Prima pagină » Actualitate » Prima eclipsă de Soare din 2021 va fi pe 10 iunie. Unde poate fi văzută din România

Prima eclipsă de Soare din 2021 va fi pe 10 iunie. Unde poate fi văzută din România

Prima eclipsă de Soare din 2021 va fi pe 10 iunie. Unde poate fi văzută din România

Au mai rămas doar câteva zile pentru un spectacol ceresc pentru mulți din America de Nord, Europa și Asia. Prima eclipsă de Soare a anului va avea loc pe 10 iunie. În timpul eclipsei, Luna se va mișca între Soare și Pământ, iar cu cele trei corpuri cerești exact în linie una cu cealaltă, lumina Soarelui va fi blocată pentru a ajunge la Pământ.

Această eclipsă va apărea ca un „inel de foc”. Potrivit Administrației Naționale pentru Aeronautică și Spațiu (NASA), în eclipsele solare, Luna nu este suficient de aproape de Pământ pentru a bloca în întregime vederea Soarelui de pe planetă, lăsând un inel de lumină solară în jurul Lunii.

Aceste tipuri de eclipse solare sunt considerate parțiale, dat fiind că Soarele nu este complet ascuns de Lună. Dar oferă întotdeauna un spectacol ceresc foarte dramatic, cu inelul de lumină strălucitoare care apare pe cerul întunecat. Mulți dintre cei care l-au văzut vă pot spune că este un eveniment spectaculos.

Eclipsa va fi vizibilă în Rusia, Groenlanda, nordul Canadei, Asia de Nord, Europa și Statele Unite.

Eclipsa inelară va fi, de asemenea, vizibilă, însă doar parţial, din nord-vestul Americii de Nord, dintr-o mare parte a Europei, inclusiv din Franţa şi Marea Britanie, precum şi dintr-o parte a nordului Asiei.

În România, vizibilă doar într-o parte a țării

Eclipsa se poate vedea din România, însă va putea fi observată ca o eclipsă parțială, din nordul județului Timiș, județe Arad, Bihor, Alba( în intervalul orar 13:32- 13:37), Satu Mare și Maramureș, Transilvania și mare parte din Moldova, iar din Republica Moldova se poate vedea din aproape tot teritoriul.

Potrivit Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu ” Eclipsa începe cel mai devreme la ora 13:17, în nord-vest, și va avea ca acoperire maximă 2,1% din discul Soarelui.

Avertismentul experților

Pentru a urmări acest fenomen rar, oamenii sunt sfătuiți să folosească ochelari de protecție. Site-ul web timeanddate.com a publicat link-ul live stream pe care oamenii îl pot activa pe 10 iunie pentru a viziona eclipsa.

Pentru a putea fi văzută, este nevoie de un filtru solar special. Cel mai accesibil este filtrul dens de sudură, însă cel mai potrivit este filtrul Mylar, o peliculă aluminizată care oprește radiațiile periculoase.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cresc chiriile în țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!