Prima pagină » Actualitate » Peste 20 de grupuri civice îi cer lui Nicușor Dan să nu concesionze Parcul Izvor unei firme din grupul Untold

Peste 20 de grupuri civice îi cer lui Nicușor Dan să nu concesionze Parcul Izvor unei firme din grupul Untold

Peste 20 de grupuri civice îi cer lui Nicușor Dan să nu concesionze Parcul Izvor unei firme din grupul Untold

Peste 20 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale solicită, într-o scrisoare deschisă, Primăriei Municipiului Bucureşti să nu pună pe ordinea de zi o propunere venită din partea unei companii private cu privire la concesionarea Parcului Izvor. Reprezentanţii acestora afirmă că propunerea de concesionare „nu vizează doar un spaţiu fizic, adică Parcul Izvor”, ci „chiar dreptul fundamental la oraş, dreptul fundamental la un mediu sănătos”.

„Semnatarii susţin demersul Grupului de Iniţiativă Civică Parcul Izvor şi solicită ferm primarului general, Nicuşor Dan, să nu pună pe ordinea de zi propunerea venită din partea unei companii private cu privire la concesionarea Parcului Izvor. Deşi documentul este transmis în atenţia Consiliului General, solicităm ca Primăria Municipiului Bucureşti, prin conducerea ei, şi Consiliul General nici măcar să nu ia în calcul acest document. Considerăm că acest document trebuie să rămână la nivel de dorinţă complet sfidătoare la adresa comunităţii locale a unei companii private. Dacă printr-o fatală eroare acest document ajunge în dezbaterea Consiliului General, solicităm consilierilor generali să se opună ferm acestei propuneri şi să reprezinte interesele comunităţii din Bucureşti”, se arată în scrisoarea publică transmisă, miercuri, de 21 de grupuri civice şi ONG-uri, printre care se numără ActiveWatch şi Centrul de Resurse pentru participare publică.

Potrivit semnatarilor, inițiativa pune în pericol accesul cetățenilor la parc.

„Festivalul Nostalgia a ţinut captiv jumătate de parc pentru mai bine de trei săptămâni”

„Festivalul Nostalgia a ţinut captiv jumătate de parc pentru mai bine de trei săptămâni şi a lăsat în urmă un spaţiu dezolant, care încă nu şi-a revenit. Rolul autorităţii publice este să protejeze puţinele spaţii verzi pe care acest oraş le are, nu să le pună la dispoziţia unor companii private pentru profit, în schimbul unor sume ridicol de mici care se întorc la municipalitate. Ne aşteptăm ca grija primarului pentru spaţiile verzi, manifestată prin revizuirea cu atenţie a fiecărui arbore înainte de a da aviz de toaletare să fie una consecventă şi să îl împiedice de la a da curs acestei propuneri absolut de neacceptat. Chiar simpla montare de elemente logistice necesare pentru toate activităţile înşirate în cererea de concesionare contravine ideii de parc”, au explicat semnatarii scrisorii.

Ce firmă vrea să concesioneze Parcul Izvor

În opinia lor, este „cinică” preocuparea firmei de a include un „hub de dezvoltare a ONGurilor”. „Ideea că un astfel de hub ar utiliza spaţiul public al bucureştenilor contravine principiilor fundamentale ale grupurilor de iniţiativă şi a organizaţiilor semnatare”, au subliniat sursele citate.

Conform acestora, Bucureştiul este un oraş care are de suferit de pe urma congestiilor urbane, cu un nivel de poluare care depăşeşte deseori limitele admise şi cu spaţii verzi sub limita necesară pe cap de locuitor.
„Concesionarea unui parc este dincolo de ce poate fi tolerabil”, au adăugat semnatarii scrisorii.

Compania WUNDERPARK S.R.L. din Cluj–Napoca este cea care dorește concesionarea Parcului Izvor pe tot parcursul anului, potrivit scrisorii transmise consilierilor generali, relatează Hotnews.ro.

Conform documentului, compania face parte din grupul de companii deținute de organizatorii festivalurilor Untold și Neversea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
„A spus că iese și nu s-a mai întors”. Trupul ars al unei influencerițe, găsit între rândurile de viță-de-vie din Franța
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană