Prima pagină » Actualitate » Orașele din România în care NINGE începând de joi, potrivit meteorologilor Accuweather

Orașele din România în care NINGE începând de joi, potrivit meteorologilor Accuweather

Orașele din România în care NINGE începând de joi, potrivit meteorologilor Accuweather

Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza și anunță că, începând de joi, 25 septembrie, apar ninsorile în România. Iată care sunt primele orașe în care va ninge chiar de săptămâna aceasta.

Potrivit celei mai recente actualizări meteo publicate de Accuweather, urmează o perioadă cu temperaturi mai scăzute.

În ce orașe va ninge

Toamna își intră în drepturi, după ce primele trei săptămâni din septembrie am avut o vreme plăcută, cu mult Soare și precipitații reduse.

Însă, cât de curând, lucrurile se schimbă, după cum arată datele culese de Accuweather. Iar în unele orașe din țară chiar va începe să ningă, indică prognoza meteo.

Joi și vineri, 26 septembrie, în orașele aflate la mare altitudine vor cădea câțiva fulgi de zăpadă, indică sursa citată.

După cum se poate vedea și din poza de mai jos, inclusiv săptămâna viitoare, pe 30 septembrie, va ninge la Predeal, când pe timpul nopții vor fi 3 grade Celsius, iar ziua, nu mai mult de 9.

Accuweather are o istorie de 62 de ani

Accuweather este un site specializat în prognoze meteo și care oferă informații cu privire la starea vremii pe întreg cuprinsul Pământului.

AccuWeather Inc. este o companie media americană din sectorul privat care furnizează servicii comerciale de prognoză meteo în întreaga lume.

Accuweather a fost fondată în 1962 de Joel N. Myers, pe atunci un student absolvent al Universității de Stat din Pennsylvania, care lucra la un master în meteorologie. Primul său client a fost o companie de gaze din Pennsylvania. În timp ce își conducea compania, Myers a lucrat și ca membru al facultății de meteorologie din Penn State. Compania a adoptat numele „Accuweather” în 1971.

Accuweather are sediul în Ferguson Township, chiar în afara State College, Pennsylvania, cu birouri la 80 Pine Street din districtul financiar din Manhattan, pe lângă Wichita, Kansas și Oklahoma City, Oklahoma. La nivel internațional, Accuweather are birouri în Montreal, Tokyo, Beijing, Seul și Mumbai.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Meteorologii EaseWeather, prima prognoză pentru toamna anului 2025, în România. Ninge sau nu în București?

Căldură în ultimele zile de septembrie, temperaturi peste media perioadei din calendar. Unde va fi cel mai cald

Meteorologii Accuweather au modificat prognoza pentru octombrie 2025. Când vin ploile în București

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!