Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan a anunțat că va cumpăra un tomograf pentru copaci. „Nu avem specialişti care să ne spună dacă un copac e bolnav sau nu”

Nicușor Dan a anunțat că va cumpăra un tomograf pentru copaci. „Nu avem specialişti care să ne spună dacă un copac e bolnav sau nu”

Nicolae Oprea

Nicușor Dan a anunțat că sunt în derulare proceduri de achiziţie a unui tomograf de arbori şi că vor fi angajaţi specialişti în Direcţia de Mediu pentru evaluarea stării copacilor din Bucureşti.

„Nu avem, în opinia mea, nu avem specialişti în Direcţia de Mediu care să ne spună dacă un copac e bolnav sau nu şi dacă este un risc să cadă sau nu. Şi atunci am apelat la o achiziţie externă, care din păcate a durat mai mult decât ne-am aşteptat. Şi acelaşi lucru pentru achiziţia de tomograf. După cum ştiţi, noi avem tomografe la companiile municipale, numai că nu e legal să le transferăm la Municipalitate”, a precizat Nicușor Dan.

Reprezentanți ai Primăriei Capitalei au precizat pentru Gândul că tomograful pentru copaci va costa 135 de mii de lei.

Edilul a explicat apoi care sunt planurile primăriei în ceea ce privește Parcul Cișmigiu, aflat în prezent în stare de degradare.

„Pentru Cișmigiu va trebui să angajăm nişte specialişti foarte buni care să facă un plan”

„Este chestiunea pe care multă lume o sesizează, aceea a aleilor. Şi asta din nou este o asfaltare care poate să fie făcută imediat ce avem banii, fără să facem un plan, pur şi simplu asfaltăm  pe configuraţia actuală. Întrebarea este dacă schimbăm şi bordurile sau nu, de la caz la caz. În fine, pentru plan, în Cişmigiu, după cum ştiţi, a existat în administraţia anterioară  un proiect pe care administraţia a refuzat să îl facă public. Dacă vreţi, îl căutăm prin arhive să îl găsim. Specialiştii au ridicat atunci obiecţii că se măresc excesiv aleile şi că se defrişează mulţi copaci. Deci dacă e să facem o reamenajare, în momentul în care vom avea banii, va trebui să angajăm nişte specialişti foarte buni care să facă un plan, care să dea acestui parc monument prestigiul pe care trebuie să îl aibă”, a mai precizat Nicușor Dan în timpul ședinței CGMB de marți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre cehi și slovaci ar vrea să se întoarcă la viața din regimul comunist?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi