Paul Dragoș Aligică, membru al Academiei Române: „Practica de a împărți societatea românească în două tabere e un modus operandi al Centralei”

Profesorul Paul Dragoș Aligică, membru al Academiei Române, scrie într-o postare pe pagia sa de Facebook că practica de a împărți societatea românească în două tabere—prieteni vs. dușmani, vacciniști-antivacciniști, occidentalisti-antioccidentaliști, putiniști-antiputiniști, progresiști-antiprogresiști „este un modus operandi al agenților Centralei în România în ultimii ani”.

„Crearea de liste cu agenții și purtătorii de mesaj ai Centralei de propagandă în România era, din păcate, inevitabilă.

Practica de a împărți societatea românească în două tabere—prieteni vs. dușmani (vacciniști-antivacciniști, occidentalisti-antioccidentaliști, putiniști-antiputiniști, progresiști-antiprogressiști)—de a stigmatiza dușmanul în efigie și apoi de a face liste și a personaliza atacurile la adresa unor figuri mai mult sau mai puțin publice a fost modus operandi definitoriu al agenților Centralei în România în ultimii ani. Din asta s-au autodefinit, din asta au trăit.

HOROSCOP Cristina Demetrescu dezvăluie zodie care scapă de datorii în această primăvară: „Își rezolvă toate problemele financiare”

17:26

MILITAR Franța pregătește un plan militar de miliarde de euro pentru înarmare până în 2030. Ce prevede acesta

17:17

Așadar, într-un sens, nimic nou sub soare. Într-un alt sens, culeg ceea ce au sădit. Pentru cei care am fost, de nenumărate ori, țintele campaniilor purtate de Centrală pe teritoriul României, agitația actuală este ceva familiar și, până la urmă, ne lasă indiferenți. Ne-am imunizat. Sau, mai bine zis, ne-au imunizat prin ani de abuz, metodă și sistem. Pentru noi, este ceva banal. Doar direcția s-a schimbat”, scrie Paul Dragos Aligica.

Academician: „Reacția actuală este una naturală și spontană și se va estompa în mod organic”

Profesorul mai spune că stigmatizarea și împărțirea societății în două tabere nu este deloc benefică.

„Problema, din punctul meu de vedere, nu este atât spectacolul de a vedea niște oameni stigmatizați și făcuți obiectul unor atacuri la persoană (cum am spus, am fost și eu pe acel scaun pe care îl ocupă ei acum, când ei erau agresorii). Asta este, va trece repede în acest caz, al lor.

Reacția actuală este una naturală și spontană și se va estompa în mod organic, pentru că nu este una întreținută artificial să fie întinsă timp de ani și decenii de o structură de finanțare și organizare. Deci, să aibă răbdare, căci ciclul de știri este rapid și în câteva zile se termină. Vor scăpa repede.

Așadar, problema nu este asta.

PROBLEMA ESTE ALTA:

Anume, dacă vom învăța cu toții ceva din toată această poveste. Ce vom face mai departe? Cum ne vom purta unii cu alții? Cum vom construi climatul de opinie si dezbatere in România după ce aceste cicluri se vor stinge?

Și aici îmi pun speranța în următoarele:

1. Că s-a înțeles, în sfârșit, de ce practica de a împărți societatea românească în două tabere—prieteni vs. dușmani—și de a stigmatiza și demoniza o parte a societății nu este benefică.
2. Că s-a înțeles că a face liste cu numele unor oameni și a le circula spre oprobiul public nu este o practică acceptabilă.
3. Că atacurile la persoană și calomnia nu ar trebui să facă parte din peisajul jurnalismului și al intelectualilor publici români.
4. Că ar trebui să ne concentrăm pe idei, fapte, date, argumente, analize și dialog.
5. Că ar trebui să încercăm să respectăm regulile și standardele profesionale, jurnalistice, intelectuale, precum și normele de civilizație și bun-simț interuman, elementar.
6. Că trebuie să încercăm să oprim spirala personalizării atacurilor, semnalării virtuții și escaladării animozităților și să revenim la masa dialogului, a dezbaterii de idei și a standardelor echilibrului și raționalității”, scrie profesorul.

Trebuie să ne ferim de capcana de a ne confunda pe noi și munca noastră cu simpla chibițăreală politică

Academicianul mai scrie că are și „o notă specială”:

„În ceea ce privește acel segment de comentatori publici care fie au realizat statutul suprem de “’intelectuali publici”, fie aspiră la el, aș îndrăzni să sugerez următorul lucru:

Un critic, comentator public, intelectual sau specialist serios trebuie să știe să facă distincția între autoidentificările sale ideologice, politice și doctrinare și linia profesională și de expertiză pe care o reprezintă în spațiul public.

Trebuie să ne ferim de capcana de a ne confunda pe noi și munca noastră cu simpla chibițăreală politică, cu zbaterile agitatorului si pasiunile si durerile microbistului. E stupid si e kitsch.

Cu toții avem partipriuri. Dar nu trebuie să cădem în capcana de a îmbrățișa o figură publică, o linie politică sau o doctrină în proporție de 100%, ca niște fanatici de galerie. A uri si a iubi cu asemenea vehementa si exhibitionism este ridicol si disfuncțional atunci când nu e pur si simplu obscen.

A susține orice poziție doar pentru că se aliniază ideologic sau ca interese cu propria tabără este neprofesionist și stupid. De exemplu, să îmbrățișezi fără discernământ orice direcție de propagandă, orice discurs al unui personaj politic sau al unui partid (sau sa le combati in mod similar pe invers) nu este acceptabil pentru cineva care vrea să fie corect și profesionist față de publicul său.

Și mai grav este să-i forțezi pe alții să aplaude ceea ce aplauzi tu sau să huiduie ceea ce huiduiești tu. Cu toții avem partipriurile noastre. Dar a fi forțați să ne identificăm cu anumite poziții propagandistice, politice sau ideologice, a fi răstălmăciți și obligați să ne conformăm unui tipar prestabilit nu este nici profesional, nici corect.

Așadar a porni de la prezumția că toți cei din jurul tău au pozițiile unor chibiți ca tine, a-i trata în mod indiscriminat pe baza unor șabloane și a crea așteptarea și imaginea că aceștia trebuie în mod necesar să se alinieze la șabloanele din mintea ta sau la linia de propagandă pe care o susții este o încălcare a spiritului comentariului public bazat pe logică și evidență empirică.

Dacă cineva insistă să se complacă în aceste jocuri, este problema sa. Însă a încerca să forțezi și pe alții să intre în aceleași șabloane de gândire, comportament și judecată publică este neavenit, stupid și condamnabil.

Există ceva numit încercarea de a gândi pe cât putem independent în practica noastră analitică și interpretativă de informare publică. Aceasta este o funcție socială pe care ar trebui să încercăm să o aproximăm, chiar dacă imperfect și cu efort.

Haideți să încercăm să facem mai mult asta și mai puțină propagandă, semnalare a virtuții, calomnie și chibițăreală. Haideți să ne facem treaba.

Tot răul spre bine, dacă din acest ciclu și din toată toxicitatea și răul creat de toți acești ani ai Regimului de propagandă, va rezulta, în cele din urmă, acum, după colapsul Regimului si replicile și contr-replicile la cutremurul asociat colapsului, o asanare și o resetare a spațiului dezbaterii și opiniei publice românești”, se mai arată în postarea lui Paul Alicică.

Cine este profesorul Paul Aligică

Profesorul Paul Dragoș Aligică este doctor în Sociologie al Universității din București, doctor abilitat în Științe Administrative al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, doctor în Economie al Academiei de Studii Economice din București. De asemenea, deține un masterat în Filosofie politică și un doctorat în Științe Politice la Indiana University Bloomington, acolo unde a studiat cu Vincent Ostrom și Elinor Ostrom, prima femeie care a primit un Premiu Nobel pentru Economie. El a fost ales membru al Academiei Europei, Academia Europea, în anul 2023.