Prima pagină » Actualitate » Precizările Ministerului Apărării după ce au fost găsite fragmente de dronă la Constanța

Precizările Ministerului Apărării după ce au fost găsite fragmente de dronă la Constanța

Precizările Ministerului Apărării după ce au fost găsite fragmente de dronă la Constanța

Ministerul Apărării a transmis un comunicat oficial cu privire la fragmentele de dronă care au fost descoperite luni seară, 9 februarie, pe plaja din zona Hotelului Victoria din stațiunea Mamaia. Potrivit comunicatului emis, autoritățile au intervenit imediat, iar cazul este investigat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Anunțul Ministerului Apărării, după ce au fost găsite fragmente de dronă la Constanța: ”Echipe specializate au intervenit conform procedurii”

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, echipe ale instituțiilor din domeniul securității și apărării au intervenit conform procedurilor și au ridicat elementele de dronă. Reprezentanții MApN au precizat că specialiștii ministerului nu au fost solicitați să intervină direct, fiind aplicată o procedură standard utilizată și în alte situații similare.

”În seara de luni, 9 februarie, Ministerul Apărării Naționale a fost anunțat despre faptul că pe plaja din zona Hotelului Victoria, stațiunea Mamaia, județul Constanța, a fost semnalată, prin apel la Serviciul 112, existența unor fragmente de dronă.
Echipe specializate ale instituțiilor din domeniul securității și apărării naționale au intervenit conform procedurii și au ridicat elementele de dronă. În acest caz, specialiștii MApN nu au fost solicitați să intervină, procedura fiind una obișnuită, aplicată și în alte situații similare.

Cazul este cercetat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Apărării.

Ministerul Apărării a transmis că, în perioada 2-6 februarie, în poligonul Capu Midia s-a desfășurat exercițiul multinațional Dynamic Front, în cadrul căruia au fost executate trageri asupra unor ținte aeriene de unică folosință. La exercițiu au participat forțe armate din Germania, Franța, Italia și Statele Unite. Conform MApN, țintele – drone fără încărcătură – au fost doborâte deasupra suprafeței maritime. Există posibilitatea ca resturi provenite dintr-o astfel de țintă să fi fost aduse la mal de curenții marini.

Menționăm faptul că, în săptămâna 2-6 februarie, în cadrul exercițiului multinațional Dynamic Front, în poligonul Capu Midia au avut loc trageri de luptă asupra unor ținte aeriene de unică folosință de la suprafața apei cu sisteme MLRS din dotarea forțelor armate germane, franceze, italiene și din SUA. Toate țintele – de tip dronă, fără încărcătură – au fost doborâte deasupra suprafeței maritime din sectorul poligonului.
Structurile franceze au executat lansări de rachete sol-aer Mistral asupra unor ținte aeriene de unică folosință tip SQ-20, iar militarii americani prezenți la exercițiu au lansat rachete sol-aer Stinger și Avenger asupra mai multor ținte aeriene de unică folosință tip Outlaw MQM170-G2.

Există posibilitatea ca resturi dintr-o astfel de țintă aeriană, care a fost doborâtă pe timpul tragerilor, să fie aduse de valuri la mal”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Apărării.


AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...