Prima pagină » Actualitate » Nuntă oprită de polițiști la Timișoara, în ajunul Crăciunului! S-au aplicat amenzi uriașe

Nuntă oprită de polițiști la Timișoara, în ajunul Crăciunului! S-au aplicat amenzi uriașe

Nuntă oprită de polițiști la Timișoara, în ajunul Crăciunului! S-au aplicat amenzi uriașe

O petrecere de cununie la care participau 40 de persoane a fost oprită, în ajunul Crăciunului, de polițiștii din Timișoara. S-au aplicat amenzi de peste 60.000 de lei celor care nu au respectat normele de limitare a răspândirii COVID-19.

Oamenii legii au intervenit, joi, între orele 15:30-17:30, pentru a opri o petrecere de cununie, care se desfășura într-o sală de evenimente, pe Strada Constantin Brâncoveanu din Timișoara.

Petrecerea a fost oprită, iar toţi cei prezenți au părasit locaţia, nu înaine de a fi sancționați de polițiști. Nici organizatorului evenimentului nu a scăpat de amendă.

Au fost legitimaţi toţi cei 40 de participanţi la eveniment, cărora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020,valoarea sanctiunilor fiind de 60.000 lei. De asemenea organizatorul evenimentului a fost sancţionat cu amenda în cuantum de 5.000 lei”, au transmis polițiștii.

Nuntă oprită de polițiști și la Oradea

Nu este prima dată când polițiștii sunt nevoiți să intervină pentru a opri astfel de evenimente, interzise pe durata pandemiei. La începutul lunii octombrie, în municipiul Oradea a fost organizată o nuntă la care au participat peste 350 de persoane.

Conform presei locale, era vorba despre petrecerea de nuntă a fiului fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Eugen Boc. La eveniment nu au fost respectate măsurile împotriva virusului COVID-19. Mai mult, mireasa a fost testată pozitiv pentru coronavirus și autoritățile au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Astfel, toți participanții au intrat în izolare.

Evenimentul a fost oprit de echipajul de control, poliţiştii legitimându-i la plecare pe toţi cei aflaţi în incintă, numărul petrecăreţilor depăşind cu 200 cel permis (100 în aer liber şi 50 în spaţii închise), relatează sursa citată.

Naşul de cununie e subofiţer la Detaşamentul pentru Intervenţie Rapidă, iar printre nuntaşi se aflau şi alţi poliţiști, dar şi procurori din Bihor. Poliţiştii s-au şi sesizat din oficiu, deschizând un dosar penal în caz, iar administratorul sălii de evenimente a fost sancţionat cu amendă în valoare de 15.000 de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut