Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Parada Victoriei de la Moscova (DOCUMENTAR)

VIDEO | Parada Victoriei de la Moscova (DOCUMENTAR)

Parada Victoriei ținută la Moscova a fost o paradă militară ținută în cinstea înfrângerii Germaniei în Al Doilea Război Mondial, numit de ruși Marele Război Patriotic. Prima paradă a avut loc la Moscova, capitala Uniunii Sovietice, în Piața Roșie, într-o zi ploioasă, la 24 iunie 1945, la mai bine de o lună de la semnarea, de către germani, a actului capitulării în fața comandanților sovietici – 9 mai.

Mareșalii Gheorghi Jukov, cel care a acceptat în mod oficial capitularea Germaniei din partea URSS, și Constantin Rokossovski au condus parada militară călare pe doi armăsari, unul alb și unul negru. Momentul este imortalizat printr-o statuie ecvestră din fața „Muzeului de Istorie” din Piața Manejului din Moscova.

Liderul Uniunii Sovietice la acea vreme, Iosif Vissarionovici Stalin, a asistat la paradă de la tribuna Mausoleului lui Lenin. Principalele momente ale paradei au fost defilările vehiculelor de luptă ale Armatei Roșii și zborul demonstrativ al avioanelor militare.

Unul dintre cele mai cunoscute momente ale paradei a fost defilarea unei subunități ai cărei soldați purtau drapelele de luptă ale diferitelor unități germane înfrânte, pe care apoi le-au aruncat pe caldarâm în față Mausoleului lui Lenin. Unul dintre aceste drapele a fost acela al unității Leibstandarte SS Adolf Hitler, cea care se ocupa de paza lui Hitler.

Astfel, 9 Mai a devenit sărbătoare oficială în URSS, în 1946, iar statele comuniste, inclusiv România, i-au urmat exemplul. Chiar și așa, occidentalii au fost ezitanți. Tinând seama de capitularea Japoniei, Washingtonul şi Londra sărbătoresc victoria în august, respectiv în septembrie.

Iar în Franța numai insistențele veteranilor de război au ținut capitularea Berlinului pe lista sărbătorilor naţionale. De fapt, într-o Europă liberă, întărită economic de planul Marshall american, celebrarea înfrângerii Germaniei şi-a pierdut repede semnificația.

URSS a pierdut zeci de milioane de soldați și civili în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, mulți dintre aceștia în republicile sovietice de atunci, Ucraina și Belarus.

Pe parcursul întregului său regim, liderul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin a ucis mai mulți oameni, atât în propria sa țară, cât și în teritoriile ocupate, decât Adolf Hitler.

În zilele noastre a devenit o crimă în Rusia să-ți amintești această istorie sau să compari atrocitățile comise de Uniunea Sovietică cu cele ale Germaniei, remarcă pentru CNN James Nixey, director pentru programul Rusia-Eurasia, al Chatam House.

Rusia sărbătoreşte, de obicei, Ziua Victoriei cu mare fast, cu o uriaşă paradă militară prin centrul Moscovei şi un discurs al preşedintelui Vladimir Putin, salutând rolul principal al ţării în înfrângerea Germaniei. Dar celebrările din acest an sunt plasate pe fundalul campaniei militare a Moscovei în Ucraina.

Parada militară din Piața Roșie a fost redusă cu 35%, anul acesta. După ce o parte din tehnica militară a Moscovei a fost distrusă în Ucraina, Kremlinul a reușit cu greu să facă rost de vehicule militare pentru defilare.

Vladimir Putin este naționalist extremist. De aceea ambițiile sale teritoriale și politice nu se opresc la granița Rusiei. Țările care formau Uniunea Sovietică, altele decât Rusia, nu sunt considerate suverane de către Rusia, de fapt de majoritatea rușilor și mai ales de Putin.

Analiștii spun că Putin a cerut victoria „operațiunii” din Ucraina până la Ziua Victoriei, ceea ce însemna că generalii care o conduc ar fi trebuit să-i livreze cu orice preț o victorie, mai ales după înfrângerile umilitoare din primele două luni ale acestui război.

Încercarea de a prelua Kievul a fost respinsă, crucișătorul emblematic al flotei ruse a fost scufundat de o țară care nu are flotă. Armata rusă a pierdut 15.000 de soldați, mai mult decât în toate campaniile post-sovietice din Cecenia, Georgia, Siria și Crimeea 2014 la un loc.

Planul B al Rusiei este să dubleze forțele terestre și eforturile la sol, pentru a se concentra pe ocuparea estului Ucrainei, adică Donbasul în care a pus piciorul în 2014 odată cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea.

Ambasadorul SUA la OSCE a firmat că Statele Unite ale Americii au informații credibile cu privire la faptul că Rusia încearcă să anexee regiunile ocupate de separtiști, Donețk și Luhansk. Moscova, însă nu va renunța prea ușor.

Se pare că războiul ar putea ajunge într-un impas. Și asta pentru că niciuna dintre părți nu are destulă forță pentru a schimba complet miza războiului și a obține o victorie clară.

Reprezentantul lui Putin pentru Donbas a sosit la Mariupol, unde ruşii au pregătit o paradă militară pentru 9 mai. Oficialul rus a fost însoţit de secretarul Consiliului General al partidului „Rusia Unită”, Andrei Turceak, care coordonează „integrarea” Mariupolului în cadrul Federaţiei Ruse, ceea ce ar putea însemna că Moscova se gândeşte în mod serios la „includerea” teritoriilor ucrainene ocupate în componenţa Rusiei, punctează, de la Kiev, RBC.

„Aproximativ 2.000 de bărbaţi, care au fost luaţi în urmă cu patru săptămâni de la Mariupol, au fost duşi într-un lagăr de filtrare, ce seamănă mai mult cu o închisoare, situat în satele Bezîmennoie şi Kazaţkoe (regiunea Doneţk). Acesta li s-a spus că vor fi îmbrăcaţi în uniforme ucrainene, pentru a participa la aşa-numita «paradă a prizonierilor» la Mariupol, întrucât nu există suficienţi prizonieri reali pentru o participare în masă”, spune consilierul primarului din Mariupol.

Ruşii din zona Mariupol au început să schimbe indicatoarele rutiere – eliminând indicatoarele în ucraineană şi engleză şi înlocuindu-le cu altele în limba rusă, scrie Pravda.com.ua.

„Ocupanţii au distrus oraşul nostru, au ucis 20.000 de oameni, iar acum îşi schimbă obiectivul. Oamenii cu problemele lor pot să mai aștepte”, a notat Consiliul Local Mariupol.

Recomandarea video

Mediafax
Școli închise din cauza vremii nefavorabile, Cursuri suspendate joi și vineri
Digi24
„Întâi tragem, apoi punem întrebări”. Vechea regulă a Armatei daneze valabilă și în cazul unei invazii armate a SUA în Groenlanda
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul bărbaților din Arad care au sărit de pe bloc! Vecinii lor rup tăcerea: 'Avea bănişori, dar da...
Prosport.ro
La 42 de ani, campioana e bănuită că se iubește cu un bărbat mai tânăr cu 20 de ani
Adevarul
Ce mesaj îi transmite Trump lui Putin după ce SUA au confiscat două petroliere în Europa și Caraibe
Mediafax
Cât costă în România treningul purtat de Maduro în momentul arestării. Stocul produsului s-a epuizat în mai multe țări
Click
Horoscop joi, 8 ianuarie. Leii primesc vești apăsătoare, Scorpionii află secrete
Digi24
Ce răni au suferit Maduro şi soţia lui în timp ce încercau să fugă de forţele americane
Cancan.ro
Femeie de 47 de ani, găsită moartă în apartamentul în care s-a cazat în vacanța de iarnă. A mers de 2 ori la Camera de Gardă, dar medicii au trimis-o acasă
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa sfidează bătrânețea. La 56 de ani, artista din Banat se simte și arată cu 20 de ani mai tânără
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Șoferii cu vârsta peste 70 de ani vor fi supuși unor teste oftalmologice la fiecare trei ani
Descopera.ro
Care e mai sănătos: ceaiul sau cafeaua?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Vânătorul către Scufiţa Roşie: - Pentru că îmi place de tine, o să-ți îndeplinesc trei dorințe!
Descopera.ro
Un crater din Canada, numit și „Ochiul din Quebec”, arată extrem de ciudat