Prima pagină » Actualitate » Nepotul Papei Francisc, fără bani pentru a merge la înmormântarea unchiului său. Cum a ajuns la Roma, într-un final, Mauro BERGOGLIO

Nepotul Papei Francisc, fără bani pentru a merge la înmormântarea unchiului său. Cum a ajuns la Roma, într-un final, Mauro BERGOGLIO

Nepotul Papei Francisc, fără bani pentru a merge la înmormântarea unchiului său. Cum a ajuns la Roma, într-un final, Mauro BERGOGLIO

Mauro Bergoglio, nepotul Papei Francisc, a emoționat întreaga lume când, într-un interviu acordat postului argentinian A24, a mărturisit că nu putea să ajungă la înmormântarea unchiului său din cauza lipsei banilor. El a explicat că, deși și-ar fi dorit să participe, suma necesară pentru a călători la Roma părea imposibil de obținut.

„E complicat, dar încerc să fac tot posibilul. Mi-ar plăcea să pot merge”, a spus Mauro, adăugând că, din păcate, nu dispunea de fondurile necesare.

Cum a ajuns la Roma nepotul Papei Francisc

Însă cuvintele sale au stârnit o reacție emoționantă în rândul argentinienilor, care s-au mobilizat rapid pentru a-l ajuta.

Rita Mattiello, proprietara unei agenții de turism din Argentina, a fost prima care a decis să intervină. „Mi-a frânt inima să aud că nu poate călători. L-am văzut neputincios”, a spus ea, oferindu-se să finanțeze întreaga călătorie pentru Mauro și soția sa. În doar câteva ore, echipa agenției de turism și producția emisiunii în care apăruse Mauro au organizat totul: biletele de avion, pașapoartele și cazarea în parohia argentiniană din Roma.

Mauro și soția sa au ajuns deja în Roma, mulțumită ajutorului oferit de argentinieni. „Am putut să organizăm totul în șapte ore”, a spus Mattiello, subliniind implicarea extraordinară a comunității.

În cadrul interviului, Mauro a povestit și despre „modestia” unchiului său și despre cât de mult îi ajuta pe ceilalți, chiar și atunci când a ajuns Papă – „A avut mereu această trăsătură și nu a schimbat-o nici măcar când a ajuns Papă”.

Mauro, fiul unuia dintre frații decedați ai Papei Francisc, a mai povestit că a aflat de decesul unchiului său „dimineața, când s-a trezit pentru a merge la serviciu”. Ultima lor conversație a avut loc prin e-mail, după ce Papa ieșise din spital și îi mărturisise că se simțea mult mai bine. „I-am trimis un e-mail pentru că știam că trece printr-o perioadă dificilă”, a explicat Mauro.

De asemenea, a vorbit despre dorința sa de a-l vedea pe Papa revenind în Argentina pentru o vizită, un vis care nu s-a împlinit niciodată.

CITEȘTE ȘI:

Liderii lumii care vor participa la funeraliile Papei FRANCISC. Vaticanul a anunțat lista

Conclavul puterii. Cine va fi următorul PAPĂ? Favoriții Sfântului Scaun și jocurile tăcute din spatele Capelei Sixtine

Cum se alege un nou PAPĂ. Dincolo de fum, jurăminte și simboluri, iată ce se petrece în spatele ușilor închise

Ce se întâmplă după moartea Papei Francisc. Locul surprinzător în care a cerut să fie ÎNMORMÂNTAT, nu s-a mai întâmplat asta de un secol!

Cine a fost Papa Francisc. Povestea primului papă sud-american și SIMBOLUL unei noi epoci pentru Biserica Catolică

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
DE CE este audiat Bolojan la DNA Iași? CUM a ajuns PREMIERUL în anchetă?
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Alimentul MINUNE: delicios, protejează mușchii, plin de vitamine și minerale
Click
Horoscop 2-8 octombrie. Oportunități profesionale pentru patru zodii, întâlniri neașteptate pentru Raci
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Cine este bărbatul care l-a convins pe Vlad Bălțățeanu să se predea? A făcut mărturisiri șocante: „Voia să pară ceea ce nu era”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!