Ministrul interimar de Externe Oana Ţoiu a anunțat duminică pe X că ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe la puțin timp după ce o a treia dronă a fost doborâtă, în tot atâtea zile în spațiul aerian românesc.
Aparatul de zbor a fost angajat și distrus duminică dimineața, în jurul orei 10.00, de un pilot aflat manșa unui avion F-16. Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță, la o distanță de 12 km NE Sulina, în limita apelor teritoriale ale României.
Alte două drone au fost doborâte vineri și sâmbătă, 24 și 25 iulie 2026. Primul aparat de zbor, distrus în județul Buzău, este de origine rusească, potrivit investigației demarate de autoritățile române. Cea de-a doua dronă a fost doborâtă în județul Tulcea, în apropierea localității Sfântu Gheorghe.
„Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue să încalce spațiul aerian al României, care este, în același timp, spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratăm cu cea mai mare seriozitate, alături de aliații noștri.
În urma acestor încălcări repetate, ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al României”, a scris Țoiu pe X.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Ftoiu-x-drona.jpg)
Oana Țoiu a precizat că 16 aeronave ale Forțelor Aeriene Române au acționat deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia. Ministrul interimar de Externe i-a felicitat pe piloții români și echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile.
„Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.
Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare.
Protestul diplomatic al României față de Federația Rusă se va baza pe concluziile acestor investigații”, a scris Țoiu pe X.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat duminică dimineața primele detalii după ce a fost doborâtă a treia dronă de o aeronavă F-16. Ținta a fost angajată și distrusă de Armată deasupra Mării Negre, în dimineața zilei de duminică, 26 iulie 2026.
„Duminică, 26 iulie, la ora 10:13, o aeronavă F-16 din Forțele Aeriene Române a doborât o dronă care intrase neautorizat în spațiul aerian. Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță, la o distanță de 12 km NE Sulina, în limita apelor teritoriale ale României. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile”, a anunțat MApN.
Vineri și sâmbătă au fost doborâte alte două drone intrate ilegal în spațiul aerian național. Vineri, 24 iulie 2026, o dronă a intrat în spațiul aerian al României și a fost detectată de radarele MApN. Aceasta a avut pe traiectul Sulina-Brăila-Feteşti-Buzău. A fost doborâtă în județul Buzău. Ținta a fost angajată și doborâtă de aeronava F-16 la ora 11:02. Cea de-a doua dronă a fost doborâtă sâmbătă, 25 iulie 2026, la ora 08:34, după ce radarele MApN au interceptat-o la ora 08:22. Drona a fost doborâtă la 9,6 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea.
Hoholii sunt turbați! Până și Statele Unite au avertizat ucraina să nu atace nave care nu aparțin Rusiei în Marea Neagră, după o serie de lovituri cu drone.
Patzakină, cei avertizați sunt hoholii, nu rusii!