Prima pagină » Actualitate » Maratonul Vaccinării din București: S-au imunizat peste 20.000 de persoane, dublu față de estimările autorităților

Maratonul Vaccinării din București: S-au imunizat peste 20.000 de persoane, dublu față de estimările autorităților

Maratonul Vaccinării din București: S-au imunizat peste 20.000 de persoane, dublu față de estimările autorităților

Maratonul Vaccinării din Capitală s-a încheiat în această dimineață, la ora 08.00, după trei zile de imunizare non-stop, iar organizatorii au făcut bilanțul. Astfel, în total, au fost vaccinate mai bine de 20.000 de persoane, cu mult peste așteptările autorităților, care se așteptau la „doar” 10.000 de persoane.

„20.360 de persoane vaccinate: 12.650 la centrul de vaccinare Sala Palatului și 7.710 la centrul de vaccinare Biblioteca Națională a României. Astfel arată pe scurt bilanțul Maratonului Vaccinării – Ediția București”, trasmite Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” (UMF).

„Este peste așteptările noastre. Ne bucurăm că bucureștenii și cei din jurul Bucureștiului au avut încredere în noi”, a spus Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, citat de Digi 24.

Acesta a mai spus că mulți dintre cei care au venit să se vaccineze aveau comorbidități și istoric de reacții alergice, dar nu au fost înregistrate cazuri de reacții adverse deosebite în urma imunizării.

Inițial, la maratonul de vaccinare au participat 1.200 de voluntari, dar din cauza fluxului mare de oameni au mai fost chemați voluntari de pe listele de rezervă. Astfel s-a ajuns la un total de 1.350 de voluntari – medici, asistenți medicali și studenți.

„La un moment dat, a fost un flux atât de mare, încât am zis să nu se stea mult la coadă – și în general nu s-a stat mai mult de 15 minute – și la o simplă chemare pe WhatsApp ne-am trezit cu foarte mulți rezidenți pe care a trebuit să-i trimitem și acasă la un moment dat, fiind foarte mulți”, a precizat Jinga.

Maratonul a început vineri, la ora 16:00, la centrele de la Sala Palatului și Biblioteca Națională, și s-a încheiat în această dimineață, la ora 08.00.

Acestea vor fi redeschise, peste trei săptămâni, când oamenii vaccinați în acest weekend vor primi rapelul. Totodată, tot atunci, sunt așteptați și alți români la vaccinare.

Peste 100.000 de persoane vaccinate în România, în ultimele 24 de ore

103.937 de persoane au fost vaccinate împotriva-Covid în ultimele 24 de ore în România. Dintre acestea, 88.282 au fost imunizate cu Pfizer, 9.706 cu Moderna, în timp ce 5.747 au primit un ser AstraZeneca și 202 unul Johnson&Johnson.

Potrivit datelor transmise de Comitetul de vaccinare, de la startul campaniei de vaccinare, 3.629.484 de persoane au fost imunizate cu unul dintre vaccinuri, 2.366.308 beneficiind și de rapel.

În în ultimele 24 de ore au fost imunizate 103.937 de persoane, dintre care 49.116 cu primă doză și 54.821 cu doza de rapel.

Ar putea fi necesară o a treia doză de vaccin împotriva-Covid. Care sunt motivele

Virusul Covid-19 nu a putut fi încă eradicat, la mai mult de un an și jumătate de la apariție. Pe piață există mai multe tipuri de vaccinuri, majoritatea cu doză inițială și doză de rapel, cercetătorii oferind acum argumente și pentru existența unei a treia doze.

Potrivit lui Radu Țincu, medic primar de Terapie Intensivă la Spitalul Floreasca, o a treia doză ar putea elimina noile variante virale ale virusului care pot apărea.

Medicul a vorbit la Digi24 despre cercetările globale privind o a treia doză de vaccin anti-Covid, explicând care sunt motivele care stau la baza acestora. Concluzia generală a fost aceea că imunitatea după vaccinare nu poate să dureze la nesfârșit.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ