembrie 1947, cu acordul Guvernului român”, arată Christie’s, care precizează apoi că lucrarea a fost vândută de rege în 1976 ”cu firma Wildenstein & Co.” din New York, pentru ca ulterior să fie achiziționată, prin firma Giraud Pissarro Segalot, tot din New York, de către actualul proprietar, în 2010.

Din formularea casei de licitații nu reiese clar dacă fostul suveran a vândut tabloul – indicat în acest sens în afirmații publice, inclusiv de Christie’s – direct firmei Wildenstein sau prin intermediul acesteia. Sunt înregistrate tranzacții ale lucrării în 1976 și 2010 și lucrarea ca provenind din fosta colecție regală.

Citește și:

Premierul Marcel Ciolacu: Blocarea vânzării la licitaţie a TABLOULUI „Sfântul Sebastian” al celebrului artist „El Greco”- reuşită a statului român

Efectul jafului din Olanda: Muzeul din Buzău reconsideră împrumutarea diademei „Prințesa”, de la Gherăseni, unei expoziții din Ungaria

Macron reorganizează Muzeul LUVRU. Cameră specială pentru Mona Lisa și bilete de intrare mai scumpe pentru vizitatorii non-UE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?