Prima pagină » Actualitate » Mircea Fechet, detalii din raportul Curții de Conturi la controlul Romsilva: „Ani de risipă şi de haos în administrarea patrimoniului statului”

Mircea Fechet, detalii din raportul Curții de Conturi la controlul Romsilva: „Ani de risipă şi de haos în administrarea patrimoniului statului”

Mircea Fechet, detalii din raportul Curții de Conturi la controlul Romsilva:

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că, în urma ultimelor verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, au reieșit „abateri semnificative şi generalizate”.

Mircea Fechet a precizat că verificările autorităților laRegia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală nereguli ce vizează gestionarea deficitară a patrimoniului public şi privat al statului,  dar și venituri rămase neîncasate din suprafeţele date spre folosinţă temporară şi cheltuieli cu salariile mai mari decât limitele bugetare, de peste 66 milioane lei, transmite News.ro.

Mai mult, Mircea Fechet a menționat că Romsilva are întârzieri privind termenele de exploatare a lemnului, nu a calculat penalităţi de întârziere pentru contractele încheiate şi a acceptat participarea la licitaţiile de masă lemnoasă a unor operatori economici care nu îndeplineau criteriile legale. De asemenea, Romsilva a oferit prime angajaților, în valoare de peste 216,5 milioane lei, fără o justificare reală a performanţelor acestora, a mai subliniat ministrul.

„De ce e nevoie de reformă la Romsilva ca de oxigen? Pentru a opri hemoragia de la bugetul Regiei, pentru a reechilibra instituţia după abuzuri pe care am decis să nu le tolerez şi pentru a readuce normalitatea în activitatea angajaţilor din teren. Ani de risipă şi de haos în administrarea patrimoniului statului. Asta a descoperit şi Curtea de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor la cel mai recent control, în urma căruia concluzia a fost clară: «abateri semnificative şi generalizate»”. afirmă ministrul Apelor, Pădurilor şi Mediului, Mircea Fechet.

Potrivit verificărilor făcute de Curtea de Conturi, lipsesc aproape 2,5 milioane lei din fondul de accesibilizare al Regiei, destinat întreţinerii şi construirii de noi drumuri forestiere.

De asemenea, Romsilva nu a încasat peste 3,2 milioane lei, bani care reprezintă valoarea lemnului vândut şi exploatat din pădurile statului, şi nici nu a recuperat prejudiciile rezultate din tăieri ilegale, de peste 5 milioane lei, precizează Fechet.

În raportul Curţii de Conturi este menționat şi că Romsilva nu a asigurat integritatea fondului forestier naţional, permiţând ocuparea unor suprafeţe de pădure fără a încasa veniturile aferente.

„Romsilva şi-a premiat toţi angajaţii cu peste 216,5 milioane lei, fără o justificare reală”

Mai mult, la nivelul RNP nu există estimări actualizate în legătură cu necesarul anual real de lemn de foc pentru populaţie, deşi Romsilva reprezintă principala sursă de furnizare a lemnului pentru încălzirea românilor.

„În ciuda tuturor acestor nereguli, Romsilva şi-a premiat toţi angajaţii cu peste 216,5 milioane lei, fără o justificare reală a performanţelor acestora. Plăţile necuvenite au depăşit bugetele aprobate pentru anii 2021 şi 2023, şi au încălcat prevederile Contractului colectiv de muncă, potrivit căruia aceste beneficii se acordă individual, doar pentru rezultate deosebite”, afirmă Mircea Fechet.

Curtea de Conturi a constatat erori în calculul şi plata drepturilor salariale de către Romsilva, iar sporurile au fost stabilite ca procent maxim, fără să existe o ierarhizare a acestora pentru posturi similare, mai indică ministrul.

„Clasele de salarizare şi sporurile acordate s-au stabilit prin negociere individuală, astfel că s-a ajuns la situaţii în care salariaţi care ocupă acelaşi post au negociat niveluri salariale şi sporuri diferite. De asemenea, Regia a practicat un tratament diferenţiat pentru aceeaşi categorie de salariaţi. Acelaşi tip de spor a fost acordat în procente diferite, fără criterii obiective şi transparente, iar angajaţi pe posturi de execuţie au negociat şi obţinut salarii şi sporuri mai mari decât cei aflaţi pe posturi de conducere”, explică ministrul.

„Patrimoniul ignorat, bani pierduţi şi salarii peste buget”

Raportul Curţii de Conturi arată că membri ai Consiliului de Administraţie au deţinut simultan calitatea de salariaţi ai Regiei, precum şi trei cazuri de conflict de interese, la direcţiile silvice Bihor, Călăraşi şi Vrancea, acolo unde trei salariaţi au avut şi calitatea de asociaţi ai unor societăţi comerciale cu care Romsilva are relaţii contractuale, încălcându-se prevederile Codului Muncii, Contractului colectiv de muncă şi Codului de conduită etică şi profesională a salariaţilor RNP.

„Am propus, prin proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (aflat acum în proces de armonizare a observaţiilor primite prin avize), un plan de reformă ambiţios, cu obiective concrete, pentru o administrare silvică eficientă, responsabilă, transparentă şi pregătită să răspundă provocărilor actuale, economice, sociale şi climatice. Un plan bazat pe principii sănătoase pentru redresarea Regiei, de sus în jos, plată egală pentru muncă egală, echitate în loc de privilegii, mai puţine funcţii de conducere, debirocratizare. Cu patrimoniul ignorat ca prioritate, bani pierduţi şi salarii peste buget, Romsilva de azi reprezintă o piatră de moară pentru România, iar eu sper ca noul Guvern să înţeleagă urgenţa reformei RNP şi să finalizeze ce am început”, afirmă Fechet.

Oficialul mai precizează că, în etapa de consultare publică a proiectului, a discutat, în cadrul unui grup tehnic format din specialişti ai Romsilva şi reprezentanţi ai sindicatului, despre planul de reformă şi a analizat propunerile primite.

„Proiectul de Hotărâre de Guvern este gata, a fost trimis în consultare la ministerele avizatoare, a preluat observaţiile acestora şi urmează ca noul Guvern, cu puteri depline, să obţină toate avizele. Actualul Executiv, pentru că e interimar, nu poate asuma politici publice noi, deci nu poate emite Hotărârea de Guvern de reorganizare a Romsilva”, a subliniat Mircea Fechet.

Mircea Fechet, despre Romsilva, cu 99 de directori și PRIME de pensionare de 100.000 de euro. „Vreau şi eu să văd care e tragedia dacă rămânem cu 17”

Silvicultorii PROTESTEAZĂ în Piața Victoriei împotriva planului ministrului Mediului de reorganizare a Romsilva

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O țară în care lucrează sute de mii de români discută creșterea vârstei de pensionare
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
S-a aflat acum! Ce alimente au consumat Antonella și Sara în Ajunul Crăciunului. Ar fi fost contaminate, potrivit specialiștilor. Poliția are deja 5 suspecți
Prosport.ro
FOTO. Cuplul anului. Vestea a venit chiar de Crăciun
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Meteorologii ANM fac anunțul cu privire la primele zile din 2026. Temperaturi neobișnuite la început de an
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
Vlăduța Lupău a primit o nouă LOVITURĂ, după ce s-a aflat că numele ei apare într-un dosar penal internațional. Unde a fost de urgență luni, 29 decembrie
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un tunner german a desenat viitoarea Dacia. Randările cu C-Neo care aprind discuțiile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria