Prima pagină » Actualitate » Poliția austriacă a dejucat un ATAC islamist asupra marșului Pride din Viena

Poliția austriacă a dejucat un ATAC islamist asupra marșului Pride din Viena

Poliția austriacă a dejucat un ATAC islamist asupra marșului Pride din Viena

Poliţia austriacă a arestat trei tineri, dintre care unul în vârstă de numai 14 ani, sub suspiciunea că ar fi plănuit un atac la parada Pride din Viena, care a reunit sâmbătă sute de mii de persoane, au anunţat duminică surse oficiale citate de AFP.

Cei trei suspecţi, în vârstă de 14, 17 şi respectiv 20 de ani, ar fi simpatizanţi ai organizaţiei jihadiste Stat Islamic, potrivit surselor citate. Ei au fost arestaţi înainte de începerea paradei, potrivit şefului agenţiei austriece de informaţii, Omar Haijawi-Pirchner.

În momentul în care au fost arestaţi, autorităţile au descoperit arme şi alte probe împotriva celor trei austrieci de origine cecenă şi bosniacă. Unul dintre ei era deja cunoscut poliţiei. Tinerii plănuiau să folosească „arme albe sau vehicule” în timpul paradei, a declarat poliţia.

„Ei au împărtăşit conţinut extremist pe internet. În acest context, suspecţii s-au concentrat asupra paradei ca o potenţială ţintă”, a precizat Ministerul austriac de Interne într-un comunicat.

Şeful serviciului de informaţii a dat asigurări că în niciun moment nu a existat vreo ameninţare la adresa celor care au participat sâmbătă la marşul comunităţii LGBTQ, care a avut loc în centrul Vienei.

Aproximativ 300.000 de persoane au participat la această paradă pentru drepturile persoanelor LGBT+.

În noiembrie 2020, un simpatizant al organizaţiei teroriste Stat Islamic a deschis focul în centrul Vienei, omorând patru persoane şi rănind alte 23, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţie. Acesta a fost primul atac jihadist din Austria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi