Administraţia Prezidenţială anunţă, vineri, participarea președintelui României, Nicușor Dan, la lucrările celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care va avea loc pe 23 septembrie.
Şeful statului va conduce delegația României la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii.
Cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU va avea ca temă centrală ”Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: o Organizație a Națiunilor Unite care aduce rezultate pentru toți” (Restoring trust, managing transformation: A United Nations that delivers for all).
Președintele Nicușor Dan va susține miercuri, 23 septembrie 2026, intervenția națională în plenul Adunării Generale a ONU în cadrul căreia va sublinia eforturile depuse de România pentru susținerea procesului de reformare a organizației și contribuția României la asigurarea păcii, securității și ordinii internaționale bazate pe reguli și norme.
Cu această ocazie, președintele României va participa și la evenimente organizate în marja segmentului de nivel înalt și va avea reuniuni bilaterale cu alți șefi de stat sau de guvern, inclusiv pentru susținerea candidaturii românești la conducerea Organizației Internaționale a Francofoniei, informează Administraţia Prezidenţială.
Candidatul susținut de România este Dacian Cioloș, fost premier și fost comisar european pentru Agricultură. Nicușor Dan i-a anunțat oficial candidatura în martie 2026.
Miza este alegerea viitorului secretar general al Francofoniei pentru mandatul 2027-2030, decizie care urmează să fie luată de șefii de stat și de guvern la Summitul Francofoniei programat în noiembrie 2026, la Phnom Penh, în Cambodgia.
OIF a anunțat că în cursă au intrat patru candidaturi, din Republica Democratică Congo, Mauritania, România și Rwanda. Candidații au fost audiați în premieră în cadrul unei proceduri formale, la Paris, la sfârșitul lunii iunie.
Cioloș a fost numit în aprilie și consilier prezidențial, explicând atunci că poziția îi permite să deruleze campania internațională pentru conducerea OIF și să acționeze în numele președintelui în această chestiune.
În 2025, președintele Nicușor Dan nu a participat la reuniunea ONU, delegația României fiind condusă atunci de ministrul de Externe, Oana Țoiu.
Vai de Romania si de romani!
Cu deraiatul ăsta, care va trebui sa aibă cu el(pe lângă dna Delia care sa-l conducă la pupitru) ) și un translator în limbajul semnelor, pentru prima data în istoria ONU vor fi momente triste pentru România și hazlii pentru întreaga planetă!