Prima pagină » Actualitate » Pe AUTOSTRADĂ de la București la Nădlac, în trei-patru ani. Lucrările la segmentul Pitești-Sibiu, în avans față de termenul inițial

Pe AUTOSTRADĂ de la București la Nădlac, în trei-patru ani. Lucrările la segmentul Pitești-Sibiu, în avans față de termenul inițial

Rene Pârșan
Pe AUTOSTRADĂ de la București la Nădlac, în trei-patru ani. Lucrările la segmentul Pitești-Sibiu, în avans față de termenul inițial

Săpăturile la tunelurile de pe Autostrada Sibiu-Piteşti au ajuns la aproape 2 kilometri, după un an de lucrări. Daniela şi Alina, aşa cum au fost denumite cele două sensuri de mers Sibiu-Piteşti şi Piteşti-Sibiu – au ajuns la 1.032 de metri, respectiv 883 de metri.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122 de km, este împărţită în 5 secţiuni, va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV. Tunelul de la Momaia este considerat primul de acest fel construit pe o autostradă din România, deși Tunelul Săcel de pe Autostrada A1, dintre Săliște și Sibiu, este considerat primul tunel construit, inaugurat în decembrie 2013.

Lucrările sunt efectuate cu tehnologia NATM (New Austrian Tunneling Method) de către o echipă de muncitori străini, care lucrează non-stop, în trei schimburi, pentru a asigura avansul rapid al proiectului.

Se lucrează intens la primul tunel rutier, la nivel de autostradă, ce se construiește pe Autostrada Sibiu-Pitești. Deși lucrările pe această secțiune au început în vara anului trecut, progresul fizic se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare, fiind depășit procentul de 55% din lucrare, spune constructorul austriac, conform Observator.

Alina și Daniela reprezintă o premieră pentru țara noastră, fiind primele tuneluri de autostradă realizate în stâncă. Săpăturile au început încă din vara anului trecut, iar progresele sunt vizibile

Ambele nume au fost alese după două femei implicate în acest proiect. Denumirile simple îi ajută pe muncitorii din cele 16 țări care lucrează pe șantier să comunice mai simplu între ei.

Pe ambele fire ale tunelului se lucrează concomitent 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Autostrada Sibiu-Pitești va fi prima care va străbate munții Carpați și va avea o lungime de 122 de kilometri. A fost împărțită în cinci loturi, iar primul Sibiu – Boița a și fost inaugurat în anul 2022. Pe sectorul Tigveni-Curtea de Argeş, pe ambele fire ale tunelului se lucrează concomitent 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar pe șantier sunt prezenți circa 700 de muncitori.

Pe sensul Sibiu – Pitești (tunelul Daniela) au fost săpați peste 1.060 de metri, iar pe sensul Pitești – Sibiu (tunelul Alina) aproape 907 metri. În total, aproape 2 kilometri. Ceea ce înseamnă 73% din lungimea totală. În februarie…martie anul viitor, Dealul Momaia ar trebui străpuns în totalitateși se va trece la asfaltare. La finele lui 2026 va fi dat în circulație, cu câteva luni înainte de termenul din contract. După ce se vor finaliza lucrările, tunelul rutier va avea denumirea oficială Tunel Curtea de Argeș.

Vom circula din București până la Vama Nădlac doar pe autostradă în aproximativ 3, 4 ani, spun oficialii din ministerul Transporturilor.

Citiți și: Sorin Grindeanu a anunțat că Autostrada A1 Sibiu-Pitești, Secțiunea 5, e realizată în proporție de 79%

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CRIZĂ în Polonia: Președintele Nawrocki și-a întors avionul din drum. Protestatarii au forțat intrarea Tribunalului Constituțional
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Adevarul
Revolta generației Z se extinde în Europa. De la nemulțumiri economice la cereri de schimbare politică
Mediafax
Kelemen Hunor, mesaj clar despre Guvernul Niculescu. Cât vrea să reziste actualul Executiv
Click
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
Ce poți face seara pentru sănătatea inimii și care sunt semnele unui infarct ce nu trebuie ignorate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ascensiunea Reich-ului și drumul spre Primul Război Mondial
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP